Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Dincolo de breaking news

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final încă necunoscut.

Pe site mai puteţi citi şi articolul Elenei Frunzeti (Statutul şi viitorul provinciei Kosovo, ultimul pas spre pacificarea Balcanilor ),  precum şi contribuţia mai veche a lui Mihai Zodian, din primul numar al "Lumii militare", din 2004 (Kosovo, o problemă încă nesoluţionată).


Kosovo – o dezbatere cu final nedecis

Liviu Ioan Tatu

 
Astăzi, din punct de vedere juridic, provincia Kosovo face încă parte din Serbia, fiind protectorat de facto al ONU de la sfârşitul conflictului din 1998-1999.

Sârbii sunt poate singurul popor de pe continentul european care au stabilit ca sărbătoare naţională o înfrângere: bătălia de la Kossovopolje, din 15-28 iunie 1389, când armatele creştine conduse de cneazul Lazăr al Serbiei au fost înfrânte de trupele Imperiului Otoman, comandate de sultanul Murat. Sultanul a murit în timpul confruntărilor militare, iar Lazăr a fost capturat, executat şi îngropat pe câmpia de la Kosovopolje. Ziua de 28 iunie, sau ziua de Vidovdan  (Ziua Sf. Vitus), a rămas un reper fundamental pentru conştiinţa naţională sârbilor, fiind declarată sărbătoare naţională.

În 1190, Kosovo a devenit centrul cultural şi administrativ al statului medival sârb condus de puternica dinastie Nemanija. Sârbii denumesc astăzi Kosovo, „Vechea Serbie", prin prisma faptului că a fost mult timp centrul statului medival sârb

Locul Kossovopolje sau Câmpia Kosovo (în traducere – „Câmpia păsărilor negre"; cunoscută în lucrările româneşti mai vechi drept „Câmpia mierlei") aparţine provinciei viu disputată astăzi, astfel că valoarea istorică pentru sârbi este una deosebită, iar populaţia albaneză majoritară în Kosovo invocă dreptul la autodeterminare pentru a se constitui într-un stat de sine stătător. 

În deceniul al şaselea al secolului XX , pe fondul unei relaxări a politicii interne din Iugoslavia, autorităţile de la Belgrad, în mod special fostul conducător Iosip Broz Tito, croat de origine, au căutat să pună în practică o politică mai tolerantă faţă de albanezii din Kosovo, Aceştia au început să aibă acces şi la funcţii în administraţie, iar totodată Constituţia iugoslavă din 1974 oferea regiunii Kosovo statut de provincie autonomă.

După moartea preşedintelui Iosif Broz Tito presiunile pentru obţinerea independenţei provinciei Kosovo faţă de Serbia au crescut.

Ajuns la putere, Slobodan Milosevic a exploatat starea de spirit de nemulţumiri a sârbilor faţă de creşterea  influenţei provinciei Kosovo în cadrul Federaţiei Iugoslave şi a anulat statutul autonom al provinciei Kosovo.

O mişcare de rezistenţă pasivă de-a lungul anilor 90 nu a reuşit să restabilească independenţa şi autonomia regiunii. Concomitent, o mişcare de guerilă albaneză – numită Armata de Eliberare din Kosovo – şi-a intensificat atacurile asupra obiectivelor sârbeşti.

În 1991 etnicii albanezi şi-au declarat unilateral independenţa.

Atacurile Armatei de Eliberare din Kosovo au precipitat o ofensivă armată extrem de dură şi sângeroasă din partea autorităţilor iugoslave.

La 10 iunie 1999, autorităţile de la Belgrad, presate de atacurile aeriene ale NATO, purtate timp de 72 de zile, decid să-şi retragă forţele din Kosovo.

La 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 1244, care plasează provincia sub administraţia ONU până la determinarea statutului său final şi de asemenea sub protectorat militar colectiv al Naţiunilor Unite (MINUK) şi al NATO (KAFOR)

A doua zi începe exodul a peste 200 000 de sârbi care părăsesc provincia din cauza violenţelor declanşate de etnicii albanezi.

La 21 iunie 1999, este semnat un acord între Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) şi forţa multinaţională a NATO (KFOR) mandatată de ONU cu demilitarizarea gherilei albaneze.

Francois Bernard Kouchner este numit în funcţia de administrator al ONU pentru Kosovo, de către un Consiliu de tranziţie, consultativ, compus din personalităţi albaneze şi sârbe, reprezentând comunităţile, la 16 iulie 1999.

La 20 septembrie 1999, se încheie un acord  între KFOR şi UCK privind transformarea gherilei în „Corp de protecţie a Kosovo" care urma să îndeplinească misiuni umanitare iar, la  15 decembrie 1999, un altul privind crearea unui „Consiliu temporar" este stabilit între albanezi, sârbi şi membrii ai Misiunii Naţiunilor Unite (MINUK).

La 3 februarie 2000, după anunţul lui Ibrahim Rugova (ales de două ori preşedinte, fără a fi recunoscut de către Belgrad) privind dizolvarea tuturor instituţiilor „Republicii Kosovo", încep violente înfruntări în oraşul Kosovska Mitrovica. Aceste înfruntări fac, în doar o lună şi jumătate, zeci de morţi şi de răniţi.

După ce la 14 mai 2001 MINUK introduce cadrul constituţional pentru formarea unui guvern provizoriu în Kosovo care prevedea o autonomie extinsă a provinciei, la 17 noiembrie Liga Democratică din Kosovo câştigă alegerile legislative, iar Ibrahim Rugova este ales preşedinte al provinciei Kosovo de către parlamentul multi-etnic, la  4 martie 2002.

La 15 august 2003, Belgradul solicită numirea unui nou şef al MINUK, finlandezul Harri Holkeri, care să pună capăt violenţelor anti-sârbeşti după uciderea a 13 persoane de orgine sârbă în vestul Kosovo.

Primele întrevederi directe, de la sfârşitul războiului, dintre autorităţile sârbeşti şi albanezii din Kosovo încep, la Viena, 14 octombrie 2003.

După mai mult de şase ani, la 24 octombrie 2005, Consiliul a sprijinit recomandarea Secretarului General al ONU, Kofi Annan, de a lansa un proces politic destinat soluţionării acestei chestiuni. Decizia a fost adoptată după o evaluare complexă a progresului realizat de provincie în implementarea unui set de standarde prezentate de comunitatea internaţională drept condiţie sine qua non pentru lansarea negocierilor. Evaluarea a fost realizată de reprezentantul special al lui Kofi Annan în regiune, diplomatul norvegian Kai Eide. Ulterior, Annan l-a numit pe fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari drept reprezentat special  mandatat să conducă negocierile, şi pe diplomatul austriac Albert Rohan drept reprezentant adjunct. Alături de ONU, un alt protagonist important în acest proces este Grupul de Contact pentru Kosovo, format din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Rusia şi Statele Unite.

În noiembrie 2005, Grupul a elaborat un set de principii orientative pentru soluţionarea chestiunii statutului, excluzând printre altele revenirea la situaţia de dinainte de 1999, divizarea provinciei sau unificarea acesteia cu un alt stat ca posibile rezultate ale negocierilor. În pregătirea discuţiilor, ambasadorul finlandez Martti Ahtisaari a vizitat Pristina şi Belgradul, precum şi Podgorica, Skopje şi Tirana, pentru a lua la cunoştinţă poziţia principalilor protagonişti ai regiunii. Poziţiile liderilor sârbi şi albanezi kosovari asupra acestei chestiuni erau diametral opuse. Belgradul insista că trebuie să îşi menţină suveranitatea asupra provinciei Kosovo şi declara că nu poate fi de acord cu altceva decât cu acordarea unei autonomii substanţiale. Albanezii kosovari, care reprezintă aproape 90% din cei 2 milioane de locuitori ai provinciei, au cerut nu mai puţin decât independenţa totală faţă de Serbia.

Primele negocieri directe, conduse de ONU, dintre oficialii sârbi şi albanezi kosovari au început la Palatul Daun-Kinssky din Viena, la 20 februarie 2006. La 24 iulie, liderii sârbi şi albanezi kosovari s-au reunit pentru prima sesiune directă. Aceasta nu a făcut altceva decât să arate că cele cinci luni de discuţii nu au reuşit să reducă distanţa dintre poziţiile administraţiilor de la Belgrad şi Pristina. Descentralizarea şi drepturile minorităţilor s-au aflat din nou pe agenda celei de-a opta runde de discuţii, desfăşurată între 7 şi 8 august, însă singurul acord atins se referea la numirea comandanţilor secţiilor de poliţie. O nouă rundă de două zile de discuţii a fost organizată la Viena după o lună, echipele sârbă şi albaneză kosovară făcând din nou prea puţine progrese substanţiale, în ciuda faptului că Rohan a descris reuniunea ca pe o „discuţie bună şi constructivă". În septembrie, Grupul de Contact i-a cerut lui Ahtisaari să „pregătească o propunere completă pentru soluţionarea statutului". În aceeaşi lună, Serbia a adoptat o nouă Constituţie, definind provincia Kosovo drept parte „inalienabilă" a teritoriului său. Majoritatea alegătorilor sârbi au sprijinit noua lege fundamentală a ţării într-un referendum desfăşurat la sfârşitul lunii octombrie, creând condiţiile pentru organizarea alegerilor parlamentare din 21 ianuarie 2007. În ciuda planurilor iniţiale de a finaliza procesul statutului provinciei Kosovo până la sfârşitul anului 2006, comunitatea internaţională a decis că Ahtisaari ar trebui să prezinte propunerea de soluţionare a chestiunii după alegerile din Serbia. Planul propus de Ahtisaari a fost prezentat public la 2 februarie, la Belgrad şi Pristina. Prin conţinutul său - apreciază oficialităţile de la Belgrad -, planul deschide calea independenţei provinciei, oferindu-i atribuţii statale, precum dreptul la propria constituţie, imn şi drapel, dreptul de ratificare a acordurilor internaţionale, dreptul de membru în organizaţiile internaţionale şi dislocarea de-a lungul graniţei a forţelor de securitate proprii. După votarea Constituţiei şi desfăşurarea alegerilor, noul guvern din Kosovo va putea controla afacerile externe şi armata ce va fi creată pornind de la actualul Corp de protecţie din Kosovo şi urmând să includă nu mai mult de 3.300 de soldaţi.

Nemulţumită de faptul că planul lui Ahtisaari nu menţionează independenţa absolută pentru Kosovo, mişcarea etnică albaneză „Autodeterminarea" a organizat la 10 februarie un miting care s-a încheiat cu violenţe de stradă în confruntarea cu poliţia şi cu decesul a doi demonstranţi. În urma incidentului au demisionat ministrul kosovar de interne, Fatmir Rexhepi, şi comisarul de poliţie din cadrul Misiunii Interimare ONU de Administrare în Kosovo (UNMIK), Stephen Curtis.

La Viena, timp de aproape două săptămâni (21 febr.- 2 mart.), echipele de negociatori sârbi şi albanezi au dezbătut planul emisarului special al ONU, Martti Ahtisaari, privind viitorul statut al provinciei Kosovo, dar nu au reuşit să-şi apropie punctele de vedere aproape în nicio chestiune. Echipa belgrădeană a respins din start toate dispoziţiile din Planul Ahtisaari, contrare cu integritatea teritorială şi suveranitatea Serbiei. De cealaltă parte, reprezentantul etnicilor albanezi, Skender Hiseni, a declarat că fiecare amendament al Belgradului la Planul Ahtisaari este inacceptabil pentru Pristina.

La 26 martie 2007 ambasadorul Ahtisaari a prezentat Consiliului de Securitate al ONU, ultimele recomandări privind Kosovo cu specificaţii precise asupra independenţei provinciei, după o perioadă de supraveghere internaţională. Liderii de la Pristina au acceptat iniţial propunerea reprezentantului finlandez, însă guvernul de la Belgrad a respins-o categoric. Parlamentul European şi-a declarat sprijinul total pentru planul propus de Ahtisaari, însă  la 26 martie purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe Mihail Kaminin a declarat pentru agenţia Itar-Tass că Rusia nu susţine actualul plan şi „se declară pentru continuarea procesului privind negocierile diplomatice cu scopul clar de a găsi o soluţie de compromis".

În cadrul unei întâlniri speciale la cartierul general al NATO, desfăşurată la 27 martie 2007 şi care a privit atât situaţia din Afganistan cât şi statutul provinciei Kosovo, secretarul general al alianţei Jaap de Hoop Scheffer a transmis „sprijinul total" al statelor membre pentru planul Ahtisaari, considerând de asemenea că este necesară o rezolvare a acestei situaţii, chestiune fundamentală pentru securitatea europeană.

Reuniunea miniştrilor de externe ai UE, desfăşurată la 30-31 martie, la Bremen a dezvăluit lipsa coeziunii statelor membre asupra propunerii privind independenţa provinciei Kosovo, câteva state membre şi-au exprimat rezervele faţă de independenţa provinciei, care ar putea alimenta instabilitatea în Balcani şi ar putea genera o viitoare criză.

Reprezentantul special al Naţiunilor Unite, Marti Ahtisaari a prezentat, la 3 aprilie,  în faţa Consiliului de Securitate alte noi recomandări pe marginea planului său privind viitorul statut al provinciei Kosovo.

La 28 septembrie, la New York au început primele negocieri directe între Belgrad şi Pristina, la cel mai înalt nivel dintre delegaţii ale celor două părţi de la preluarea de către „troica" de emisari ai Grupului de contact pentru Kosovo a misiunii de mediere a procesului de negocieri privind viitorul statut al provinciei sârbe aflate de opt ani sub administrarea Naţiunilor Unite. Delegaţia statului sârb a fost condusă de preşedintele Boris Tadic şi premierul Vojislav Kostunica, iar cea a etnicilor albanezi din Kosovo, de preşedintele Fatmir Sejdiu şi premierul Agim Ceku.

La finalul discuţiilor, încheiate doar cu semnarea „Declaraţiei de la New York" care nu a adus nici o noutate în ceea ce priveşte viitorul statut al provinciei, toate părţile implicate în negocieri au convenit să se întâlnească la 14 octombrie la Bruxelles.

Discuţiile desfăşurate la 14 octombrie 2007, la Bruxelles, între delegaţia etnicilor albanezi din Kosovo, condusă de preşedintele kosovar Fatmir Sedjiu şi de premierul Agim Ceku, şi cea sârbă, condusă de ministrul afacerilor externe, Vuk Jeremic, şi de ministrul pentru problemele Kosovo, Slobodan Samardzic nu au ajuns la niciun rezultat, fapt pentru care NATO şi Rusia au convocat la 15 octombrie o reuniune extraordinară dedicată acestei chestiuni.

Reunite la 15 octombrie, la Bruxelles, în cadrul unui Consiliu extraordinar consacrat provinciei Kosovo, în care cei trei mediatori internaţionali au răspuns la o serie de întrebări adresate de reprezenţanţii celor 26 de state membre NATO şi ambasadorului Rusiei pe lângă Alianţa Nord-Atlantică şi au primit totodată sprijinul total al NATO şi al Federaţiei Ruse pentru a reuşi ajungerea la un acord până la data de 10 decembrie. La 29 octombrie, la Viena Diplomatul german Wolfgang Ischinger, reprezentantul UE în cadrul troicii UE-SUA-Rusia care supervizează negocierile cu privire la viitorul statut al provinciei Kosovo, a propus pentru provincia Kosovo, cu populaţie majoritar albaneză, o soluţie inspirată de tratatul dintre cele două state germane, semnat la 211 decembrie 1972 şi careprevedea ca cele două state germane să dezvolte relaţii de vecinătate fără ameninţări sau uz de forţă şi fără să apară vreun prejudiciu datorat unor puncte de vedere diferite pe probleme fundamentale - inclusiv în ceea ce privea problemele etnice. Tot aici se mai recunoştea şi „statu-quo-ul" teritorial al celor două state recunoscute ca atare, deşi scopul final prevăzut în tratat era unificarea.

Reacţia autorităţilor de la Belkgrad a fost promptă şi la 30 octombrie, ministrul sârb pentru Kosovo, Slobodan Samardzic, a declarat că Serbia nu va accepta propunerea lui Wolfgang Ischinger /reprezentantul UE în Troika pentru Kosovo/ potrivit căreia Belgradul şi Pristina ar trebui să adopte modelul acordului de la Berlin din 1972

„Dacă această informaţie este corectă, pot spune că Serbia nu va accepta nici un fel de document cu un conţinut similar /acordului de la Berlin/", a declarat Slobodan Samardzic pentru Tanjug. „Nu ne aşteptăm să primim o astfel de propunere pentru că acest lucru ar însemna recunoaşterea provinciei Kosovo ca stat independent", a explicat ministrul sârb pentru Kosovo.

Albanezii cu drept de vot din provincia Kosovo au mers la 17 noiembrie la urne pentru a stabili componenţa viitorului legislativ. Partidul democratic din Kosovo (PDK) al fostului lider UCK, Hashim Thaci a câtştigat alegerile parlamentare, urmat de partidul Liga democrată din kosovo, fondat de fostul preşedinte Ibrahim Rugova.

La 20 noiembrie, la Bruxelles, o nouă rundă de negocieri între liderii sârbi şi cei ai etnicilor albanezi din Kosovo se încheie fără vreun succes, cu toată stăruinţa părţii sârbe prin propunerea avansată ca să se împrumute modelul de statut autonom al insulelor Aland din Finlanda (cu populaţie majoritar suedeză, unde limba oficială este suedeza) care îşi controlează problemele interne, dar nu şi politica de securitate şi cea externă.

„Sub acest aranjament, insulele Aland reprezintă un teritoriu paşnic în cadrul Finlandei, loial guvernului central şi care se bucură de autonomie completă", a declarat Samardzic, susţinut şi de ministrul de externe sârb.

Reprezentanţii albanezilor au precizat însă „viziunea noastră este foarte clară: independenţa Kosovo şi recunoaşterea acesteia", după cum a declarat Fatmir Sejdiu, preşedintele Kosovo, la unison cu Hashim Thaci, fostul lider al gherilei separatiste a etnicilor albanezi  (UCK) şi câştigător al alegerilor legislative din Kosovo.

Hotelul Schloss Weikersdorf din Baden, lângă Viena, a fost la 26-28 noiembrie, gazda unei noi runde a negocierilor dintre Belgrad şi Pristina privind viitorul statut al provinciei Kosovo, cu medierea troicii Grupului de Contact, formată din reprezentanţii Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii şi Rusiei - Wolfgang Ischinger, Frank Wiesner şi Aleksandr Boţan-Harcenko. După două zile grele de discuţii premierul sârb, Vojislav Kostunica a declarat presei că discuţiile „„au început la Consiliul de Securitate al ONU şi ele trebuie să se încheie acolo"„. „„Doar o soluţie în cadrul Consiliului de Securitate va fi acceptabilă. Toate celelalte soluţii sunt total inacceptabile"„, a adăugat el, făcând aluzie la declaraţia unilaterală de independenţă pentru care liderii etnicilor albanezi vor să opteze în lipsa unui compromis cu sârbii.

Ministrul sârb al apărării, Dragan Sutanovac, a făcut apel la 27 noiembrie, către Alianţa Nord-Atlantică „să menţină pacea în Kosovo, în pofida tuturor dificultăţilor apărute în cadrul negocierilor cu privire la viitorul statut al provinciei"

Mai mult reprezentanţii părţii albaneze, mai precis purtătorul de cuvânt al delegaţiei etnicilor albanezi, Skender Hyseni a declarat presei, „Kosovo nu este pregătit să continue vreun angajament după 10 decembrie", suliniind „Aşteptăm ca troica să stabilească în mod clar caracterul constructiv /al demersului/ privind Kosovo în cele 120 de zile"„ de negocieri pentru definirea unui statut pentru provincia sârbă, unde peste 90% din populaţie o reprezintă etnicii albanezi şi care se află sub administraţia ONU din 1999, a subliniat Hyseni, adăugând: „Kosovo continuă, bineînţeles, să fie deschis şi constructiv privind eventuale măsuri care trebuie luate până pe 10 decembrie".

În a doua zi de discuţii, la 27 noiembrie, preşedintele sârb Boris Tadic a reiterat oferta Belgradului privind acordarea unei largi autonomii provinciei Kosovo, în interiorul graniţelor Serbiei şi sub supervizarea comunităţii internaţionale, propunere respinsă însă de delegaţia de la Pristina. „Cred că există /în această propunere/ baza pentru un compromis", a afirmat preşedintele sârb, în faţa liderilor kosovari şi a mediatorilor internaţionali. Conform discursului lui Tadic, distribuit presei, Kosovo ar obţine „majoritatea atribuţiilor şi simbolurilor /drapel, imn/ rezervate în mod obişnuit doar statelor suverane", urmând ca aceste atribuţii să fie supervizate de un reprezentant al comunităţii internaţionale. Oficial, compromisul ar aduce autodeterminarea Kosovo, „cu acordul deplin al Belgradului", ar permite Pristinei să aibă acces la organizaţiile politice şi financiare internaţionale şi i-ar da dreptul să dispună de reprezentanţe comerciale şi culturale în străinătate. „Aceasta ar furniza Kosovo o anumită legitimitate în instituţiile internaţionale", a precizat preşedintele sârb. Pe de altă parte autorităţile de la Belgrad şi-ar rezerva „exclusivitatea reprezentării ansamblului Serbiei, inclusiv Kosovo, la ONU" şi în toate organizaţiile internaţionale. De asemenea, Belgradul şi-ar păstra „dreptul de a se asocia la politica externă, de apărare, de control al frontierelor şi de protejare a moştenirii sârbe" cu viitorul guvern din Kosovo.

Provincia autonomă nu ar dispune de o armată, dar Serbia ar accepta crearea unei jandarmerii însărcinate cu menţinerea ordinii publice. Dar şi această propunere a fost refuzată de reprezentanţii etnicilor albanezi.

La finalul negocierilor, încheiate şi de această dată fără vreun rezultat concret

troica internaţională de mediere privind Kosovo a anunţat că nu va mai avea loc nici o altă reuniune între sârbi şi etnicii albanezi după negocierile de la Baden, care nu au permis obţinerea unui acord între cele două părţi, „Conferinţa de la Baden marcheză încheierea negocierilor tete-a-tete sponsorizate de troică", a declarat mediatorul european Wolfgang Ischinger, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologii săi american şi rus.

Troica trebuie să-şi finalizeze lucrările pe 10 decembrie, predându-i un raport secretarului general al ONU, Ban Ki-moon. Potrivit unor surse diplomatice, pentru 19 decembrie este prevăzută o dezbatere în Consiliul de Securitate al ONU în legătură cu Kosovo.

La 7 decembrie, la New York, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a întâlnit cu ministrul sârb de externe, Vuk Jeremic, transmiţându-i oficialului sârb că speră într-un compromis în privinţa statutului Kosovo.

Mediatorii internaţionali din troica pentru Kosovo, formată dintr-un diplomat rus, unul european şi unul american, urmau să-i prezinte la 10 decembrie secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, raportul referitor la cele 120 de zile de negocieri, şeful organizaţiei mondiale urmând să ia apoi o decizie în legătură cu continuarea demersului privind Kosovo.

La 11 decembrie, preşedintele sârb Boris Tadic Belgrad, a declarat la televiziunea de stat că „Serbia va propune de urgenţă Consiliului de Securitate să înceapă un proces vizând să obţină opinia Curţii Internaţionale de Justiţie asupra legitimităţii sau nelegitimităţii unei independenţe a Kosovo". „Dacă iniţiativa noastră este acceptată, va fi important să nu se îndrepte Consiliul de Securitate spre crearea de condiţii propice unei proclamări a independenţei Kosovo", a spus preşedintele sârb Boris Tadic.

La 13 decembrie, la Pristina, preşedintele kosovar Fatmir Sejdiu  a declarat că „suntem la câteva zile de actul final al independenţei ce va primi binecuvântarea atât din partea comunităţii internţionale, cât şi a prietenilor noştri SUA, UE şi a altor ţări democratice".

Amiralul Mark Fitzgerald, şeful comandamentului NATO la Napoli, a declarat la 13 decembrie, la Pristina, că provincia Kosovo traversează „o perioadă sensibilă" şi a desemnat nordul provinciei ca fiind un posibil „punct fierbinte", conform AFP.

 „Am intrat într-o perioadă sensibilă din istoria Kosovo, odată cu trimiterea dosarului din 10 decembrie la Consiliul de Securitate al ONU", a declarat amiralul Fitzgerald, conform AFP, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Pristina.  

Amiralul a desemnat nordul provinciei, unde sârbii sunt majoritari, ca fiind o potenţială sursă de probleme în cazul proclamării independenţei Kosovo.

 „Există în mod evident un potenţial punct fierbinte la Kosovska Mitrovica, în nordul provinciei. Forţele se află pe teren iar comandantul Forţei NATO în Kosovo, Xavier Bout, deţine deplinul control al acestor forţe", a mai spus amiralul.

În cadrul Consiliul European de iarnă de la Bruxelles, din 13-14 decembrie liderii statelor membre au decis în unanimitate trimiterea unei misiuni de poliţie şi jurişti în provincia Kosovo care să înlocuiască misiunea ONU, urmând ca în cadrul unei întâlniri ulterioare să stabilească detaliile tehnice juridice şi financiare ale misiunii. Aceasta decizie survine pe fondul situaţiei în care state europene precum, Cipru, Grecia, Spania, Slovacia, şi România nu împărătşesc ideea independenţei provinciei Kosovo, însă în cadrul dezbaterilor din Consiliul European decizia trimiterii misiunii UE a fost adoptată cu unanimitate.

Premierul sârb Vojislav Kostunica a declarat la 14 decembrie, la Belgrad, că Serbia consideră inacceptabile concluziile summitului UE cu privire la viitorul statut al provinciei Kosovo-Metohija, conform agenţiei de prese Tanjug.

 „Este inacceptabil să se facă referire la provincia Kosovo-Metohija a Serbiei ca la un viitor stat democratic. Este inacceptabil se se vorbească de trimiterea unei misiuni a UE în provincie pentru a supraveghea aplicarea planului emisarului special al ONU, Martti Ahtisaari, privind crearea unui stat-marionetă", a afirmat Kostunica, care a adăugat că este, de asemenea, inacceptabil să fie refuzată reluarea negocierilor dintre sârbi şi kosovari, precum şi încălcarea Cartei ONU şi a Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

 „Este inacceptabil să se facă referire la independenţa Kosovo ca la un caz unic, întrucât proclamarea unilaterală a independenţei nu va fi un caz unic, ci va constitui cel mai periculos precedent în acest sens de după cel de-al doilea război mondial", a avertizat şeful executivului de la Belgrad.   

Câtă vreme Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate a ONU este în vigoare, provincia Kosovo este parte integrantă a statului sârb, sub administraţie interimară a ONU, iar pentru a fi legitimă din punct de vedere al dreptului internaţional o viitoare misiunea a UE în această provincie are nevoie de o rezoluţie a Consiliului de Securitate, din care face parte şi Federaţia Rusă, ca membru permanent cu drept de vot. În cazul în care desfăşurarea unei astfel de misiuni în Kosovo se va face fără acceptul guvernului de la Belgrad, şi care poate face trimitere la textul rezoluţiei 1244 care precizează la punctul 10 faptul că autoritatea supremă în materie de reglementare a securităţii internaţionale, adică Consiliul de Securitate „autorizează Secretarul General, care cu sprijinul organizaţiilor internaţionale pertinente să stabilească o prezenţă civilă internaţională în Kosovo pentru a pregăti o administrare interimară pentru Kosovo, în care populaţia din Kosovo să se poată bucura de o autonomie substanţială în cadrul Republicii Federale a Iugoslaviei şi care va furniza o administraţie provizorie care să permită înfiinţarea şi supravegherea dezvoltării unor instituţii democratice auto-guvernabile provizorii care să ofere condiţiile pentru o viaţă normală şi paşnică pentru toţi locuitorii provinciei Kosovo".( Resolution 1244, disponibilă pe http://www.nato.int/Kosovo/docu/u990610a.htm)

În cadrul unei noi reuniuni la 19 decembrie 2007, Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să depăşească blocajul privind viitorul statut al provinciei sârbe Kosovo, şi datorită poziţiilor ireconciliabile ale părţilor, anunţ făcut de ambasadorul Belgiei la Naţiunile Unite, Johann Verbeke, în numele statelor occidentale, conform AFP.

La 21 decembrie 2007, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat pentru postul de televiziune rus Vesti 24, citat de Associated Press, că „dacă UE doreşte să ia locul ONU, acest lucru nu este imposibil. …este nevoie de îndeplinirea a două condiţii: adoptarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate a ONU... şi acordul Belgradului".

Într-o discuţie cu membrii corpului diplomatic acreditaţi la Paris, la 18 ianuarie 2008, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat că cere Uniunii Europene să susţină „în unanimitate şi cu fermitate" „singura soluţie practică în Kosovo", referindu-se implicit la soluţia avansată de ambasadorul finlandez Martti Ahtisaari privind o independenţă sub supraveghere internaţională faţă de Serbia, conform Agenţiei France Presse.

În cadrul unui interviu pentru publicaţia moscovită, Nezavisimaia Gazeta, citată de agenţia Tanjug, la 23 ianuarie 2008, secretarul general  al Consiliului Europei, Terry Davis a declarat că provincia Kosovo face parte din Serbia, iar graniţele unui stat nu sunt stabilite de Consiliul Europei, ci mai degrabă de către Consiliul de Securitate al ONU.

La 1 februarie 2008, la Bruxelles, miniştrii de externe ai Uniunii Europene au convenit asupra modalităţilor juridice şi financiare ale viitoarei misiuni în Kosovo, conform AFP. Misiunea prevede plecarea în Kosovo a circa 1800 de europeni, în majoritate poliţişti şi jurişti.

Dezbaterea privind viitorul provinciei Kosovo rămâne deschisă şi incertă, poziţie împărtăşită şi de fostul ambasador al SUA la ONU, John Bolton care a declarat la 7 februarie 2008, citat de site-ul www.kosovocompromise.com, că „sunt multe persoane în cadrul Departamentului de Stat al SUA care nu susţin politica unei recunoaşteri automate a independenţei Kosovo. Este foarte greu de prezis rezultatul acestei dezbateri atât timp cât sunt voci care se opun, dar nu mai este deloc treaba doar a Departamentului de Stat, care în ultimii 15 ani a fost pe pilot automat". Fostul diplomat american a mai declarat, conform aceleiaşi surse citate, că este nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale pentru ca cele două părţi să ajungă la un acord comun acceptat, adăugând totodată că instanţa supremă care veghează pacea şi securitatea internaţională şi anume Consiliului de Securitate al ONU nu are dreptul  de a încălca suveranitatea unui stat fără consimţământul acestuia. Această opinie contravine punctului oficial susţinut constant de secretarul american de stat, Condoleezza Rice, care şi la 22 ianuarie 2008 a declarat în cadrul unei discuţii cu presa că trebuie urgentată chestiunea privind statutul Kosovo, „deşi sunt amânate deciziile, acest lucru nu face ca deciziile grele să fie mai uşoare". Rice a mai declarat că Washingtonul susţine planul ambasadorului finlandez Martti Ahtisaari de independenţă supervizată a provinciei Kosovo de către Organizaţia Naţiunile Unite.

Deşi liderii de la Pristina tot anunţă posibila declarare a independenţei provinciei Kosovo, iar guvernul de la Belgrad încearcă să folosească pe cât posibil toate resursele diplomatice pentru rezolvarea acestei chestiuni extraordinar de importante pentru statul sârb şi desigur şi pentru stabilitatea şi securitatea regiunii, un lucru este cât se poate de cert: dezbaterea privind viitorul statut al acestei provincii rămâne deschisă, fiind încă un capitol de negocieri internaţionale aflate în impas.

Ca şi în cazul Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa, al scutului de apărare anti-rachetă, al ameninţării nucleare a Iranului (fie că este vorba de cel american sau de cel pe care NATO vrea să îl proiecteze în viitorul apropiat), dosarul privind statul provinciei Kosovo se constituie într-una dintre cele mai ample dezbateri internaţionale recente cu implicaţii multiple asupra arhitecturii europene de securitate şi influenţe decisive asupra multora dintre relaţiile bilaterale europene şi transcontinentale, atât între state, cât şi între state şi organizaţii internaţionale.

 


Warning: mysql_free_result(): 42 is not a valid MySQL result resource in /home/tyscuedm/public_html/index.php on line 590