Aşa cum s-a dovedit, globalizarea a devenit un termen superuzitat, căruia i-au fost atribuite numeroase semnificaţii. Globalizarea poate fi definită prin interdependenţa economiei care se manifestă între state, ca urmare a creşterii coeficientului de dependenţă faţă de economia mondială. Pe de altă parte, globalizarea poate fi concepută ca procesul diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamală şi la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice. Procesul de globalizare ce se desfăşoară, de ceva vreme, influenţează considerabil problema securităţii. Devine evident că toate eforturile direcţionate spre asigurarea securităţii unui obiect luat în parte - stat, societate, firmă, persoană etc., trebuie să îşi aducă contribuţia la asigurarea securităţii globale, adică a securităţii umane, a întregii planete. De aici reiese că securitatea statului, societăţii, persoanelor nu poate fi asigurată pe deplin fără a asigura securitatea planetară.

Termenul de globalizare este de origine anglo-saxonă (globalization), sinonim cu franţuzescul mondialisation şi se vehiculează la momentul de faţă în toate mediile de comunicare, scrisă şi verbală. Aşa cum s-a dovedit, globalizarea a devenit un termen superuzitat, căruia i-au fost atribuite numeroase semnificaţii.

În opinia unuia dintre cunoscuţii observatori ai fenomenului, globalizarea „... a devenit rapid lozincă, incantaţie magică, paspartu capabil să deschidă porţile tuturor misterelor prezente şi viitoare”¹. Ca orice concept la modă, globalizarea este utilizată de multe ori fără înţelegerea semnificaţiei sale, astfel încât se poate spune că se vorbeşte astăzi despre globalizare cum se vorbea despre medicină în perioada anilor 1650-1750.

Aşa cum se cunoaşte, termenului de globalizare i-au fost atribuite diferite definiţii globalizării, nici una însă pe deplin satisfăcătoare. Este şi greu să defineşti un fenomen confuz încă şi atât de complex, fiecare autor evidenţiind o anumită latură, sau dimensiune a sa. Astfel, cunoscutul promotor al globalizării, George Soros, îi atribuie o definiţie preponderent economică, în opinia sa globalizarea reprezintă „... mişcarea liberă a capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale”². La fel de normal era ca Antony Giddens să ofere o definiţie conţinând elemente preponderent sociologice. În opinia sa, globalizarea reprezintă „... intensificarea relaţiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localităţi îndepărtate, încât evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare şi invers”³.

Alţi autori, cum este Giorgios I. Mantzaridis, fac distincţia între globalizare şi universalitate, considerându-le sintagme înrudite din punct de vedere formal, dar esenţial opuse. Astfel, „prima exprimă unirea autoritară şi omogenizarea, iar cea de-a doua exprimă unitatea spirituală dar, în acelaşi timp, şi diversitatea persoanelor. Globalizarea îndepărtează particularităţile şi schimbă şi persoanele şi societăţile într-o masă amorfă, în timp ce universalitatea respectă particularităţile persoanelor şi ale societăţilor şi cultivă armonia şi împlinirea acestora”⁴.

Din alt punct de vedere, fenomenul de globalizare este înţeles ca un set de procese marcat în special de schimburi şi reţele transcontinentale, activităţi inter-regionale, putere şi interacţiune. Astfel, prin efectele globalizării „.... se intensifică interconexiunile şi schimburile comerciale, financiare, culturale, investiţiile, dar şi migraţia. Se măreşte viteza de difuzare şi de circulaţie a ideilor, bunurilor, informaţiilor, oamenilor şi a capitalului. Creşte impactul pe care efectele unor evenimente de la mare distanţă sunt resimţite oriunde în lume, iar unele acţiuni locale pot avea consecinţe globale”⁵. Constatăm astfel, că graniţa dintre problemele locale şi afacerile globale devine din ce în ce mai flexibilă.

În toate încercările de definire ale acestei sintagme, se apreciază că ar fi indicat să fie trecut acel prag care marchează manifestările globalizării în producţie, distribuţia veniturilor, tehnologie, comunicaţii, cultură, mediu, forţă de muncă, mediu militar etc. Din această perspectivă, esenţa procesului de globalizare contemporană poate fi descrisă, ca fiind procesul de transfer al puterii efective de la state la entităţi non-statale şi de diminuare a controlului şi influenţei guvernelor asupra vieţii societăţilor. Această definiţie nu are poate suficientă acurateţe, dar ea descrie numitorul comun al formelor de manifestare, pozitive sau negative, ale globalizării. A porni de la această percepţie, nu înseamnă a ignora alte posibile trăsături fundamentale. Ne ajută însă în a înţelege mai bine ce se află dincolo de clişeele pe care uneori le folosim cu uşurinţă.

Dintre opiniile referitoare la conceptul de globalizare prezentăm în continuare alte câteva care ni se par reprezentative şi care reflectă accepţiunile cele mai răspândite la nivel internaţional:

„... o consecinţă a modernităţii”⁶;

„... un ansamblu de concepţii ideologico-politice, având ca numitor comun analiza dimensiunilor planetare pe care le-au căpătat problemele politice, tehnologice, economice şi sociale cu care se confruntă omenirea în prezent”⁷;

„... globalizarea este un fenomen multidimensional în care tehnologia informatică, alături de alte tehnologii, comerţ şi capital se extind global, iar interdependenţele cresc şi se regăsesc în toate aspectele vieţii noastre”⁸;

„... un proces cu dublă rezonanţă, pe de o parte acoperind ceea ce teoreticienii denumesc fenomenul de micşorare a lumii - respectiv un proces obiectiv de reducere a distanţelor, de creştere a densităţii sociale şi densităţii relaţionale a globului, de mondializare progresivă a proceselor culturale, economice, politice, militare etc. – pe de altă parte, cumulând şi percepţia individului, relativ la fenomenul al cărui actor este – respectiv reflectarea în conştiinţa subiectului a transformării”⁹.

Prin cele prezentate, suntem de părere că globalizarea poate fi definită prin interdependenţa economiei care se manifestă între state, ca urmare a creşterii coeficientului de dependenţă faţă de economia mondială. Pe de altă parte, globalizarea poate fi concepută ca procesul diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamală şi la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice.

În raportul Dezvoltării Mondiale editat de Banca Mondială în anul 2000 se apreciază că în economia mondială au loc două procese paralele: globalizarea şi descentralizarea: din acest punct de vedere se consideră că fenomenul de globalizare constă în transnaţionalizarea până la supranaţionalizare cu deosebire în domeniile comerţului, finanţelor şi tehnologiilor de vârf, în timp ce fenomenul de descentralizare constă în transmiterea de către guvernul naţional către comunităţile locale a tot mai multe atribuţii administrative, sociale, educaţionale, bugetare şi în consecinţă, rolul statului naţional se va limita la diplomaţie, armată, adoptarea legislaţiei interne. Astfel, globalizarea este considerată ca fiind unul din factorii ce determină diminuarea rolului guvernului naţional ca urmare a extinderii acţiunii capitalului investiţional internaţional şi a societăţilor transnaţionale.

Globalizarea este apreciată şi ca proces de administrare a lumii către forţe transnaţionale. Pe această cale, cercetătorii români ai domeniului abordat, au mers înainte şi au completat cele spuse cu ideea conform căreia statul continuă să aibă un rol important, invocând exemplul Franţei şi Marii Britanii, în această privinţă.

Deşi am prezentat diverse încercări de definire a globalizării, se observă că nici una dintre ele nu a reuşit să se impună la nivel internaţional, datorită faptului că cele mai multe dintre ele pleacă de la dimensiunile strict economice ale acestui proces: liberalizarea comerţului şi mişcării capitalurilor, dereglementarea, privatizarea, însoţite de capacităţile fără precedent de comunicare globală.

Se consideră că principalele deficienţe ale acestui tip de definire se datorează faptului că nu descriu natura multidimensională a fenomenului abordat şi, într-un mod subtil, folosesc ca diferenţă specifică, tocmai acele aspecte care susţin ipoteza necesităţii obiective a fenomenului. Astfel, se consideră că „... este necesară schimbarea din temelii a acestei viziuni ingenue şi fataliste asupra unei ordini mondiale fără guvern”¹⁰.

Realitatea lumii contemporane demonstrează că cei consideraţi liderii procesului de globalizaresunt acele state care dispun de mijloacele necesare, reflectate cu pregnanţă în nivelul de dezvoltare economică. De aceea, se consideră că globalizarea promovează şi protejează interesele acelor state şi, îndeosebi, ale Statelor Unite considerate după sfârşitul Războiului Rece, ca singura superputere mondială. Referindu-se la acest subiect, fostul ministru francez de externe, Hubert Vedrine, făcând o analiză a locului şi rolului Franţei în era globalizării, arăta că „Statele Unite sunt ca un peşte mare care înoată cu uşurinţă în apele globalizării şi le domină. Încă o dată, globalizarea nu este împlinirea unui plan american, chiar dacă marile firme americane au sprijinit-o şi au profitat cel mai mult de pe urma acesteia. Este adevărat că SUA au promovat politica uşilor deschise în sectorul comercial, care a fost şi politica britanicilor în secolul al XIX-lea. Americanii obţin cele mai multe avantaje din acest proces de globalizare din mai multe motive: datorită faptului că globalizarea are loc în limba engleză, că globalizarea este concepută în lumina principiilor economice neoliberale, că americanii impun abordarea lor legislativă, financiară şi tehnică şi că (de regulă. n.a.) promovează individualismul“¹¹.

Din punctul nostru de vedere, globalizarea reprezintă un proces complex, caracterizat, în principal, prin: tendinţa profundă de regăsire a unităţii; creşterea interdependenţelor la nivel global; internaţionalizarea schimburilor şi a producţiei; liberalizarea pieţelor; libera circulaţie a capitalurilor, informaţiilor, persoanelor şi mărfurilor; perioada unei noi revoluţii industriale, marcată de transnaţionalizarea tehnologiei; dominaţia firmelor multinaţionale; intensificarea concurenţei la nivel global; comprimarea timpului şi a spaţiului; afirmarea culturii contractului; naşterea unei societăţi civile globale; afectarea suveranităţii naţionale, a identităţilor culturale şi spirituale.

În ceea ce priveşte modul de manifestare a globalizării în ecuaţia mediului de securitate, putem afirma fără teama de a greşi că la începutul mileniului III devine evidentă legătura dintre sintagmele de “dezvoltare” şi cea de “securitate”, ele fiind în strânsă interconexiune şi interdependenţă dialectică.

Modul de interpretare a noţiunii de dezvoltare şi abordarea securităţii ca o cale de protejare împotriva pericolelor şi ameninţărilor¹², s-a dovedit a fi destul de ineficient. Specialiştii din domeniul globalizării şi securităţii opinează că cele două noţiuni trebuie abordate în mod unitar, ridicând astfel nivelul conceptual al securităţii până la cel general ştiinţific sau chiar până la categoria filosofică de dezvoltare¹³. Altfel spus, în domeniul ştiinţific îşi face loc o nouă abordare de interpretare a securităţii, cea filozofică (problemele filozofice ale securităţii).

Procesul de globalizare ce se desfăşoară, de ceva vreme, influenţează considerabil problema securităţii. Devine evident că toate eforturile direcţionate spre asigurarea securităţii unui obiect luat în parte - stat, societate, firmă, persoană etc., trebuie să îşi aducă contribuţia la asigurarea securităţii globale, adică a securităţii umane, a întregii planete. De aici reiese că securitatea statului, societăţii, persoanelor nu poate fi asigurată pe deplin fără a asigura securitatea planetară.

Fiind un proces multidimensional care se manifestă în aproape toate domeniile vieţii sociale, globalizarea asigură un ritm rapid de transformare în privinţa activităţilor naţionale şi globale, dar şi la nivelul interacţiunilor dintre actorii sociali. Există anumiţi cercetători, care afirmă că globalizarea reprezintă „... o transformare epocală a capitalismului, care deja a fost realizată, fiind inevitabilă şi ireversibilă. Alţii, Paul Hirst sau Graeme Thompson, susţin că amploarea globalizării este exagerată şi că nu avem de-a face cu un fenomen, ci cu o accelerare a procesului de internaţionalizare a capitalismului şi a pieţei”¹⁴.

Spre deosebire de aceştia, Anthony Giddens descrie globalizarea ca fiind „nu nouă, dar revoluţionară” şi demonstrează că este un proces multifaţetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt contradictorii¹⁵. În ansamblu, globalizarea poate fi definită din perspectiva a trei teorii principale: teoria sistemului mondial, teoria organizării politice mondiale şi teoria culturii mondiale.

În ceea ce priveşte mediul de securitate al României şi perspectiva sa de evoluţie, globalizarea are anumite efecte de natură economică, politică, socială (demografică, culturală, religioasă), militară şi ecologică, ce implică diverse riscuri şi beneficii. Înţelegerea acestor aspecte este deosebit de importantă deoarece interacţiunile dintre ele pot fi distructive şi pot crea noi riscuri, pericole şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a ţării noastre.

Luând în considerare dimensiunile globalizării, suntem de părere că cea economică şi cea culturală au cel mai mare impact asupra societăţii româneşti. În realizarea securităţii, în viziunea SSNR, dezvoltarea economică şi socială şi respectarea drepturilor omului reprezintă elemente esenţiale şi interrelaţionate. În acest context, în mediul ştiinţific sunt identificate trei asimetrii principale ale lumii globale¹⁶, cu impact major asupra stării de securitate a lumii, cât şi a statelor (inclusiv a ţării noastre)¹⁷:

- concentrarea extremă a progresului tehnic şi tehnologic în ţările dezvoltate, ca sursă principală a creşterii lor economice. Astfel, progresul tehnic din ţările dezvoltate, este distribuit către ţările mai puţin dezvoltate sau în curs de dezvoltare, prin patru canale principale: cererea derivată pentru materii prime; relocarea către ţările în curs de dezvoltare a sectoarelor de producţie considerate „mature” în ţările dezvoltate; transferul tehnologic, inclusiv noile tehnologii dezvoltate pentru producerea echipamentelor de producţie; participarea ţărilor în curs de dezvoltare în cele mai dinamice domenii de producţie.

- vulnerabilitatea ridicată (demonstrată) la nivel macroeconomic a ţărilor în curs de dezvoltare la şocurile venite din afară, datorate variaţilor valutelor internaţionale (care aparţin ţărilor dezvoltate), cât şi naturii ciclice a fluxurilor de capital către ţările în curs de dezvoltare;

- contrastul dintre gradul înalt de mobilitate a capitalului şi mobilitatea internaţională a muncii, în special forţa de muncă necalificată. Această asimetrie este considerată ca fiind specifică celui de-al treilea val al globalizării, deoarece nu a fost observată nici în primul, în care factorul de producţie era foarte mobil, nici în cel de-al doilea, în care ambii factori au fost caracterizaţi de mobilitate redusă.

A. Globalizarea economică. În sensul celor prezentate suntem de părere că, globalizarea economică dispune de capacitatea de a crea probleme de securitate. La sfârşitul anilor ’90, România s-a confruntat cu o recesiune economică din cauza vitezei, volatilităţii şi retragerilor bruşte de capital financiar şi a variaţiei nemaiîntâlnite a principalelor valute mondiale. Mai mult, distribuţia inegală a investiţiilor străine directe în ţara noastră a condus la creşterea diferenţei veniturilor între ţările dezvoltate şi România.

B. În domeniul politic, globalizarea a adus modificări diverse. Pe măsura accentuării procesului de globalizare, activitatea politică se desfăşoară din ce în ce mai mult la nivel internaţional, prin intermediul unor structuri politice integrate, precum Uniunea Europeană, sau organizaţii interguvernamentale, precum Fondul Monetar Internaţional. De asemenea, activitatea politică a depăşit graniţele naţionale prin mişcările globale şi organizaţiile nonguvernamentale. Organizaţiile societăţii civile acţionează global, formând alianţe cu organizaţii din alte ţări, folosind sistemele de comunicaţii globale şi făcând lobby direct în faţa organizaţiilor internaţionale, fără intermedierea guvernelor lor naţionale.

C. Dimensiunea culturală a globalizării este şi ea deosebit de importantă. Având în vedere modul de percepere a nevoii de cunoaştere a limbilor străine de majoritatea locuitorilor marilor oraşe din ţara noastră (cultura populară a facilitat învăţarea limbii engleze, ce a devenit o limbă a comunicării internaţionale), facilitând şi accelerând în acest mod fluxul global de idei. În acest mod se consideră că odată cu învăţarea de noi limbi străine există pericolul de erodare a identităţii culturale proprii, care se poate eroda până la dispariţie. De asemenea, globalizarea a întărit conştientizarea faptului că şi în cazul culturilor tradiţionale există pericolul extincţiei, deşi cele care au capacitatea de a împrumuta şi adapta influenţele străine se comportă mult mai bine în faţa derulării acestui proces.

D Expansiunea ideilor religioase. Globalizarea facilitează expansiunea ideilor religioase. Puterea valorilor şi a instituţiilor religioase naţionale a ajutat populaţia României să reziste stării de insecuritate asociată declinului autorităţii tradiţionale şi schimbărilor economice rapide specifice globalizării.

E. Creşterea criminalităţii transfrontaliere. Globalizarea este o cauză a creşterii criminalităţii transnaţionale şi a terorismului, deoarece „... sporeşte inegalităţile economice, ceea ce determină predispoziţia actorilor statali sau nonstatali de a participa în astfel de forme de acţiune criminală”¹⁸. De asemenea, globalizarea a contribuit la intensificarea acestor activităţi antisociale atât prin accelerarea fluxurilor de oameni, bunuri şi informaţii, cât şi prin conferirea unei dimensiuni internaţionale corupţiei.

F. Dimensiunea militară a globalizării. Chiar dacă numărul conflictelor intra şi interstatale a scăzut în ultimii ani, conflictele zonale sunt o trăsătură definitorie a sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI, natura lor fiind preponderent etnico-religioasă. Dovada acestei afirmaţii sunt chiar conflictele din Balcani (spaţiul fostei Yugoslavii: Bosnia, Kosovo etc.) ceea ce demonstrează fără tăgadă că globalizarea nu aduce în mod necesar integrare şi stabilitate. De fapt, pe termen scurt şi mediu, globalizarea pare să contribuie la generarea unor procese simultane ce creează tensiuni care, la rândul lor, modelează mediul de securitate prin¹⁹:

- fragmentare - integrare;

- localizare - internaţionalizare;

- descentralizare - centralizare.

Lărgirea fără precedent a graniţelor NATO şi UE arată încă odată că globalizarea contribuie la creşterea ritmului de integrare, dar, în acelaşi timp, furnizează un mediu favorabil tendinţelor de dezintegrare sau fragmentare (din nou spaţiul fostei Yugoslavii, al Moldovei etc.). Nici România nu a fost departe de astfel de procese, însă integrarea în NATO şi UE a sosit la timp şi astfel procesul a fost definitiv întrerupt. Conform viziunii ONU, societatea umană trebuie să se înscrie rapid într-un proces de transformare pe două niveluri, al cărui rezultat să fie pe de o parte, transferul centrului de greutate de la securitatea teritorială la cea a oamenilor, iar pe de altă parte, transferul mijloacelor de realizare a securităţii de la achiziţia de armament la dezvoltarea umană sustenabilă.

În sensul celor prezentate, considerăm că globalizarea a adus cu sine, în cazul României o serie schimbări în ceea ce priveşte mediul de securitate, ceea ce a impus din parte autorităţilor statului măsuri energice de contracarare a unor astfel de posibile ameninţări la adresa cetăţenilor săi, grupate astfel²⁰:

- securitatea economică asigurarea unui venit minim necesar fiecărui individ;

- securitatea hranei - garantarea accesului la hrana de bază;

- securitatea medicală - garantarea protecţiei minime faţă de boli şi de un stil de viaţă nesănătos;

- securitatea ecologică - protejarea oamenilor faţă de deteriorarea mediului şi dezastrele naturale;

- securitatea personală - protejarea oamenilor de violenţa fizică, oricare ar fi sursa acesteia;

- securitatea comunităţii - protejarea oamenilor de degradarea relaţiilor şi valorilor tradiţionale, de violenţa etnică şi sectară;

- securitatea politică - furnizarea unui mediu de viaţă bazat pe respectarea în societate a drepturilor omului.

În ceea ce priveşte viitorul mediului de securitate al României, considerăm necesară luarea în discuţie a surselor directe, cât şi indirecte ale ameninţărilor²¹ care pot afecta într-un fel sau altul securitatea naţională a ţării noastre:

• Ameninţările directe:

- izbucnirea în spaţiul de interes strategic al ţării noastre a unor noi conflicte care pot conduce la decesele cetăţenilor, acte de terorism, revolte, pogromuri, genocid, torturarea şi uciderea disidenţilor etc.;

- dezumanizare: sclavie, răpire, arestarea oponenţilor politici etc.;

- droguri: dependenţa de stupefiante, trafic ilegal;

- discriminare: legislaţie discriminatorie, practici împotriva minorităţilor, subminarea instituţiilor politice etc.;

- dispute internaţionale: tensiuni şi crize între state;

- armament de distrugere: proliferarea armelor de distrugere în masă.

• Ameninţări indirecte:

- privaţiuni la nivelul nevoilor umane de bază (hrană, apă, îngrijire medicală de bază, educaţie primară);

- maladii: rata de apariţie a bolilor şi morburilor care ameninţă viaţa;

- dezastre naturale şi/sau provocate de om;

- subdezvoltare: nivel scăzut al PIB/locuitor, creşterea lentă a PIB-ului, inflaţie, şomaj, inegalitate, sărăcie, instabilitate economică, stagnare şi transformare demografică la nivel naţional, zonal, regional, global etc.;

- dislocare de populaţie: refugiaţi şi migraţie la nivel naţional, zonal, regional şi global;

- degradarea mediului la nivel naţional, zonal, regional şi global.

Din punct de vedere al mediului de securitate, putem lua în considerare pentru România ca spaţiu de interes, în primul rând mediul de securitate la nivel regional. Există puncte de vedere care consideră că regiunea reprezintă „... o zonă fizică în cadrul unei naţiuni”²², iar altele care o definesc ca un ansamblu de provincii, state sau chiar oraşe. În studiile de securitate, cea mai uzitată definiţie este cea geografică, conform căreia regiunea include un ansamblu de state delimitat de repere fizice geografice. În acest sens, ameninţările la adresa securităţii regionale trebuie să aibă în vedere atât cele împotriva intereselor comune ale statelor, cât şi la cele privind securitatea statelor ca entităţi separate.

În cazul României, putem spune că globalizarea va contribui la integrarea atât a economiei, ci şi a culturii, a tehnologiei şi chiar a guvernanţei, afectând şi conectând cetăţenii ţării noastre cu oamenii de pretutindeni, atât în sens pozitiv, cât şi negativ. În viitor, considerăm că provocările globalizării vor conduce la conservarea avantajelor create de pieţele globale, dar şi la dezvoltarea resurselor umane, comunitare şi ecologice, pentru a face ca acest proces să aducă avantaje la nivel uman şi nu al firmelor multinaţionale, ceea ce specialiştii ONU numesc „globalizarea cu faţă umană”²³.

În zona de proximitate a României, tendinţele de evoluţie a mediului de securitate vor fi determinate, atât de evoluţia globală şi regională a acestuia precum şi de fenomenele şi procesele care au loc în această zonă. Pe termen scurt şi mediu sunt percepute două tendinţe de evoluţie a problemelor de securitate, prima, în ceea ce priveşte identificarea căilor şi modalităţilor de eficientizare a controlului statelor şi instituţiilor de securitate asupra fenomenelor şi proceselor în desfăşurare, iar cea de a doua care vizează amplificarea şi diversificarea tendinţelor de destrămare, de apariţie a noi riscuri şi ameninţări, sau de exacerbare a celor care se manifestă deja.

În opinia noastră, situaţiile conflictuale de la începutul secolului XXI se vor perpetua încă mulţi ani, se vor diversifica ca forme de manifestare şi îşi vor lărgii sfera de cuprindere. Evenimentele din spaţiul ex-iugoslav arată „... cum se pot extinde ori migra astfel de ostilităţi în zone unde nu păreau posibile, ceea ce conduce la concluzia de mai sus, iar conexiunile ce se pot face între evoluţia evenimentelor şi slaba eficacitate a unor măsuri ori caracterul lor temporar încurajează factorii de instabilitate”²⁴. Conflictul din Kosovo şi extinderea sa rapidă în Macedonia demonstrează această ipoteză, iar pe fondul acestui focar, pot să apară şi să evolueze negativ crize ori conflicte bazate pe vechi antagonisme. Totuşi, extinderea NATO şi UE, prin primirea unor noi membrii, unii chiar din această regiune, a estompat pentru o anumită perioadă aceste neînţelegeri, iar rezultatele implicării comunităţii internaţionale au început să se vadă. În continuare se fac paşii serioşi către normalizarea situaţiei, însă starea de securitate a zonei rămâne departe de ceea ce se aşteaptă de la state care trebuie să evolueze pe calea democraţiei şi a bunăstării, dorite de toată lumea.

În privinţa graniţei estice a României, conflictul transnistrean este îngheţat dar nu eliminat, fiind alimentat de lipsa de fermitate a organismelor europene de securitate şi a statelor occidentale, pentru soluţionarea sa. Aceste organisme de securitate şi unele state europene se implică mai mult formal, în soluţionarea conflictului, iar interesele strategice ale statului rus devin tot mai conturate şi aparent stimulate de extinderea UE şi a NATO. Pe fondul acestei stări de lucruri, prin noua guvernare de la Chişinău, Moldova pare a-şi manifesta tot mai clar apropierea de Bucureşti, rămânând pe mai departe în sfera de influenţă economică a Rusiei, fenomen care menţine poporul român într-o situaţie destul de dificilă.

Putem concluziona că mediul de securitate la nivel global este caracterizat de o perioadă de reaşezare generală a arhitecturii de securitate, ceea ce favorizează alternanţa stărilor de stabilitate cu cele de instabilitate, atât în timp cât şi în spaţiu. Concomitent cu eliminarea aproape definitivă a pericolului unor conflagraţii de amploare mondială ori regională, au apărut şi proliferează noi tipuri de ameninţări şi pericole, unele cu implicaţii mai grave decât cele clasice, cum este terorismul, spectrul ameninţărilor fiind mult mai larg decât în secolul trecut. Amploarea şi diversitatea acestor noi provocări „... au determinat şi vor continua să influenţeze modernizarea organismelor destinate contracarării acestor ameninţări, adaptarea acestora la noile tipuri de conflict şi la fizionomia probabilă a acţiunilor pe care le vor desfăşura”²⁵. Noi apreciem că dimensiunea politică a integrării euro-atlantice a României reprezintă o garanţie fermă în materie de securitate şi are în vedere opţiunea politică euro-atlantică a statului român, ca expresie a modalităţii celei mai eficiente de materializare, în configuraţie euro-atlantică, a intereselor naţionale.

În final trebuie să evidenţiem faptul că, suntem de acord cu afirmaţia conform căreia, globalizarea poate fi considerată ca fiind un proces sau un set de procese, care întruchipează o transformare în organizarea spaţială a relaţiilor şi a tranzacţiilor sociale - analizate în termenii extensiunii, intensităţii, velocităţii şi impactului lor - generând fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puterii²⁶.

Note:

¹ Bauman, Z., Globalizarea şi efectele ei sociale , Editura Antet, Bucureşti, 2002, p. 5.

² Soros, G., Despre Globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 15.

³ Bari, I., Globalizare şi probleme globale, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 7.

⁴Colectiv, Globalizare şi universalitate. Himerã şi adevăr, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 20.

⁵ Popa, D., op.cit., p. 9.

⁶ Irimia, I., Studii Europene, Editura Academiei de Înalte Studii Economice, Bucureşti, 2000, p. 24.

⁷Tamaş, S., Dicţionar politic, Editura Academiei Române, Bucureşti 1993, p. 118.

⁸Davis, L.E., Globalization, Security Implications, Issue Paper, Rand Corporation, Santa Monica, California, SUA, p. 1.

⁹ Bădescu, I., Dungagiu, D., Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura Floarea Albastră, Bucureşti 1995, pp. 137-138.

¹⁰ Galbraith, J.K., Criza Globalizării, în Lettre internationale, nr. 33, 2000.

¹¹ Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 4.

¹² Ţîrdea, T.N.,Securitatea ca noţiune fundamentală a noosferologie, în:Progresul tehnico-ştiinţific, Bioetica şi Medicina: probleme de existenţă umană/Materialele Conferinţei a VI-a ştiinţifice internaţionale, 25-26 aprilie, 2001, Chişinău, 2001, pp. 20-23.

¹³ Урсул А.Д, Устойчивое развитие и проблемы безопасности, în: Безопасность, 1995, nr. 9 şi Ţîrdea, T.N., Elemente de informatică socială, sociocognitologie şi noosferologie, Chişinău, 2001, pp. 178-180 şi 183-187.

¹⁴ Sarcinschi, Al., Globalizarea insecurităţii. Factori şi modalităţi de contracarare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Bucureşti, 2006, p. 9.

¹⁵ Giddens, A., Runaway World: How Globalization Is Reshaping Our Lives, Profile Books, London, 1999, p. 10.

¹⁶ ECLAC, Globalization and Development, ONU, 2002, http://www.onu.org

¹⁷ Sarcinschi, Al., op.cit., p. 11.

¹⁸ Ibidem, p. 17.

¹⁹ Sarcinschi, Al., op.cit., p. 18.

²⁰ Sarcinschi, Al., op.cit., p. 20.

²¹ Bajpai, Kanti, Human Security: Concept and Measurement, Kroc Institute, SUA, 2000.

²² Kanji, Omario, Security, Beyond Intractability Knowledge Base, 2003.

²³ ONU, Human Developments Report: Globalization with a Human Face, 1999, p. 2, http://hdr.undp.org/reports/global/ 1999/en.

²⁴ Petrache, A., Andronic, B., Analiza de securitate în contextul globalizării, în: Stabilitate şi Securitate regională, Sesiune de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională, Bucureşti, 9 – 10 aprilie, 2009, secţiunea 6: Logistică, finanţe şi contabilitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2009, p. 1036.

²⁵ Ibidem, p. 1037.

²⁶ Held, D., McGrew, A., Goldblatt, D., Perraton, J., p. 40.