Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.4/2005 Sectiunea Lumea militara in dialog
Valenţele istoriei românilor

Glenn E. Torrey
Valenţele istoriei românilor

Articol introdus pe 01/12/2005

interviu realizat de Adrian Pandea

 - Domnule profesor, în primul rând, vă mulţumesc pentru că aţi avut amabilitatea să ne acordaţi acest interviu. Reamintim cititorilor noştri că, în numă­rul trecut al revistei, am publicat un fragment din cartea profesorului Torrey, „The Russian Revolutionary Army and Romania. 1917", carte care, între timp, a apărut pe piaţă, la Editura Militară. Aţi publicat de-a lungul anilor, numeroase studii, articole şi cărţi dedicate istoriei României, în special în perioada Primului Război Mondial. Cum aţi ajuns la istoria românilor? A fost o simplă întâmplare?

 

- Teza mea de doctorat (1959) a avut drept subiect politica Germaniei în ţările balcanice în timpul Primului Război Mondial. Inaugurarea, în  1960, a Programului Fulbright de schimburi academice între Statele Unite şi România mi-a oferit posibilitatea de a cerceta bibliotecile şi arhivele româneşti. După aceea, obiectivul cercetărilor mele a devenit România.

 

- Aţi abordat cu precădere perioada Primului Război Mondial, care, pentru români, în multe momente, nu a fost tocmai un marş victorios. Ba chiar dimpotrivă, eşecurile militare au fost numeroase şi, adeseori, supărătoare pentru vârfurile politice şi militare, dar şi pentru opinia publică. Am „câştigat" însă pacea… Aşadar, în conformitate cu un clişeu destul de răspândit, coman­danţi slabi sau fără noroc, în schimb, politicieni abili şi cu multă încredere în steaua lor. Care credeţi că a fost, din punctul dumneavoastră de vedere, cheia acestui succes românesc?

 

- Desigur, faptul că România a fost membră a Antantei, coaliţia victorioasă, a creat condiţiile pentru succesul său final. Dar acesta nu ar fi fost posibil fără eroismul şi spiritul de sacrificiu dovedite de armatele române în luptele din vara anului 1917. Rezistenţa lor nu numai că a dus la înfrângerea forţelor austro-germane aflate în ofensivă, dar a şi validat, în ochii Aliaţilor, cerinţele formulate de România pentru scopurile  războiului şi care îi fuseseră promise prin Tratatul de alianţă din 1916.

 

- Înfrângerile de care vorbeam mai înainte şi, în general, insatisfacţiile de tot felul au generat, în perioada inter­belică, dar şi mai târziu, o adevărată „vânătoare de vrăjitoare" în istorio­grafia românească dedicată acestui subiect. Trădarea armatei ruse, fie ea imperială, fie revo­luţionară, a fost unul din leit-motivele acestui gen de expli­caţii a eveni­men­telor. Şi, daţi-mi voie să spun, în foarte multe din cazuri, realita­tea isto­rică a confirmat aceste afirmaţii. Problema este dacă nu cumva genera­lizarea pripită a faptelor incriminate a înde­părtat istoriografia românească de ade­văr. Punctul dvs. de vedere din „The Russian Revolutionary..." contrazice multe din „tezele" principale ale teoriilor invocate anterior. Nu vă este teamă că, mai ales în România, veţi fi înţeles greşit sau chiar etichetat ca rusofil? Şi cum consideraţi relaţiile politice ale Românie cu Rusia, în primul război mondial: benefică sau nu pentru Bucureşti?

 

- În această carte şi alte multe publicaţii, am probat eşecul ruşilor de a îndeplini obligaţiile pe care şi le asumaseră faţă de România. În 1916, această atitudine a fost etichetată drept  „indiferenţă". În 1917, revoluţionarii radicali au devenit în mod deschis ostili şi au încercat să submineze efortul de război al României. În acelaşi timp este important să recunoaştem că în bătăliile cruciale din 1917, alţi soldaţi ruşi, chiar dacă nu erau dornici să atace, aveau încă voinţa de a-şi apăra tranşeele. Este adevărat că mulţi dintre ei, sub presiune, şi-au părăsit poziţiile, dar alţii au luptat curajos, aşa cum atestă documentele germane. Elogiul adus de generalul Prezan soldaţilor ruşi, citat în cartea mea, trebuie să ne rămână la fel de viu în memorie ca şi trădarea care a urmat ascensiunii lui Lenin la putere, în noiembrie 1917.

 

- Nu este însă singurul subiect „delicat" al istoriei româneşti pe care l-aţi abordat în scrierile dumneavoastră. Cazul colonelului Sturdza este foarte interesant, dar fiind considerat jenant pentru imaginea armatei române şi, în general,  a românilor, în majoritatea cazurilor a fost expediat de istoriografia naţională sub câteva verdicte sim­plificatoare. Aţi scris un studiu interesant despre Sturdza, ce credeţi că a fost: un trădător sau un exponent al sentimentelor antiruseşti? Au relevanţă astfel de cazuri pentru înţelegerea istoriei participării României la primul război mondial?

 

- În viziunea mea, colonelul Sturdza a fost un trădător care a acţionat în numele a ceea ce credea el că serveşte cel mai bine intereselor ţării sale. Dar un trădător care a fost privit cu dispreţ chiar de către ofiţerii germani. Ruso­fobia şi îndepărtarea sa faţă de liderii României au fost agravate de o severă depresie psihică. Cazul lui Sturdza ne ajută să înţelegem că, în România, era foarte răspândită o neîncredere pro­fundă în Rusia, ca o consecinţă a politicii ruseşti faţă de România, de până atunci.

 

- Sunteţi cel care a publicat memoriile generalului H.M. Berthelot, o figură legendară pentru români. Pentru mine a fost o adevărată revelaţie citirea însemnărilor şi scrisorilor generalului francez: era cu totul altfel decât îţi puteai imagina din ceea ce se scrisese până atunci. Pot să mărturisesc acum că, iniţial, poziţia lui Berthelot din jurnal şi din scrisori m-a dezamăgit, apoi a fost de-a dreptul pasionantă confruntarea afirmaţiilor sale cu cele ale unor con­temporani români, în special ale adver­sarului său declarat, Alexandru Averescu. Din lectura memoriilor am aflat un adevăr pe care de multe ori îl ignorăm: nu totdeauna cel care te ajută te şi apreciază (aşa cum îţi închipui). Ce a fost Berthelot în realitate pentru români: un mare prieten sau pur şi simplu un militar care îndeplinea o misiune oarecare?

 

- În mod sigur, memoriile şi corespondenţa generalului Berthelot conţin un număr de comentarii condescen­dente, extrem de critice şi nedrepte. Pe de altă parte, ele conţin foarte multă admiraţie pentru soldatul român. Aceste documente, scrise în vâltoarea răz­boiului, reflectă reacţiile emoţionale intime ale lui Berthelot şi, la origine, nu erau destinate publicării. Cea mai bună dovadă că Berthelot a fost un mare prieten al României a fost modul înflăcărat în care a susţinut cauza României în faţa liderilor militari şi politici francezi. Mai întâi, el i-a convins să aloce resursele necesare pentru refacerea armatei române. Ulterior, a fost atât de angajat în sprijinirea aspiraţiilor teritoriale ale României încât şi-a pus în pericol cariera militară. Profesorul Iorga a recunoscut con­tribuţia lui Berthelot atunci când l-a numit unul din fondatorii României moderne. De altfel, am dezvoltat această temă în biografia lui Berthelot.

 

- Într-un interviu cu prof. Radu R. Florescu, acesta ne mărturisea că, de fapt, nu a prea dorit să scrie cărţile despre Dracula, cărţi care i-au adus faima. Dar Dracula este sau ar putea fi o cale, chiar dacă nu cea mai fericită, de a ajunge la istoria românilor. Dle Torrey, pornind de la exemplul Berthelot, ce credeţi că ar trebui să facă românii pentru a-şi face cunoscută istoria ? Sau, mai bine spus, poate fi istoria o moda­litate de a-ţi face cunoscut brandul de ţară de care se vorbeşte atât de mult în ultimul timp?

 

- Cred că istoria oferă un cadru fundamental pentru abordările şi opiniile contemporane. Publicarea unor cărţi despre istoria românilor, în limba en­gleză şi destinate unui public non-român (subl. ns.), ar contribui la dez­voltarea unei imagini pozitive peste hotare.

 

- Dle profesor, altceva vă mai place la români în afară de istorie? Vă leagă ceva în mod deosebit de România?

 

- Am fost de şase ori în România, în perioada 1961-1990, în stagii extinse de cercetare. Am apreciat ospitalitatea şi prietenia de care m-am bucurat şi în comunitatea academică, şi în afara ei. În primii ani, aceasta implica şi riscuri pentru români. Câteva din cele mai fericite amintiri sunt cele legate de conversaţiile purtate cu prietenii, la Bucureşti, dar şi de întâlnirile întâm­plătoare pe care le-am avut cu locuitorii unor mici aşezări, în timpul pere­gri­nărilor prin ţară.

 

- Care sunt proiectele dvs. de viitor? Am înţeles că pregătiţi un nou volum dedicat participării României la Primul Război Mondial, ne puteţi da câteva amănunte?

 

- Scriu acum istoria operaţiilor militare pe frontul românesc în 1916-1919. Ea va fi axată pe campaniile armatei române, dar cum se vor adresa unui spectru larg de cititori, voi acorda o atenţie specială punctului de vedere al adversarilor românilor despre aceste confruntări. Având în vedere publicul-ţintă, intenţionez să o intitulez Primul Război Mondial. Frontul românesc, 1916-1919.

 

- În încheiere, aş vrea să vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitatea şi promptitudinea dvs.

 

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR