Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.1/2011 Sectiunea Editura militara
„Elemente de biblioteconomie şi ştiinţa informării pentru bibliotecile din Ministerul Apărării Naţionale”

Marian Nencescu
„Elemente de biblioteconomie şi ştiinţa informării pentru bibliotecile din Ministerul Apărării Naţionale”

Articol introdus pe 23/11/2011

De fiecare dată când treceţi pe bulevardul Regina Elisabeta, la parterul palatului Cercului Militar Naţional vedeţi vitrinele cu noutăţi ale Bibliotecii Militare Naţionale, instituţie de referinţă în peisajul instituţiilor de cultură ale armatei. De curând, specialiştii instituţiei au oferit cititorilor interesaţi (bibliotecari, documentarişti, informaticieni şi comunicatori), în Editura Militară, o lucrare de referinţă, de peste 400 de pagini, „Elemente de biblioteconomie şi ştiinţa informării pentru bibliotecile din Ministerul Apărării Naţionale”.

Apărut din iniţiativa şi sub coordonarea unui cunoscut specialist al domeniului ştiinţelor informării, colonelul (r) dr. inginer Alexandru Mihalcea, directorul Bibliotecii Militare Naţionale, volumul reuneşte contribuţiile specialiştilor din armată ai domeniului: colonel (r) Liviu Vişan, colonel dr. Răduţ Bîlbîie, colonel (r) Ovidiu Călugărescu, dr. Mihai Popescu, Iolanda Paraschivescu, Ecaterina Niculescu, Delia Petrache, Nina Mihaela Săndulescu, Cătălina Rojişteanu.

Autorii abordează multidisciplinar activitatea curentă a profesioniştilor: noţiuni, principii şi strategii în dezvoltarea colecţiilor, clasificarea zecimală unitară, catalogarea publicaţiilor, informarea bibliografică şi documentarea, relaţii publice pentru biblioteci, organizarea evenimentelor pentru promovarea activităţii bibliotecilor, relaţiile cu publicul, conservarea colecţiilor, informatizarea bibliotecilor, serviciul de referinţă, comunicarea externă a bibliotecilor, elemente de management pentru biblioteci.

Nu lipsesc câteva file de istorie, atât în ceea ce priveşte istoria activităţii de profil în armată, cât şi istoria a două prestigioase instituţii: Biblioteca Militară Naţională şi Biblioteca Universitară a Universităţii Naţionale de Apărare Carol I.

Volumul nu este numai un îndrumar, ci – în intenţia autorilor- el trebuie să constituie un îndemn pentru noi abordări profesionale, menite să îndepărteze din activitatea bibliotecarului militar formalismul sau rutina, apreciază cu îndreptăţire coordonatorul lucrării, colonelul (r) dr. ing. Alexandru Mihalcea, directorul Bibliotecii Militare Naţionale. Şi aceasta, pentru că biblioteconomia - ca orice ştiinţă - a evoluat, viaţa oferă multiple alegeri în oferta culturală şi de informare, ca atare una din puţinele căi de recucerire a cititorului este reînnoirea ofertei de lectură, adaptarea la cotidian, aplicarea unor principii ştiinţifice de regăsire a informaţiei.

Structura riguroasă, valoarea sa ştiinţifică şi actualitatea informaţiilor incluse în lucrarea „Elemente de biblioteconomie şi ştiinţa informării pentru bibliotecile din Ministerul Apărării Naţionale”, fac din aceasta un ghid important pentru pregătirea personalului de specialitate din armată si nu numai. Studenţii în Biblioteconomie şi ştiinţele informării vor descoperi în egală măsură deosebita sa utilitate, prin capitolele consacrate comunicării cu publicul sau organizării evenimentelor, formelor de promovare a acţiunilor culturale iniţiate de biblioteci.

Activitatea prestigiosului colectiv al Bibliotecii Militare Naţionale, vine parcă mai bine ca oricând în spiritul îndemnului unuia dintre cei mai vestiţi cronicari români, Miron Costin, „ ...să aibi vreme şi cu cititul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu iaste alta şi mai frumoasă şi mai cu folos în toată viaţa omului decât cititul cărţilor”, subscriem aprecierii făcute de comandanul Comandamentului Logistic Întrunit, generalul-maior dr. Cătalin Zisu în prefaţa lucrării.

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR