Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.1/2011 Sectiunea Logistică
Abordări moderne în domeniul sprijinului medical operaţional

Cătălin Zisu
Abordări moderne în domeniul sprijinului medical operaţional

Articol introdus pe 23/11/2011

Abstract: Medical Operations Support in the Euro-Atlantic structures can be defined as being the process of prevention of diseases, injuries and the limitations of the limbs, medical evacuation of patients to / from the theaters of operations, hospitalization and treatment of sick and wounded, thus keeping Next, the combat capability of the military engaged. In multinational operations, medical operations support are carried out according to military standards and provides medical needs and set out, providing resources, leadership training, readiness and availability, mobility and harmonization of procedures for specific management. As a functional area of ​​logistic support, medical operations support must provide the means and the personnel necessary for solving problems of health for soldiers and forces placed in theater. In this way, medical subunits are using their medical facilities and those provided by existing infrastructure of the Multinational Force in area of ​​operations.

Participarea în ultimii ani, a unora din structurile de forţe din cadrul Armatei României la operaţii multinaţionale, sub egida organizaţiilor internaţionale de securitate, în diferite zone geografice de pe glob a impus ca o necesitate de prim ordin o nouă abordare în domeniul logistic, în general, şi în cel medical, în special.

Dificultăţile şi greutăţile, în plan normativ, conceptual, organizaţional şi procesual întâmpinate de personalul medical, în desfăşurarea activităţilor specifice, a generat aşa cum era de aşteptat o dezbatere de idei generoasă, atât în ceea ce priveşte sprijinul medical acordat forţelor care participă la operaţii multinaţionale dar şi a personalului (militar şi civil), care îşi desfăşoară activitatea în garnizoanele de dislocare la pace.

Din acest punct de vedere, conform noilor documente care reglementează activitatea în domeniu, sprijinul medical operaţional (SMO) reprezintă componenta sprijinului logistic operaţional care include un ansamblu de activităţi specifice specifice unor domenii precum asistenţa medicală, evacuarea medicală şi, nu în ultimul rând, sprijinul logistic medical al efectivelor. Trebuie să menţionăm încă de la început, faptul că sprijinul medical operaţional se acordă personalului, în funcţie de cerinţele operaţionale şi în scopul îndeplinirii misiunilor specifice.

Sprijinul medical operaţional nu reprezintă un concept nou. Datorită, însă rapidităţii cu care se derulează procesul de transformare al structurilor militare din cadrul ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice (NATO), experienţei înregistrate în ultima perioadă la nivel decizional, în domeniul abordat s-au înregistrat o multitudine de evoluţii.

În relaţie directă cu cele prezentate, evoluţiile din domeniul sprijinului medical au urmărit încă de la început, îmbunătăţirea activităţii specifice, astfel: remodelarea, respectiv înfiinţarea unor noi structuri medicale care să asigure îndeplinirea cerinţelor operaţionale sosite de la forţele luptătoare şi cele de sprijin de luptă; structurarea sprijinului medical pe componente: primară, secundară şi terţiară; implementarea prevederilor legislaţiei naţionale în domeniul medical militar; reorganizarea sistemului de evacuare aeromedicală care să asigure transportul militarilor răniţi şi bolnavi, din cadrul zonei de responsabilitate din teatrul de operaţii (TO) până pe teritoriul naţional; creşterea gradului de monitorizare şi a capacităţii de coordonare a sprijinului logistic medical pentru structurile militare dislocate în TO; implementarea acordurilor de standardizare NATO medicale şi coordonarea implementării Obiectivelor Forţei din domeniul medical.

Din punct de vedere al nivelului de comandă şi control, Sprijinul medical operaţional este coordonat, planificat şi condus pe cele trei niveluri ale artei militare, de structuri cu atribuţii în domeniu, care asigură:

- la nivel strategic, stabilirea principiilor generale, a modului de organizare şi funcţionare, direcţiile de acţiune în domeniul abordat, din punct de vedere al specialităţii dar şi pe linia pregătirii şi instrucţiei de specialitate, al identificării resurselor necesare etc. Structurile cu atribuţii în domeniu, de la nivel strategic asigură corelaţia operaţională între misiunile specifice cu misiunea generală, la nivelul acţiunii militare (operaţiei) în derulare;

- la nivel operativ,planificarea şi coordonarea aplicării măsurilor şi procedurilor specifice, de către statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei (SMFT, SMFA, SMFN) şi comandamentele de armă (CLÎ, CCI);

- la nivel tactic, aplicarea măsurilor şi procedurilor specifice actului medical, prin intermediul unităţilor medicale de tratament de nivel ROL 1 şi ROL 2 extins, în cadrul liniilor corespunzătoare de sprijin logistic. La acest nivel, măsurile stabilite la cele două nivele, strategic şi operativ, care se regăsesc în anexa de sprijin logistic la planul de operaţie, respectiv în ordinul de acţiune, sunt puse în practică de către unităţile medicale de tratament de nivel ROL 1 şi 2 extins.

Noile abordări din domeniu sprijinului medical reliefează faptul că modul de acordare a sprijinului medical operaţional diferă de la operaţie la operaţie, el trebuind, însă să fie cât mai apropiat de ceea ce se întâmplă în activitatea curentă din domeniu, indiferent de condiţiile deosebite în care acţionează structurile medicale în câmpul de luptă.

În completarea celor prezentate la paragraful precedent, se consideră că, răniţii şi bolnavii trebuie să beneficiază de sprijin medical de specialitate, în regim de urgenţă, pe timpul desfăşurării acţiunilor militare. Din acest punct de vedere suntem de acord cu opiniile conform cărora timpul de intervenţie medicală reprezintă un factor hotărâtor în ceea ce priveşte stabilizarea răniţilor, respectiv supravieţuirea şi recuperarea lor.

În scopul reducerii numărului pierderilor sanitare şi implicit a perioadei de spitalizare, planificarea şi modul de acordare a sprijinului medical operaţional trebuie să impună ca iniţierea procedurilor de acordare a ajutorului de urgenţă să se declanşeze, în interiorul intervalului cunoscut ca “ora de aur”. În acest sens, dorim să evidenţiem faptul că, sprijinul medical operaţional se desfăşoară conform Convenţiilor de la Geneva, standardelor militare medicale, regulii „celor 6 ore”, triajului, continuităţii şi nivelurilor îngrijirii medicale, precum şi oportunităţii pentru evacuare medicală.

În conformitate cu imperativul respectării regulii „Celor 6 ore”, planificarea sprijinului medical operaţional trebuie să asigure ca pacientul să ajungă la structurile medicale care pot asigura ajutorul medical de urgenţă (intervenţii chirurgicale de specialitate) în intervalul unei ore, însă nu mai târziu de patru ore de la producerea rănirii. În cazuri deosebite (nu se poate realiza evacuarea de la locul rănirii), intervalul de intervenţie se poate extinde la două ore pentru medicina de urgenţă şi chirurgia de urgenţă şi la patru ore pentru asistenţa medico - chirurgicală primară. Totodată, sprijinul medical operaţional prevede cerinţe formulate şi specificate, asigurare a resurselor, tratament definitiv, autoritate profesională, pregătire şi disponibilitate, mobilitate şi multinaţionalitate (atunci când este cazul), păstrarea structurilor naţionale, reprezentare a personalului medical şi armonizarea procedurilor de management.

Experienţa ultimelor acţiuni militare desfăşurate în Afganistan şi Irak au demonstrat dacă mai era nevoie că eficienţa asigurării sprijinului medical operaţional SMO depinde de distanţa de dispunere faţă de zona de operare a militarilor care desfăşoară acţiuni militare şi de condiţiile pe care le asigură raioanele de dispunere a structurilor de sprijin medical.

În conformitate cu modul de organizare a liniilor de sprijin logistic (pe niveluri) şi cu dispunerea structurilor medicale pe etape de intervenţie şi de evacuare medicală, sprijinul medical operaţional se acordă progresiv, în mod continuu, de la locul rănirii până la etapa necesară de intervenţie. În cazuri deosebite, datorită stării pacienţilor, anumite etape de evacuare pot fi depăşite, bolnavul sau rănitul fiind transportat către formaţiunea medicală specializată, indiferent de poziţia acesteia în lanţul sistemului medical. Din acest punct de vedere, aşa cum este şi normal, răniţii şi bolnavii trebuie să beneficieze de asistenţă medicală în mod continuu, atât pe timpul evacuării cât şi după ajungerea în cadrul structurii medicale unde se intervine chirurgical.

Din punct de vedere organizatoric, subsistemul medical operaţional este parte a sistemului de sprijin logistic. El cuprinde organele de conducere şi cele de execuţie a sprijinului medical precum şi relaţiile stabilite între acestea.

În conformitate cu ultimele reglementări din domeniul medical, din Armata României, organele de conducere sunt reprezentate de: biroul sprijin medical operaţional care funcţionează în cadrul Direcţiei Logistice (J4) din cadrul Statului Major General (SMG), compartimentul sprijin medical operaţional din cadrul Centrului de Conducere Operaţională din cadrul SMG, medicii şefi şi birourile de sprijin medical operaţional din cadrul Statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei şi comandamentelor de armă, respectiv medicii şefi şi compartimentele de sprijin medical operaţional de la nivelul marilor unităţi şi unităţilor.

Organele de execuţie, în domeniul sprijinului medical operaţional sunt reprezentate de cabinetele medicale de unitate de la nivelul SMG, SMFT, SMFA, SMFN, comandamentelor de armă şi cele de la nivelul marilor unităţi, unităţilor. Alături de aceste organe de execuţie regăsim şi structurile din organica unităţilor, respectiv a marilor unităţi, care asigură asistenţa medicală primară şi de specialitate, după cum urmează: Unităţi Medicale de Tratament (MTF) de nivel ROL 1, la nivelul unităţilor, MTF de ROL 2, la nivelul marilor unităţi şi MTF extinse, la nivelul CLI.

Dorim să evidenţiem faptul că atât ROL 1 cât şi ROL 2 au ca misiune principală, sprijinul şi protecţia medicală a efectivelor, în vederea conservării capacităţii de luptă şi minimalizării efectelor rănilor fizice (psihice) consecutive. În acest sens, prin capabilităţile avute la îndemână, ROL 1 şi ROL 2 trebuie să asigure prevenirea îmbolnăvirilor, evacuarea, tratamentul rapid şi recuperarea cât mai completă a răniţilor şi bolnavilor.

Una din tendinţele de evoluţie în domeniu prevede ca structurile de execuţie ale sprijinului medical operaţional să dispună de acelaşi nivel de operaţionalizare cu cel al structurilor militare sprijinite (aidoma şi pentru structurile de sprijin logistic). Structurile de execuţie medicală trebuie să dispună de un grad de flexibilitate cât mai ridicat, care să le asigure capacitatea necesară pentru a acţiona în cazul unor pierderi sanitare maxime.

În conformitate cu principiile de ducere a acţiunilor militare, ROL 1 se găseşte, de regulă, la nivelul liniei I de sprijin logistic. Resursele sale trebuie să fie disponibile întregului personal sprijinit. În cadrul operaţiilor multinaţionale, de stabilitate şi sprijin, ROL 1 reprezintă o responsabilitate naţională. Pe de altă parte, ROL 2 reprezintă o structură de execuţie care trebuie să dispună de un înalt grad de mobilitate care să îi permită să primească şi să trieze pacienţii, dar şi să efectueze resuscitarea şi tratarea şocului la un nivel superior ROL 1. Ca şi etapă de evacuare medicală ROL 2 se află dispusă, de regulă, în cadrul liniei a II-a sau, după caz, la nivelul linie III de sprijin logistic. În fine, ROL 2 extinsă constituie o facilitate medicală organizată ca şi un spital mobil de campanie, care asigură asistenţa medicală secundară centrată pe asistenţa chirurgicală primară şi de anestezie-terapie intensivă. Acest tip de formaţiune medicală are capacitatea de a stabiliza pacienţii în vederea evacuării direct către ROL 4, fără staţie la ROL 3. De regulă, ROL 2 extinsă poate fi instalată şi în poziţii fixe.

În cadrul NATO, sprijinul medical operaţional vizează totalitatea măsurilor luate de eşaloanele de comandă pentru a promova, îmbunătăţi, conserva sau restabili sănătatea fizică şi mentală a personalului implicat în operaţiunile militare. În cadrul NATO sprijinul medical operaţional este structurat astfel: protecţia medicală a forţelor (Force Health Protection/FHP); sistemul logistic medical (Health Service Support/HSS); sistemul integrat de tratament şi evacuare; sistemul de comandă şi control medical.

Conform reglementărilor NATO cei trei piloni care stau la baza sistemului Forţei Multinaţionale pentru protecţia sănătăţii sunt: „... strategia potrivită în aplicarea măsurilor de menţinere a stării de sănătate; pregătirea profesională a personalului medical; administrarea eficientă a materialelor sanitare şi medicamentelor”[1].

În conformitate cu Directiva Comandamentului Aliat pentru Europa AD 85-8, care prezintă modalitatea de stabilire a pierderilor recuperabile şi nerecuperabile în acţiunile militare desfăşurate de NATO, ROL 1 trebuie să fie capabilă să facă faţă unui procent zilnic de 1,4% de cazuri în afara luptei şi unui procent de 24,6 % de pierderi sanitare în 6 ore (Total Battle Casualty/TBC). În acelaşi timp, stocul trupelor trebuie să asigure tratarea zilnică a celor care au suferit răniri în afara luptei - 1,4 % pentru 10 zile şi pierderile sanitare de 24,6 % din efectivul total al unităţii.

Tot pe baza prevederilor AD 85-8, ROL 2 trebuie să fie capabilă să facă faţă unui procent zilnic de 1,4% de cazuri în afara luptei şi unui procent de 8,3 % de pierderi sanitare în 8 ore (TBC). ROL 2 trebuie să asigure îngrijirea a 10 % dintre răniţii de luptă, 10 % dintre bolnavi şi 40 % dintre cei cu leziuni, pentru o perioadă de 24 - 48 de ore. În acelaşi timp stocul trupelor (medicamente şi materiale sanitare) trebuie să asigure tratarea zilnică a celor care au suferit răniri în afara luptei - 1,4 % pentru 10 zile şi pierderile sanitare de 8,3 % din efectivul total al unităţilor sprijinite, pentru trei zile. Totodată, apreciem că secţia de recuperare a celor marcaţi de stresul de luptă (Battle Stress Recovery Unit/BSRU), de la nivelul marii unităţi sau elemente ale acestei secţii de la eşalonul superior, trebuie să fie capabilă să rezolve 90 % din cazuri, în timp ce 10 % vor trebui să meargă la ROL 2 extins (spitalul de campanie) de la nivelul eşalonului superior.

Sprijinul medical operaţional trebuie să fie asigurat în egală măsură şi la aceleaşi standarde, atât pentru forţele luptătoare, pentru cele de sprijin de luptă şi pentru cele de sprijin logistic, indiferent de distanţa existentă între sursele de aprovizionare şi raioanele de dispunere a acestor structuri. Din acest punct de vedere, sprijinul medical operaţional trebuie să ia în calcul şi eventuala prezenţă în zona de desfăşurare a conflictelor, a prizonierilor de război, refugiaţilor, respectiv a celor care într-un fel sau altul sunt evacuaţi.

În ceea ce priveşte procesul de planificare şi cel de execuţie, prin care se pune în practică acordare sprijinului medical operaţional trebuie să evidenţiem faptul că, în conformitate cu Directiva Comandamentului Aliat pentru Europa AD 85-8, ele trebuie adaptate la particularităţile misiunii generale şi a celor specifice luând în considerare: tipul, dinamica şi amploarea operaţiei; gradul de dispersie al forţelor; sistemele de armament prezente şi folosite în aria de operaţii; informaţiile de resort medical (Medical Intelligence/MI) disponibile pentru teatrul de operaţii, care trebuie să fie valabile, oportune şi de actualitate, din faza iniţială, trecând prin cea a operaţiei, inclusiv pe timpul şi după repliere. Astfel de informaţii vor constitui baza unor recomandări calificate adresate Comandantului Forţei, ca parte integrantă a concepţiei generale privind protecţia forţei.

În opinia specialiştilor, managementul eficient al informaţiilor medicale, mai ales privind pacienţii, constituie un element vital al planificării sprijinului medical. Este esenţial ca informaţiile să fie standardizate şi rapid distribuite personalului autorizat pe bază de necesitate. Preocupările în domeniu urmăresc:

- difuzarea informaţilor asigură luarea deciziei medicale generând procesarea eficientă, rapidă a datelor privind mediul, situaţia tactică şi pierderile;

- urmărirea pacienţilor şi a reglementărilor necesită informaţii de actualitate şi exacte privind fiecare individ scos din acţiune şi existenţa unor facilităţi de tratament şi evacuare;

- existenţa evidenţelor clinice impune păstrarea documentaţiei medicale (interoperabilă) în cadrul teatrului de operaţii, pentru toate contingentele participante. În acest sens se impune ca toate copiile documentelor pacienţilor să-i însoţească, pe aceştia, de la evacuare până la faza de vindecare completă;

- teleconsultul medical poate fi un instrument util, în special când zona operaţiilor este îndepărtată, iar resursele medicale sunt limitate. Planificarea recurgerii la teleconsult se va face, având în vedere că utilizarea telemedicinei va fi guvernată şi trebuie să fie restricţionată prin aplicarea unor măsuri specifice de securitate electromagnetică operaţională.

Pe timpul participării la operaţii multinaţionale de stabilitate şi sprijin se consideră că SMO reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi medicale care sunt deasupra modului de organizare naţional, el trebuind să se suprapună peste efortul trupelor şi să răspundă intenţiilor şi cerinţelor comandantului forţei multinaţionale.

În operaţiile de stabilitate şi sprijin, potrivit prevederilor conceptului Forţei Multinaţionale Întrunite (Combined Joint Task Force/CJTF), la nivelul comenzii forţei multinaţionale ar trebui să fie dislocat şi să funcţioneze în teatrul de operaţii, în coordonarea Secţiei Logistice (CJ4), o structură de tip Centru Logistic Multinaţional Întrunit (Multinational Joint Logistic Centre/MJLC). Printre structurile subordonate MJLC regăsim şi Celula de Coordonare Medicală (Medical Coordination Cell/MEDCC), cea care ar asigura (dacă un astfel de MJLC ar fi dislocat şi introdus în TO) coordonarea sprijinului medical şi a serviciilor de sănătate, la nivelul întregii forţe multinaţionale, după cum urmează: tratamentul şi evacuarea medicală terestră şi aeriană a pacienţilor; logistica medicală; medicina preventivă; sănătatea ambientală.

Dorim să evidenţiem faptul că, organizarea şi funcţionarea sistemului de sprijin medical operaţional, în cadru multinaţional are la bază procedurile de operare standard specifice fiecărei operaţii multinaţionale. Astfel, prin aceste proceduri se stabilesc responsabilităţile fiecărei structuri care participă la operaţia de stabilitate şi sprijin, precum şi modul de relaţionare cu activităţile de planificare, conducere şi execuţie a activităţilor specifice.

Pe timpul participării la operaţiile de stabilitate şi sprijin, sprijinul medical operaţional al forţelor proprii, de regulă, reprezintă responsabilitate naţională. În acest sens, sprijinul medical operaţional este naţional şi trebuie să acopere toate efectivele proprii din aria de operaţii. În astfel de acţiuni militare, comandantul forţei multinaţionale este autorizat să ia toate măsurile medicale adecvate în interesul general al forţei. În acest sens, în cazuri cu totul deosebite şi pe perioade limitate de timp, comandantul forţei multinaţionale poate lua decizia de a extinde sprijinul medical naţional şi pentru alte contingente implicate în operaţie.

În operaţiile de stabilitate şi sprijin asigurarea sprijinului medical operaţional poate face obiectul înţelegerilor, memorandumurilor, acordurilor şi protocoalelor de colaborare, bilaterale sau multilaterale, încheiate cu terţe naţiuni, îndeosebi în situaţia contingentelor care au o densitate redusă a efectivelor sau pe parcursul derulării unor operaţii specifice. Este şi cazul structurilor de forţe ale Armatei României care, pe linia asistenţei medicale superioare celei acordate de ROL 1 proprii, beneficiază de sprijin medical ROL 2 şi ROL 3 asigurat de alte naţiuni.

Sprijinul medical operaţional pentru contingentele naţionale care execută misiuni multinaţionale de stabilitate şi sprijin este organizat, astfel:

- asistenţa medicală primară - ROL 1 - se acordă la nivelul subunităţii medicale de la batalion (plutonul medical) şi constă în adunarea răniţilor, trierea şi salvarea imediată; acordarea primului ajutor, prevenirea bolilor, a rănilor neprovocate în luptă şi a stresului în luptă, vizitele de rutină ale medicului la bolnavi, acordarea asistenţei medicale în cazul afecţiunilor şi leziunilor minore, inclusiv asistenţa medicală şi chirurgicală pentru pacienţii apţi să-şi reia activitatea în maximum 5 zile; raportarea bolnavilor şi răniţilor. De la punctele de adunare a răniţilor (PAR - de la nivelul companiilor), grupele de evacuare răniţi (din plutonul medical al batalionului) preiau răniţii şi bolnavii şi îi pregătesc pentru evacuare, în funcţie de gradele de urgenţă, la facilităţile medicale de Rol 2;

- asistenţa medicală secundară - ROL 2 - se acordă la nivelul formaţiunii medicale de la brigadă (compania medicală) şi constă în: evacuarea de la Rol 1; trierea, reanimarea şi stabilizarea răniţilor şi bolnavilor cu boli şi leziuni grave; efectuarea tratamentului bolnavilor şi răniţilor care necesită continuarea evacuării; organizarea asistenţei medicale pentru pacienţii cu boli şi leziuni minore, care îşi pot relua repede activitatea; raportarea pacienţilor; asigurarea asistenţei suplimentare şi ajutorarea formaţiunilor de la Rol 1; centralizarea resurselor medicale. (Pot fi incluse asistenţa stomatologică, asigurarea igienei precum şi reaprovizionarea cu materiale sanitar-farmaceutice);

- asistenţa medicală terţiară - ROL 3-se acordă lanivelul unităţii medicale de la nivelul Forţei Multinaţionale (spitalul de campanie) şi constă în: evacuarea de Rol 1 şi 2; trierea, reanimarea şi stabilizarea răniţilor şi bolnavilor cu boli şi leziuni grave, înainte de continuarea operaţiunii de evacuare; intervenţia chirurgicală pentru salvarea vieţii şi a integrităţii corporale a răniţilor care nu pot suporta continuarea evacuării fără un tratament imediat sau pentru care continuarea evacuării este o problemă sau nu este convenabilă (persoanele reţinute ca suspecte, refugiaţii şi alţi civili); stabilirea diagnosticului şi a tratamentului pacienţilor cu afecţiuni grave care le ameninţă viaţa; stabilirea diagnosticului şi a tratamentului bolnavilor şi răniţilor care pot primi tratament permanent şi îşi pot relua activitatea în intervalul de timp stabilit de comandantul forţei; raportarea bolnavilor şi răniţilor; aprovizionarea cu materiale sanitar-farmaceutice a facilităţilor medicale de Rol 1, 2 şi 3;

- asistenţa medicală cuaternară - ROL 4 - se acordă la nivelul spitalelor de zonă interioară (ultraspecializate) şi a formaţiunilor de recuperare medicală, constând în spitale de zonă interioară (de ultraspecialitate) şi recuperare medicală: asigură pentru răniţi şi bolnavi asistenţa medicală de lungă durată, cu caracter definitiv. Asistenţa medicală la acest nivel presupune tehnici şi proceduri medicale şi chirurgicale, refacere şi reconstrucţie (reabilitare) somatică şi a funcţiei bolnave într-un interval cât mai scurt, perioada de convalescenţă, precum şi precizarea situaţiei medico-sanitare.

Evacuarea medicală (Medical Evacuation/ME) reprezintă transportul asistat şi specializat al răniţilor/bolnavilor dinspre structurile de execuţie medicală de tip ROL 1 către cele situate la nivelul următor de evacuare şi tratament, superioare ca dotare şi posibilităţi de diagnostic sau terapeutice, utilizând mijloace tehnice aeriene, terestre sau navale.

Trebuie subliniat faptul că, în concepţia NATO, evacuarea şi tratamentul sunt inseparabile şi de aceea, se planifică împreună, scopul urmărit fiind: asigurarea tratamentului medical standardizat la fiecare nivel, astfel încât acesta să fie acceptat de toate contigentele naţionale; evitarea redundanţei în aprovizionare şi a dublării efortului medical.

În cadrul NATO se folosesc două concepte pentru a desemna procedura de evacuare medicală. Primul poartă denumirea de evacuarea accidentaţilor (Cassualty Evacuation/CASEVAC) care constă în evacuarea bolnavilor, răniţilor sau a celor decedaţi în cadrul zonei de responsabilitate, de la locul rănirii (îmbolnăvirii) la un post medical pentru un tratament medical în primă urgenţă.

Al doilea concept, intitulat evacuare aeriană (Air Evacuation/AIREVAC), se referă la evacuările medicale pe cale aeriană. Secţia medicală existentă la nivelul diviziei multinaţionale răspunde de evacuarea şi spitalizarea bolnavilor şi răniţilor din unităţile sau zonele de responsabilitate.

În scopul stabilirii ordinii evacuărilor în funcţie de gravitatea rănilor sau a îmbolnăvirilor, în cadrul operaţiilor de stabilitate şi sprijin desfăşurate sub comanda NATO au fost definite următoarele proceduri de evacuare:

- urgent, la stabilirea unei instabilităţi critice a funcţiilor vitale este necesară reanimarea pacientului, înainte de executarea intervenţiei chirurgicale în 1-2 ore sau se impune evacuarea aeriană;

- prioritate, răni grave care necesită tratament chirurgical, dar viaţa pacienţilor nu este pusă în pericol, iar funcţiile vitale sunt stabile după reanimarea iniţială. Poate impune evacuarea aeriană sau evacuarea medicală obişnuită;

- practica obişnuit, în cazul rănilor uşoare care nu necesită tratament îndelungat, funcţiile vitale fiind afectate minor şi nu necesită reanimare.

Indiferent de gradul de prioritate, toate evacuările se notifică şi raportează la secţia medicală a brigăzii multinaţionale, unde sunt înaintate şi cererile de evacuare. Aprobarea pentru folosirea mijloacelor aeriene în vederea executării evacuărilor este dată de şeful compartimentului operaţii, pe baza deciziei medicului şef. În scopul executării evacuărilor din zona de operaţii sunt pregătite două elicoptere cu echipaj, dotate corespunzător pentru CASEVAC.

Un sistem de sprijin medical operaţional eficient este considerat ca un posibil multiplicator de forţă şi, fiind o responsabilitate naţională, planificarea trebuie să fie flexibilă, să aibă în vedere posibilităţile de integrare şi contextul coordonării multinaţionale a sprijinului medical. Aceasta presupune o prezenţă continuă pe timpul desfăşurării operaţiei în scopul asigurării asistenţei medicale de specialitate, prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor, evacuării şi recuperării răniţilor şi bolnavilor în formaţiunile medicale proprii sau ale Forţei Multinaţionale[3].

În opinia specialiştilor din domeniul medical, esenţiale pentru asigurarea unei capacităţi medicale coerente şi eficace, încă din primele faze ale unei operaţii militare, sunt planurile de sprijin medical, cu un înalt grad de cuprindere, de pregătire medicală, bazate pe informaţii medicale şi pe contribuţiile din timp la procesul de generare a forţei. În acest sens, se consideră că, aplicarea unei politici cuprinzătoare privind protecţia medicală a forţei este necesară înainte de orice operaţie militară, pe timpul şi ulterior acesteia.

Pentru planificarea corectă a tuturor capacităţilor de tratament medical se impune obţinerea unui echilibru între capacităţile medicale ale fiecărei linii de sprijin medical şi abilitatea de a executa evacuări între niveluri.

Pe de altă parte, coordonarea necesară pentru asigurarea sprijinului medical se execută de către NATO, care va determina dimensionarea structurilor medicale participante la forţa multinaţională în funcţie de mărimea forţelor destinate a fi trimise în teatrul de operaţii, de riscurile la care se supun şi de tipul operaţiei. În acest sens, funcţiile sprijinului medical şi non-medical (spitalizare, tratament, evacuare, logistică medicală, serviciile sanitar-veterinare şi de inspectare a hranei, medicina preventivă) necesită a fi planificate şi coordonate înainte de desfăşurarea efectivă a operaţiilor.

În final, dorim să scoatem în evidenţă că, noile misiuni, atât ale NATO cât şi ale UE sunt în continuă schimbare ele trecând de la spectrul clasic la cel al conflictelor asimetrice, al misiunilor umanitare, intervenţiei la dezastre, calamităţi şi catastrofe naturale, managementul crizelor etc. Din acest punct de vedere, considerăm că, un sprijin medical operaţional adecvat poate contribui la succesul misiunilor prezentate. Pe de altă parte, vizibilitatea, transparenţa, managementul adecvat, înţelegerea politicilor şi procedurilor, precum şi armonizarea aranjamentelor bilaterale în procesul de generare a forţei, sunt şi ele posibile chei ale succesului în teatrele de operaţii, în care sunt angajate ţările membre NATO.

În prezent, în multe ţări membre ale Alianţei, personalul medical militar este tot mai specializat. Pe de altă parte criza economică mondială a indus o serie de deficienţe în ceea ce priveşte bugetele alocate apărării de multe din ţările membre ale Alianţei. În multe ţări, insuficienţele în domeniul medical au provocat o limitare severă a capacităţilor operaţionale a forţelor combatante. Astfel, opţiunea pentru sprijinul medical multinaţional al operaţiilor devine tot mai viabilă, fiind singura, în opinia noastră care poate asigura un sprijin medical operaţional eficient şi eficace forţelor angajate în operaţii de stabilitate şi sprijin.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Joint Publication, 2001, cap. I, p. 1-1;

[2]. Mocanu, B.P., Pînzariu, S., Popescu, E.A., Enache. I., Asistenţa medicală în acţiunile militare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, p. 125.

[3]. Pânzariu, S., Enache, I., Mocanu, B.P., Logistica operaţiilor multinaţionale sub egida şi comanda ONU, Editura AÎSM, Bucureşti, 2003, p. 47.

[4]. Doctrina logisticii operaţiilor întrunite, SMG/L-1, Statul Major General, Bucureşti, 2008.

[5]. Doctrina sprijinului medical în operaţii, Md-2, Bucureşti, 2008.

[6]. Regulamentul logisticii operaţiilor întrunite, L-1, Statul Major General, Bucureşti, 2008.

[7]. Manualul conducerii logisticii acţiunilor militare, L-2, Comandamentul Logistic Întrunit, Bucureşti, 2007.

[8]. Principii şi politici NATO pentru logistică, MC 319/2, Bruxelles, 2001.

[9]. Principii şi politici NATO pentru logistică, MC 319/2, Bruxelles, 2001.

[10]. FM 4-02.16, Army medical information management, Headquarters, Department of the Army, Tactics, techniques, and procedures,august 2003.

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR