Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.1/2011 Sectiunea Logistică
Evoluţii conceptuale în domeniile funcţionale ale sprijinului logistic

George Boroi
Evoluţii conceptuale în domeniile funcţionale ale sprijinului logistic

Articol introdus pe 23/11/2011

Abstract: The emergence of new challenges to the existing climate of peace and security worldwide, changes in geopolitical and geostrategic environment, determined by the most diverse causes, the increase of the poverty of the vast majority of world population and not the least, the changes of regime in Arabic world (Tunisia, Egypt etc.) require the revision of the defense and security policy of the Member States from North Atlantic Treaty Organization and European Union and the adaptation of the specific devices to new challenges. Responding to challenges of the new strategic environment, constantly change, requires that the forces of NATO and EU Member States to develop credible capabilities to obtain complete dominance in all forms of ongoing military operations. In logistic branch, implementation of relevant changes in the transformation of each structure, in close connection with what happened in the operational environment in which combat forces acting, is done through a lengthy process. Logistics support of these forces requires rapid adaptation to the command and control system combat forces and finding new methods and procedures, to ensure shorter waiting times of materials, needed by fighters and combat forces.

În conformitate cu opiniile exprimate în domeniul militar, acţiunile militare au asigurat, asigură şi vor asigura mecanismele şi mijloacele prin care actorii statali (guverne) şi nonstatali (organizaţii locale, regionale, internaţionale) îşi justifică reacţiile la unele din problemele care modifică într-un fel sau altul climatul general de pace şi securitate, în lume. Acestea cuprind o gamă largă de activităţi, în care instrumentul militar este folosit în scopuri diverse, da la prevenirea războiului, rezolvarea conflictului, promovarea păcii până la sprijinirea autorităţilor civile în soluţionarea crizelor. Pentru ca acţiunile militare să aibă succes, forţele angajate în acestea vor avea întotdeauna nevoie de un sprijin logistic eficient, care să fie capabil în orice moment să asigure nevoile de trai şi de luptă ale participanţilor.

Desfăşurarea cu succes a acestor misiuni este condiţionată prioritar de o logistică adecvată, specifică fiecărui teatru de acţiuni militare şi contingent participant, influenţată în principal de zona geografică, teren, climă şi nu în ultimul rând de posibilităţile materiale existente în zona de dislocare.

Sprijinul logistic deşi defineşte „... totalitatea activităţilor specifice desfăşurate de structurile de logistică sau elemente ale acestora în scopul asigurării forţelor luptătoare şi de sprijin cu tot ceea ce este necesar în scopul îndeplinirii cu succes a misiunilor ordonate”[1], nu se rezumă numai la structurile participante la misiune, ci priveşte şi componentele civile, organismele şi organizaţiile neguvernamentale care acţionează în teatrul de operaţii[2], cu implicaţii asupra personalului logistic al ţărilor participante la misiune, cât şi a Comandamentului Forţei, impunând o coordonare activă şi permanentă.

Din punct de vedere militar comandanţii au autoritatea legală de a da logisticii (comandanţilor subordonaţi) ordine, în cele trei situaţii, la pace, criză şi război, pentru asigurarea, la timp şi cu eficienţă, din punct de vedere logistic, a planurilor de operaţii. În acelaşi timp comandanţii trebuie să aibă în vedere desfăşurarea cu eficacitatea şi economie (resursele întrebuinţate) a operaţiilor militare, prevenirea şi eliminarea reaprovizionării din mai multe surse şi, nu în ultimul rând, suprapunerea funcţiilor între diversele componente ale structurii de forţe.

De regulă, resursele logistice (umane, materiale, tehnologice, financiare, etc.) sunt asigurate de către şefii componentelor categoriilor de forţe, care generează structurile participante la acţiunile militare. Din această perspectivă, comandanţii structurilor combatante trebuie să aibă în vedere şi răspund de integrarea în planul general al operaţiilor a modului de utilizare a acestor resurse, la nivelul ariilor de responsabilitate, aşa cum au fost stabilite în planurile de acţiune ale eşaloanelor superioare. În acest sens, comandanţii structurilor combatante trebuie să ia măsuri de integrare deplină, în planurile operaţionale, a capacităţilor lor logistice şi operaţionale şi să menţină legătura creată între „operaţii” şi „logistică”, insistând asupra strânsei cooperări şi înţelegeri din timp a misiunilor încredinţate comandanţilor subordonaţi.

În ultima perioadă de timp s-a observat că acţiunile militare s-au încadrat tot mai puţin în spectrul operaţiilor clasice, ele fiind, de regulă, de tip asimetric, angajând coaliţii de forţe internaţionale, puternic susţinute financiar şi logistic contra unor adversari fie slabi din punct de vedere militar, în cazul actorilor statali (Irak-ul), fie având o organizare militară bazată pe principii diferite decât principiile luptei armate şi acţionând ca atare (Afganistan).

Din punct de vedere normativ, sprijinul logistic în ultimele acţiuni militare desfăşurate pe plan mondial a fost supus influenţat, în mod cu totul special, de: caracterul tratatelor internaţionale şi de înţelegerile, respectiv memorandumurile internaţionale existente la nivelul organizaţiilor internaţionale sau regionale de securitate sub auspiciile cărora s-a derulat şi condus operaţiile; procedurile de operare standard stabilite la nivelul coaliţiilor de forţe; sistemul de rambursare a cheltuielilor comune şi particulare, stabilit în baza unor acorduri tehnice şi a unor memorandum-uri de înţelegere, modalităţile noi de cooperare internaţională etc.

În ceea ce priveşte planul structural, logistica a trebuit să se readapteze rapid la cerinţele operaţionale ale acţiunilor desfăşurate, astfel: unităţile şi subunităţile de sprijin logistic angajate în acest domeniu au fost tot mai puţine pe măsura trecerii timpului, tot mai mici ca dimensiuni dar mai flexibile şi cu posibilităţi mai mari de răspuns la solicitările sosite din parte trupelor combatante; structurile multinaţionale de tip integrat şi Elementele de Sprijin Naţional au avut un rol tot mai important, odată cu trecerea timpului; organizaţiile logistice internaţionale, cu personal civil contractual au luat locul, încetul cu încetul, unităţilor şi subunităţilor de sprijin logistic din organica unităţilor luptătoare sau ale coaliţiei de forţe; gradul de atenţie al comandanţilor coaliţiei de forţe pentru protecţia trupelor de logistică a crescut în mod simţitor, pe măsura adoptării unor noi procedee de luptă din partea insurgenţilor etc.

Din punct de vedere acţional, evoluţia logisticii şi-a făcut simţită prezenţa în toate domeniile funcţionale ale sprijinului logistic, afectând mai mult sau mai puţin activităţile de sprijin desfăşurate în plan multinaţional şi mai puţin pe cele cu caracter naţional (mentenanţa, asigurarea cu armament şi muniţii etc.). În acest sens, sprijinul logistic a fost influenţat de: natura operaţiilor de îndeplinit; valoarea, organizarea şi dotarea forţelor participante; locul şi specificul zonei în care s-au desfăşurat operaţiile; numărul mare al personalului angajat în acţiunile militare, lipsa unui mediu de securitate solid care să permită desfăşurarea unor alt tip de acţiuni de sprijin; perioada lungă de timp, în care forţele militare se găsesc angajate, în faţa unui inamic greu de recunoscut şi identificat, lipsa resurselor şi posibilităţilor de autosusţinere a unora din ţările participante la acţiunile militare.

Modul de organizare şi funcţionare a logisticii, de planificarea sprijinului logistic, diferă în mod esenţial de la o ţară la alta, ridicând, în plan naţional numeroase probleme pe linia compatibilităţii între diferite state participante. Nu acelaşi lucru se întâmplă la nivelul forţei multinaţionale, acolo unde sprijinul logistic se desfăşoară pe baza procedurilor existente şi acceptate, în cadrul Alianţei. În cazul coaliţiilor de forţe, acolo unde participă atât ţări membre cât şi nemembre ale unora din organizaţiile internaţionale de securitate, activitatea de planificare a sprijinului logistic este puţin îngreunată datorită diferenţelor şi particularităţilor reieşite din această participare.

În opinia noastră, una din sarcinile principale a factorilor de răspundere, atât cei aflaţi la nivelul conducerii forţei multinaţionale cât şi a organelor specializate ale organizaţiei internaţionale sau regionale de securitate este de a diminua şi chiar a anula incompatibilitatea. În funcţie de organizaţie, pot fi luate diverse măsuri, în sensul celor prezentate, astfel încât diferenţele existente să fi cât mai mult minimizate. Spre exemplu, în cazul Organizaţiei Naţiunilor Unite (United Nations Organisation/ONU), una dintre măsurile luate a fost elaborarea dispoziţiunii prin care se solicită ţărilor participante cu forţe să-şi suplimenteze organigrama normală a unităţii cu un eşalon doi de sprijin logistic, care să asigure independenţa unităţii pentru minimum 60 zile, precum şi elaborarea de proceduri de operare standard pe linie logistică (SOP)[3]. În cazul NATO, prevederile comandanţilor forţei multinaţionale de a asigura integrarea operatorilor economici, în planul de sprijin logistic a forţelor a asigurat micşorarea amprentei logistice a structurilor logistice organice şi partajarea costurilor în această privinţă.

Concepţia de sprijin logistic a forţelor luptătoare, în toate cazurile, a fost menită să asigure atât susţinerea structurilor de forţele naţionale, cât şi a celor cu caracter multinaţional, luând în considerare structurile diferite şi compunerea forţei multinaţionale. În acest tip de acţiuni militare, sprijinul logistic s-a axat atât pe prevederile naţionale cât şi pe cele existente în cadrul Alianţei (coaliţiei de forţe) şi a inclus diverse grade de sprijin multinaţional, aşa cum au fost aprobate de către fiecare naţiune participantă. Urmare la cele prezentate, mai sus, fiecare naţiune şi-a asumat responsabilitatea pentru asigurarea sprijinului forţelor sale, dar au utilizat şi opţiuni de sprijin noi, de tipul: Sprijinului Naţiunii Gazdă (Host Nation Support/ HNS), dacă a fost posibil; Naţiunii Lider (Lead Nation/LN); Naţiunii cu Rol Specializat (Role Specialized Nation/RSN); Asistenţei Mutuale (Mutual Assistance/ MA) şi Unităţilor Logistice Integrate Multinaţionale (Multination Integrated Logistic Units/MILUs) şi/sau Unităţilor Medicale Integrate Multinaţionale (Multination Integrated Medical Units/MIMUs), când situaţia a permis.

Din experienţa participării la astfel de misiuni, în conformitate cu prevederile regulamentelor şi instrucţiunilor în vigoare, pe timpul executării misiunilor, sprijinul logistic se realizează de regulă astfel: cu tehnică, produse şi materiale din surse dispuse în ţară; cu produse şi materiale comune din surse puse la dispoziţie de forţa multinaţională, pe baza acordurilor încheiate pentru fiecare operaţie[4].

Cu toate că, în regulamentele pe linie de logistică (în plan naţional) sunt prezentate încă două metode ale sprijinului logistic respectiv cu produse, materiale comune şi servicii, de către naţiunea-gazdă, pe baza înţelegerilor de aplicare şi a acordurilor privind Sprijinul Naţiunii Gazdă şi prin achiziţii, datorită lipsei de legislaţie în domeniul abordat, considerăm că acestea nu pot fi puse în practică datorită limitărilor şi constrângerilor pe care le induc în activitatea curentă[5].

În domeniul aprovizionării, evoluţiile logisticii au vizat, în primul rând, posibilitatea reaprovizionărilor pe plan local, din surse tip HNS a forţelor care au acţionat pe teritoriul ţării gazdă, ceea ce a impus atât la nivelul comandamentelor forţelor multinaţionale, dar şi al ţărilor participante lărgirea ariei de cuprindere a prevederilor acordurilor de susţinere, pentru o anumită operaţie, ele fiind regăsite, de regulă, în procedurile de operare standard.

Distribuţia resurselor se execută, în cele mai multe cazuri prin înfiinţarea unor puncte de distribuţie (Distribution Points/DPs) fixe şi/sau mobile, din care forţele se aprovizionează prin propriul sistem de transport, sau resursele logistice vor fi trimise prin grija eşaloanelor superioare direct la contingente.

Utilizând distribuireaprin DP, materialele sunt transportate către un punct central de distribuire, în care unităţile primitoare pot să îşi aranjeze propriul lor sistem de transport al materialelor primite. Distribuirea de către o unitate presupune să existe în funcţiune sistemul de livrare prin care materialele să poată fi transportate centralizat la unitatea primitoare, eliminând astfel, necesitatea aprovizionării individuale. Aceasta depinde de situaţia operativă şi de condiţiile geografice ale ţării în care se desfăşoară operaţia.

În conformitate cu fizionomia acţiunilor militare sursele de aprovizionare, reflectă faza (etapa) de desfăşurare în care se află acţiunea militară: militare, civile, contractate de pe piaţa internaţională, cu accent aşa cum prezentam pe sursele civile, locale. În ceea ce priveşte normele de consum, acestea sunt stabilite, de principiu, ca zile de aprovizionare (Days of Supply/DoS), în funcţie de misiunile pe care diferitele categorii de personal care participă la misiunile internaţionale le execută. Astfel, sunt stabilite norme de consum care stabilesc un nivel standard de consum, de regulă, în raport de corespondenţă cu un nivel valoric. Aceste norme nu sunt rigide, ele putând fi depăşite sau reduse pe baza consumurilor reale sau a deciziei comandanţilor unităţilor combatante.

Completarea stocurilor se execută, în cele mai multe cazuri, pe baza prevederilor acordurilor de susţinere, prin grija naţiunii lider sau a organelor de specialitate a Forţei Multinaţionale, pe plan local, prin contractare sau prin intermediul contingentelor naţionale, din ţările de origine.

În funcţie de natura produselor şi materialelor, în cadrul NATO, cantităţile constituite în stocuri de materiale dislocabile sunt dimensionate pentru perioade prestabilite de timp care, însumate, trebuie să asigure susţinerea pentru o perioadă de 30 DoS (7 DoS la nivel tactic şi 23 DoS la nivel operativ, de regulă la nivelul ENS) zile de luptă. Pentru echipamentele/sistemele de comunicaţii şi informatică, stocul operativ se asigură în procent de 10% din necesarul calculat, în complete.

În dorinţa reducerii nivelului stocurilor aflate în zona de operaţii, atât comandamentul forţei multinaţionale cât şi contingentele naţionale îşi reevaluează periodic stocurile de materiale şi decid dacă acestea să fie menţinute la nivelele existente sau reduse, pe diverse căi. Preluarea şi transportul lor se execută de către elementele de sprijin logistic ale forţelor naţionale.

În domeniul mişcării şi transporturilor tendinţele existente la nivel naţional şi internaţional arată o reorientare a acestei activităţi către mediul economic civil, indiferente dacă mijloacele asigurate pentru desfăşurarea acestei activităţi privesc operatorii economici internaţionali sau pe cei locali. De regulă, cu mijloacele militare se execută acele mişcări şi transporturi care privesc personalul (dislocarea/ redislocarea; evacuarea terestră şi aeromedicală) şi transportul acelor materiale considerate senzitive (comunicaţii şi transmisiuni, muniţii, explozivi, materiale sanitare şi medicale etc.)

Caracterul multinaţional şi întrunit al forţelor participante la operaţiile desfăşurate în ultima perioadă de timp scoate în evidenţă disponibilitatea limitată a resurselor de mişcare şi transport existente care impune coordonarea şi colaborarea permanentă şi eficace între structurile militare şi civile, la nivel naţional şi multinaţional, astfel încât să se elimine toţi factorii care afectează mişcarea şi transportul în cadrul operaţiei întrunite.

La nivelul NATO, obiectivele activităţilor specifice mişcării şi transportului sunt orientate spre realizarea unui cadru coerent de desfăşurare a activităţii de mişcare şi transport prin crearea unor structuri organizatorice fiabile la nivel tactic, operativ şi strategic, în directă interdependenţă cu realizarea unei infrastructuri de transport care să asigurare capacitatea de transport necesară îndeplinirii misiunilor la nivel naţional şi a angajamentelor asumate la nivel internaţional. În acest sens se doreşte interconectarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor militare de ale ţărilor membre NATO.

Modurile de transport utilizate pentru deplasarea forţelor la nivel strategic, operativ şi tactic sunt: transportul terestru, în care sunt incluse modurile de transport rutier şi feroviar; transportul aerian; transportul naval, în care sunt incluse modurile de transport transportul maritim şi pe căile navigabile interioare (Inland Water Way/IWW); transportul combinat sau intermodal/multimodal.

Utilizarea fiecărui mod de transport în parte depinde de zona geografică şi gradul de dezvoltare al infrastructurii şi mijloacelor de transport existente. Alegerea modurilor de transport pentru îndeplinirea fiecărei misiuni în parte se face în funcţie de specificul acestora, corespunzător stadiului de desfăşurare a acţiunilor de luptă.

În ţara noastră, direcţiile principale de acţiune în domeniul abordat vizează: reorganizarea sistemului militar de transport în concordanţă cu sarcinile şi misiunile actuale şi realizarea unor structuri de mişcare şi transport similare şi compatibile cu cele din cadrul NATO şi statele membre; corelarea programului de modernizare şi perfecţionare a sistemului militar de transport cu cel de reorganizare şi restructurare a Armatei României; asigurarea implementării şi aplicării standardelor NATO şi naţionale în domeniu; asigurarea finanţării continue şi suficiente pentru realizarea unui parc de mijloace de transport modern şi eficient; asigurarea capabilităţilor şi resurselor de mişcare şi transport necesare dislocării, susţinerii şi redislocării forţelor în teatrele/zonele de operaţii, inclusiv pentru recepţia, staţionarea, continuarea deplasării şi integrarea acestora; cooperarea bi şi multilaterală, în scopul facilitării accesului şi utilizării resurselor de mişcare şi transport militare şi civile ale NATO, statelor membre şi partenere, precum şi în cadrul iniţiativelor multinaţionale; implementarea sistemelor informatice utilizate de către NATO pentru planificarea, executarea şi urmărirea deplasării forţelor; instruirea şi antrenarea personalului de mişcare şi transport.

În domeniul mentenanţei, în conformitate cu noua fizionomie a acţiunilor militare se remarcă gradul ridicat de dificultate, cu care se desfăşoară această activitate, luând în considerare larga tipologie a tehnicii şi echipamentelor dislocate în zonele de operaţii, dispariţia multora din agenţi economici care realizează piese de schimb pe teritoriul statelor membre NATO, gradul scăzut de interoperabilitate, lipsa mijloacelor de transport strategic al unora din ţările care au trupe dislocate (reaprovizionarea cu greutate) dar mai ales gradul scăzut de protecţie pe care mare parte din categoriile de tehnică existente în teatrele de operaţii îl asigură personalului.

O tendinţă vizibilă în domeniul mentenanţei este reprezentată de externalizare, care se execută diferenţiat, pe categorii de tehnică: pentru tehnica interoperabilă; pentru tehnica neinteroperabilă. În acest sens, pentru tehnica interoperabilă se încheie acorduri tehnice, cu firme desemnate a desfăşura activităţi de mentenanţă în teatre, având prioritate cele naţionale; prin forţe proprii sau contracte cu operatori economici interni, la tehnica de comunicaţii şi informatică; contracte cu operatori economici externi, pentru asigurarea de produse şi servicii necesare susţinerii forţelor, prin intermediul Agenţiei NATO de Mentenanţă şi Aprovizionare (NATO Agency Maintenance and Supply/NAMSA). De regulă, pentru tehnica care are grad scăzut de interoperabilitate, structurile abilitate din fiecare ţară participantă la operaţiile multinaţionale încheie contracte cu agenţii economici naţionali sau asigură deplasarea unor echipe mobile, dimensionate şi dotate corespunzător, care se deplasează periodic în teatrul de operaţii pentru executarea intervenţiilor care depăşesc competenţele formaţiunilor de mentenanţă existente.

În domeniul mentenanţei, ţările membre NATO au în vedere realizarea a două obiective care vizează menţinerea şi refacerea stării tehnice a echipamentelor aflate, deja, în dotarea armatelor şi implementarea (acolo unde nu s-a implementat deja) a Suportului Logistic Integrat (Integrated Logistics Support/ILS), pentru echipamentele nou introduse în înzestrare.

În ţara noastră, realizarea noului sistem de mentenanţă şi implementarea conceptelor suport impun ca la noile categorii de tehnică şi echipamente, care se vor introduce în înzestrare, în Documentul cu nevoile misiunii (DNM) şi în Documentul cu cerinţele operaţionale (DCC) şi în caietele de sarcini pentru achiziţia acestora, să fie prevăzute obligaţiile furnizorului de a realiza ILS, la cererea achizitorului şi casarea acestora la terminarea duratei de viaţă, acolo unde este cazul, în conformitate cu prevederile legale.

În ceea ce priveşte sprijinul medical tendinţele de evoluţie în cadrul NATO arată că această activitate se doreşte să fie organizată şi desfăşurată în conformitate cu responsabilităţile fiecărei naţiuni, în vederea menţinerii sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor, colectării, tratamentului şi evacuării pacienţilor, reaprovizionării cu materiale sanitar-farmaceutice, pentru a reduce la minim pierderile de forţe umane din cauza rănirilor şi îmbolnăvirilor şi recuperării integrale pentru misiune a acestora. În acest sens, sprijinul medical trebuie să satisfacă standarde acceptabile de îngrijire medicală, la nivele cât mai apropiate de standardele din timp de pace, ţinând seama de mediul operaţional.

În cadrul NATO, direcţii de acţiune în domeniul sprijinului medical vizează adaptarea sprijinului medical în operaţii la cerinţele misiunilor şi reconfigurarea structurilor specifice în conformitate cu cerinţele operaţionale şi cu nivelele de desfăşurare a acţiunilor militare, astfel: asigurarea medicală primară, secundară şi terţiară. În majoritatea operaţiilor multinaţionale, sprijinul medical este asigurat de către structura specializată din cadrul Forţei, prin lanţul medical tehnic care se poate extinde de la consilierul pe probleme medicale de la eşalon strategic, până la nivel tactic, inclusiv la toate mijloacele medicale din cadrul Zonei de operaţii.

Sprijinul medical în ultimele operaţii desfăşurate la nivel global a scos în evidenţă partajarea comună a resurselor în domeniu, între naţiunile participante şi NATO. Astfel, sprijinul medical naţional trebuie să acopere toate efectivele proprii din aria de operaţii, pe când înţelegerile tehnice/bilaterale sunt încheiate, în scopul îmbunătăţirii acestei activităţi, în special, în situaţia dislocării unor efective reduse. În ceea ce priveşte sprijinul medical al Naţiunii Gazdă, acesta se adresează efectivelor care operează pe teritoriul ţării respective sau pentru cele aflate în tranzit. Acest tip de sprijin oferă avantaje operaţionale, dar numai în situaţia îndeplinirii standardelor medicale operaţionale, în vigoare, în cadrul NATO [6].

Deşi orice naţiune poartă răspunderea ultimă pentru evacuarea medicală aero către ROL 4, în multe situaţii, evacuarea medicală prin mijloace aeriene este mijlocul cel mai expeditiv de mişcare a pierderilor, atât în cadrul JOA-evacuări la eşalon tactic, cât şi în afara acestei zone-evacuări la eşalon strategic; această activitate poate fi executată pe baza cooperării multinaţionale, prin utilizarea, în această privinţă, a conceptelor de LN şi RSN din operaţiile multinaţionale[7].

În domeniul infrastructurii, cea mai importantă activitate este reprezentată de asigurarea cazării şi cartiruirii trupelor, respectiv de problemele aferente acesteia. La nivelul Comandamentului Forţei se înfiinţează o echipă de specialişti care are ca atribuţii organizarea cartiruirii şi cazării efectivelor şi care se ocupă de soluţionarea eventualelor litigii ce pot apărea între părţile contractante. De regulă, cazarea efectivelor se realizează fie în facilităţile proprii (tot mai rar), fie în cele puse la dispoziţie de comandamentul Forţei Multinaţionale sau în cele asigurate pe baza acordurilor, memorandumurilor tehnice încheiate cu diverşi parteneri din cadrul zonei de responsabilitate. În ultima perioadă, ca şi tendinţă, în domeniul abordat se observă crearea zonelor specifice derulării procesului RSO&I.

La nivel operativ, funcţia de infrastructură este mai mult legată de asigurarea, exploatarea şi întreţinerea infrastructurii necesare pentru operaţii viitoare şi/sau în derulare. În acest sens, prioritatea trebuie acordată construcţiilor destinate instalării punctelor de comandă şi de debarcare, zonelor de staţionare şi de adunare (corturi sau construcţii prefabricate de tip Modular Housing), precum şi căilor de comunicaţie care le leagă.

În cadrul operaţiilor conduse de către ONU, răspunderea pentru întreţinerea şi repararea spaţiilor de cazare pentru personalul din cadrul comandamentelor şi a echipelor de observatori revine personalului grupat în compartimentul Sprijin cu Echipamente pentru Clădiri (Building Equipment Support/BES).

Cu privire la întreţinerea infrastructurii pentru trupele române dislocate în TO Afganistan, executarea mentenanţei instalaţiilor de aer condiţionat, grupurilor electrogene de iluminat etc.,acestea se realizează sub auspiciile Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Departamentul Apărării din Statele Unite ale Americii privind achiziţiile şi serviciile reciproce, semnat la Bucureşti la 17 mai 2002 şi la Stuttgart la 20 mai 2002 ACSA (Acquisition & Cross Servicing Agreement/ACSA), aprobat prin HG nr. 915/2002, prin intermediul companiei contractate de partenerul american (LOGCAP/Baza KAF), în urma solicitărilor adresate acesteia, de către persoana responsabilă din cadrul ENS.

Asigurarea serviciilor de campanie (prepararea şi servitul hranei, îmbăierea efectivelor şi schimbarea lenjeriei, spălarea şi repararea echipamentului individual şi a lenjeriei, distribuţia de hărţi, asigurarea serviciilor poştale, asigurarea serviciilor funerare etc.) în ultimele operaţii desfăşurate la nivel global au fost asigurate, pe bază de acorduri încheiate de ţările participante, cu operatorii economici acceptaţi de către NATO sau pe baza acordurilor multinaţionale bi sau multilateriale încheiate cu diverşi parteneri din teatrul de operaţii. În acest sens, un rol deosebit a revenit serviciilor de sprijin logistic de la o terţă parte (Third Party Logistic Support Services /TPLSS)care au fost asigurate de agenţii economici pe baza convenţiilor planificate. S-a observat ca şi tendinţă de evoluţie faptul că, TPLSS poate distribui resursele, cu prioritate anumitor elemente ale forţei pentru misiunea de îndeplinit şi pentru a face faţă lipsurilor semnalate din domeniul logistic şi de a asigura rezistenţa şi susţinerea pe termen lung[8].

Preparatul şi servitul hranei se execută, de regulă, prin facilităţile realizate de Forţa Multinaţională, în bazele de dislocare sau prin grija contingentelor naţionale (în condiţiile în care prima variantă nu este disponibilă). Operatorii economici agreaţi de către NATO şi de către comandamentul Forţei Multinaţionale asigură hrănirea, în conformitate cu normele proprii, cantitativ sau valoric. În cazul hrănirii valorice, fiecare ţară stabileşte limita maximă valorică în care trebuie să se încadreze hrănirea personalului. De regulă, la nivelul contingentelor se asigură hrănire combinat, între cele două variante, uneori depăşindu-se plafonul valoric în funcţie de tipul alimentelor avute la dispoziţie: Raţii de Hrană de Luptă (Meal Ready to Eat/MRE), Raţii de Hrană Semipreparată (Unitized Group Ration - A/UGR-A) sau vrac (în condiţiile în care trupele române sunt dislocate singure în locaţiile de dispunere).

Îmbăierea efectivelor şi schimbarea lenjeriei constituie un serviciu coordonat de către factorii responsabili de la nivelul Forţei Multinaţionale, care încheie contracte de prestări-servicii cu operatori economici internaţionali agreaţi de către NAMSA şi prin structuri ale naţiunii-gazdă, atât pentru contingentele naţionale, cât şi pentru personalul militar şi civil ce încadrează diferitele comandamente.

Spălarea şi repararea echipamentului individual şi a lenjeriei se execută, de regulă, prin grija contingentelor naţionale.

Asigurarea serviciilor poştale şi de curierat reprezintă tot o responsabilitate naţională şi se realizează prin intermediul serviciului specializat din cadrul Forţei Multinaţionale. Serviciile poştale şi de curieratse organizează prin intermediul societăţii naţionale, al agenţiilor private, sau LN/RSN, în situaţia că s-a desemnat un stat pentru a furniza acest serviciu, sau când acest serviciu este inclus pe lista celor oferite de către un alt stat, cu care o anumită ţară a încheiat, în prealabil, un acord tehnic privind sprijinul în teatru.

Deratizarea şi dezinsecţiase execută, prin intermediul agenţilor economici de profil/firmelor contractate în teatrul de operaţii, ori de câte ori este nevoie. Responsabilitatea organizării acestor activităţi revine structurii logistice, prin intermediul organelor medicale. Se acordă o deosebită importanţă imunizării echipamentelor la redislocarea din teatrul de operaţii spre ţară, în scopul evitării aducerii fără voie a unor agenţi factori de risc, sanitar sau agricol.

În sensul celor prezentate, considerăm că, importanţa şi rolul sprijinului logistic a creşte, pe măsura amploarei şi diversităţii noilor tipuri de acţiuni militare care s-au desfăşurat la nivel global, în ultima perioadă. Ca urmare, sprijinul logistic trebuie să privească accesarea tuturor resurselor existente (civile, militare sau cele ale naţiunilor gazdă) ca o modalitate concretă de asigurare a trupelor cu tot ceea ce au nevoie pentru luptă şi trai. În cele ce urmează dorim să prezentăm o serie de consideraţii cu privire la realizarea sistemului de sprijin logistic, modul de constituire a liniilor de sprijin logistic, factorii care influenţează sprijinul logistic dar şi unele din metodele, tehnicile şi procedurile de sprijin logistic utilizat la nivel naţional şi în cadrul NATO.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Concepţia privind sprijinul de luptă a acţiunilor militare conduse de comandamentul forţelor terestre, Statul Major al Forţelor Terestre, Bucureşti, 2005, art. 11.

[2]. Andronic, B., Mocanu, B.P., Sprijinul logistic în operaţiile multinaţionale de prevenire a conflictelor, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2003, p. 44.

[3]. Iosif, T., Susţinerea logistică în operaţiile de stabilitate şi de sprijin, în: Revista Forţelor Terestre, nr. 6, Buletin de teorie militară editat de Statul Major al Forţelor Terestre Bucureşti, 2007, p. 33,rft.forter.ro/2007_6/05-log/02.htm.

[4]. L-1, Regulamentul logisticii acţiunilor militare, Bucureşti, 2008.

[5]. Pah, P., Consideraţii privind sprijinul logistic, Revista Forţelor Terestre, nr. 3, Buletin de teorie militară, editat de Statul Major al Forţelor Terestre, Bucureşti, 2009, p. 24.

[6]. Md-2, Doctrina Sprijinului Medical în operaţii, Bucureşti, 2008, p. 41.

[7]. SMG/L-1, Doctrina logisticii operaţiilor întrunite, Bucureşti, 2008, p. 33.

[8]. Ibidem, p. 14.

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR