Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.1/2011 Sectiunea Azimut 21
Aspecte specifice ale noului mediu de securitate la nivel mondial

George Boroi
Aspecte specifice ale noului mediu de securitate la nivel mondial

Articol introdus pe 23/11/2011

Abstract: The evolution of human kind after the end of the Cold War, the transformation from bi- to uni-polarity and, for the foreseeable future, to multi-polarity represents one of the main traits of the globalization phenomenon, which is defined on the one hand, by the fierce competition for access to resources of all kinds, by the conflicting forces inherent to the international relations system, by the spike registered in violence, in cross-border criminality, in the proliferation of WMDs and on the other hand, by a series of sounding successes in such fields as economy, culture and society, by a sustained development in state-of –the-art technologies, by the advent of new weapon systems with increased lethality, as well as by new risks and threats to global peace and security.

Mediul de securitate reprezintă o realitate contemporană care înglobează ansamblul condiţiilor, proceselor şi al fenomenelor politice, diplomatice, economice, sociale, culturale, militare, ecologice şi informaţionale, interne şi internaţionale, care condiţionează nivelul de protecţie a individului, a comunităţii, statului, a zonei, regiunii etc. pe timpul promovării propriilor interese. Prin prisma structurii sale care este una extrem de complexă şi datorită dependenţei sale evolutive de multitudinea de factori obiectivi şi subiectivi, determinarea trăsăturilor mediului actual de securitate impune, în opinia noastră, o nouă abordare care să ia în considerare multiplele modificări ce au loc în toate domeniile vieţii sociale.

Prin sintagma mediu de securitate, una destul de frecvent întrebuinţată, de altfel, este delimitat „… un concept relaţional, ce presupune o adaptare şi o ajustare permanentă a unui set de parametri interni (economico-sociali, politici, militari, juridici, culturali şi morali) la condiţiile mediului internaţional, un proces cu o dinamică fluidă, orientat spre prezervarea spaţiului, idealurilor şi valorilor comune şi totodată, punerea acestor elemente într-un echilibru stabil, neafectat de factori de risc sau de ameninţări”[1].

Mediul de securitate reprezintă o sintagmă complexă, formată din două cuvinte, mediu şi securitate. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, mediul este definit ca fiind „…natura înconjurătoare, alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se apărare comună împotriva unei agresiuni”[2].

Pentru a prezenta complexitatea conceptului de mediu de securitate, considerăm că o simplă asociere a termenilor componenţi nu denotă toate sensurile sale. Astfel, definiţia mediului de securitate arată că sunt avuţi în vedere totalitatea factorilor din mediul înconjurător, care asigură sentimentul de încredere şi de linişte, prin garantarea absenţei oricărui pericol, atât pentru individ cât şi pentru comunitatea din care face parte, o expresie cu grad mare de generalitate. În sensul celor prezentate, în mediul politico-militar se vehiculează mai multe variante de abordarea sintagmei mediului de securitate.

Prima abordare este aceea care urmăreşte şi ia în considerare cumulul proceselor de securitate, cu tot cu structurile şi mecanismele de realizare a securităţii. Prin această abordare se induce ideea că la nivel global ar exista o opinie consolidată, comună (globală), asupra conceptului de securitate, ceea ce nu corespunde realităţii. A doua porneşte de la teza conform căreia starea naturală a omenirii este cea de insecuritate, astfel încât ar trebui să discutăm despre mediul de insecuritate şi nu despre cel de securitate. În sfârşit cea de-a treia abordare vizează spaţiul de securitate în care se combină spaţiile de interes ale actorilor globali (statali şi non-statali).

Aşa cum se cunoaşte, în perioada Războiului Rece, principalul pericol la adresa securităţii internaţionale era considerată potenţiala confruntare nucleară între cele două blocuri militare, între est şi vest. În ultima perioadă de timp, pe agenda de securitate a actorilor internaţionali regăsim concepte de genul „securitatea individului”, „securitatea energetică”, „securitatea mediului” etc.

Complexitatea mediului internaţional determină cercetătorii să considere astăzi, „…astăzi securitatea nu mai poate fi analizată în termeni de alegere politică, de capacităţi şi intenţii ale unui stat, întrucât vulnerabilităţile, riscurile, pericolele şi ameninţările la adresa securităţii au căpătat acum o semnificaţie sistemică”[3].

Având în vedere nenumăratele abordări ale sintagmelor securitate şi mediul de securitate, considerăm că obţinerea unei viziuni comune în cele două cazuri reprezintă o necesitate obiectivă, care, însă nu poate fi atinsă, decât prin conştientizarea faptului că multe dintre actualele provocări sunt rezultatul existenţei unor riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi comune, care necesită soluţii de aceeaşi natură[4]. Acest lucru presupune ca demersul de identificare a schimbărilor din mediul de securitate, să se constituie într-o analiză riguroasă a problematicii existente în jurul securităţii, delimitată şi fundamentată pe certitudinea existenţei a trei constante în mediul internaţional: statul, ca actor principal, starea de anarhie prin lipsa unui guvern mondial şi puterea, sub toate aspectele ei. În sensul celor prezentate, considerăm că, la momentul actual, la nivel global, sursa majoră de instabilitate cu cel mai mare potenţial beligen se află în dezechilibrele create de labilitatea sistemică a societăţii omeneşti, într-o perioadă de transformări profunde[5].

Manifestându-se de multe ori disperat, alteori în mod evident, acestea creează imaginea mediului de securitate ale cărui principale caracteristici sunt[6]:

- amplificarea tendinţei de reorganizare a centrelor de putere;

- dezintegrarea unor state federale, care a dus la creşterea numărului de ţări în plan european şi mondial şi la sporirea numărului organizaţiilor internaţionale precum şi la o mai intensă preocupare pentru protecţia fiinţei umane şi diversificarea organizaţiilor nonguvernamentale umanitare;

- expansiunea democraţiei, care a făcut ca tot mai multe ţări să îmbrăţişeze calea democratică, fără însă a modifica tradiţiile şi modalităţile de funcţionare a instituţiilor (exemplu: sistemul piramidal de conducere etc.);

- accesul diferenţiat al statelor la resurse, cu impact asupra relaţiilor dintre acestea;

- prăbuşirea unor state în care condiţiile economice, tulburările sociale sau etnice, incapacitatea de a se susţine ca entitate politică fac posibilă intervenţia unor entităţi sau organizaţii care profită de această stare creând instabilitate, fructificând-o pentru susţinerea ideii de separare, fragmentare etc.;

- crearea performanţelor tehnicii militare au făcut să se accentueze disproporţionalitatea în raport cu posibilităţile de achiziţionare, cu efecte asupra nevoilor de apărare.

În ultima perioadă şi îndeosebi după căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, fizionomia şi trăsăturile mediului internaţional de securitate au suferit transformări profunde. În timp ce Uniunea Europeană urmăreşte obţinerea statului de actor mondial, Federaţia Rusă îşi reduce (deocamdată) influenţa politico-militară, iar China şi India aspiră la rangul de superputeri politico-economice, procesul de globalizare se desfăşoară în ritmuri ameţitore, iar revoluţia în tehnologie şi ştiinţele viitorului, devine tot mai amplă, armele devin tot mai puternice şi mai letale. O mare parte din foştii actori îşi reduc ponderea sau dispar de pe scena internaţională, în timp ce alţi actori de tip statal, corporaţii şi ONG-uri transnaţionale, organizaţii regionale, continentale şi globale (actori de tip non-statali) îşi dispută prima scenă a lumii.

Toate aceste realităţi atestă că „…ordinea mondială instituită după încheierea celei mai devastatoare conflagraţii din istoria omenirii, întemeiată pe logica înfruntării dintre capitalismul liberal, condus de SUA, şi socialismul colectivist, condus de URSS, s-a dezagregat. Timp de aproape 45 ani, cele două părţi au depus toate eforturile pentru a-şi asigura supremaţia militară,politică şi economică, sfârşitul „Războiului Rece” însemnând nu numai sfârşitul vechilor ideologii care împărţeau lumea în două blocuri şi a barierelor care stăteau în calea circulaţiei informaţiilor, ci şi deschiderea comerţului internaţional, toate statele declarându-şi apartenenţa la circuitele economiei globale”[7].

Începând cu primii ani ai secolului al XXI-lea, mediul de securitate a devenit mult mai complex şi fluid, atât prin dispariţia bipolarităţii cât şi ca urmare a externalizării efectelor pozitive şi negative a evenimentelor produse pe glob.

Mediul global de securitate. În zona abordată se estimează că nu se vor produce evenimente deosebite, pe termen scurt şi mediu, lupta fiind dusă pe tărâmul resurselor, mai precis al accesului la resursele energetice, în mod special. O altă zonă de confruntare vizează creşterea influenţei marilor puteri în mediul global de securitate. În sensul celor prezentate se consideră că războiul viitorului va fi regăsit „… la intersecţia dintre marile drumuri de acces la resurse, coridoarelor traficului de droguri, influenţă, terorism şi criminalitate şi zonelor de confruntare între interesele liderilor unor mari grupări care îşi iau drept acoperire sisteme de valori specifice marilor civilizaţii. Astfel de războaie sunt de tip „mozaic” şi se desfăşoară de la confruntările economice şi non-militare, la acţiuni teroriste, război informaţional şi război disproporţionat”[8].

O altă tendinţă manifestată în mediul global de securitate este determinată de creşterea interdependenţelor între diversele evenimente produse la nivel global care, reprezintă o caracteristică a stării de haos (definită de teoria haosului). Această stare de haos contribuie prin schimbarea anumitor variabile la nivel mondial la apariţia unor noi tensiuni şi conflicte. Din punctul nostru de vedere interdependenţele create în sistemul relaţiilor internaţionale vizează accesul la informaţii şi la resurse. Fiind de natură conflictuală (pot genera războaie) aceste dependenţe sporesc în intensitate proporţional cu manifestarea tot mai accentuată a intereselor marilor actori globali. Se apreciază că prin depăşirea dependenţelor unilaterale se va dezvolta o tendinţă de accentuare a interdependenţelor, perioadă în care mediul de securitate poate avea un nivel de siguranţă şi stabilitate.

Aşa cum am prezentat anterior, la nivel mondial, actorul cel mai important de care depind apariţia şi manifestarea dependenţelor unilaterale este SUA. În acest sens, în planul secund (global către zonal) apar şi se manifestă alţi actori importanţi, precum Uniunea Europeană, Federaţia Rusă şi China. În plan regional se manifestă ţări cu resurse naturale, putere militară credibilă, cu rol important în configuraţia raporturilor de forţe şi, în consecinţă, în dinamica tendinţelor existente la nivel global (India, Japonia, Pakistanul, Iranul, Brazilia, Indonezia şi altele).

Apreciem că, în perioada care urmează, tendinţele în materie de securitate şi insecuritate se vor înscrie pe linia confruntărilor dintre puterile zonale şi regionale, care aspiră la poziţii tot mai însemnate. În măsura în care eforturilor lor vor fi canalizate către consolidarea procesului de pace la nivel mondial, ele pot contribui la stabilizarea situaţiei internaţionale pe baza sistemelor de valori ale civilizaţiei occidentale. În acest sens, este de dorit ca acţiunile lor să fie îndreptate către limitarea şi minimalizarea acţiunilor îndreptate împotriva civilizaţiei occidentale către lupta împotriva terorismului, criminalităţii transfrontaliere, traficului de droguri etc. O altă latură a acestor acţiuni se consideră că va fi îndreptată împotriva globalizării forţate determinate de marile corporaţii internaţionale, respectiv de manifestările divergente ale statelor care luptă pentru menţinerea suveranităţii naţionale şi independenţei statelor care au aderat într-o formă sau alta la diverse forme de organizări suprastatale.

Atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii au declanşat un adevărat război mondial, îndreptat împotriva terorismului, un război de o factură neobişnuită, clasificat ca fiind asimetric, în care beligeranţii sunt forţele care se opun ordinii, democraţiei şi civilizaţiei de tip occidental, respectiv forţele democratice care încearcă să se impună în faţa dezordinii. Aşa cum am menţionat anterior, numărul mare de variabile care pot interveni şi modificarea lor pe parcursul desfăşurării conflictelor, determină un grad major de lipsă de predictibilitate în anticiparea acestora. Din alt punct de vedere, soluţiile de rezolvare a conflictelor nou apărute sunt tot mai puţine, impunând trecerea rapidă de la dialog la forţă, respectiv, de la acceptare la acceptare prin impunere.

Începând cu anul 2001, putem spune, fără teama de a greşi, că la nivel planetar începe să se deruleze un nou război, cel împotriva terorismului. Declanşat, ca de altfel orice alt război anterior, printr-un atac asupra anumitor simboluri ale lumii democratice, acţiunile teroriştilor au fost urmate în perioada imediat următoare şi de alte astfel evenimente, executate în diverse locuri de pe glob – ceea ce a condus la declanşarea unui proces de transformare profundă a mediului de securitate, care a generat consecinţe care afectează pe termen lung şi în profunzime comunitatea internaţională[9]. În acest sens dorim să evidenţiem faptul că, dacă până la 11 septembrie, fenomene precum terorismul, traficul de droguri, traficul de arme mici, migraţia ilegală, spălarea de bani erau abordate în mod individual, cu mai multă sau mai puţină eficienţă, dintr-o dată s-a descoperit că în practică ar putea fi observat un nexus al acestor probleme diferite, utilizat de către reţelele criminale interne şi transfrontaliere ca o cale de a îmbunătăţi eficienţa activităţii lor.

Diminuarea în ultimii ani ai rolului ONU în prevenirea şi gestionarea conflictelor armate a devenit un factor generator de insecuritate, care conduce la amplificarea disputelor politico-militare dintre marile puteri şi la creşterea nivelului de neîncredere dintre state. Pe de altă parte, globalizarea condiţionează într-o măsură destul de mare mediul global de securitate. Efectele sale sunt dublate de acţiunile de integrare europeană şi euroatlantică ale fostelor ţări sovietice, reafirmarea spiritului de putere mondială al Federaţiei Ruse sau de dorinţele de afirmare a ţărilor din zona Asiei de Sud-Est pe scena politică mondială, respectiv de efortul ţărilor arabe de reconsiderare a rolului lor în ecuaţia de securitate.

O altă cauză a existenţei unui mediu de securitate fluid şi lipsit de consistenţa necesară derivă din efectele dezastrelor naturale din ultima vreme, din modificarea proceselor naturale la nivel global (încălzirea climei, lipsa apei potabile, inundaţiile, cutremurele, epuizarea resurselor etc.), ce devin tot mai prezente.

Se apreciază că, riscurile unei confruntări militare pe scară largă continuă să se diminueze, dar evoluţia evenimentelor din ultimul timp, pot contribui la apariţia unor stări conflictuale care pot degenera în conflicte deschise, cu implicaţii majore asupra unei întregi zone sau regiuni. În opinia noastră, lipsa anumitor principii şi norme referitoare la modul în care trebuie să se manifeste mediul de securitate, la noua ordine mondială care se prefigurează, poate conduce la apariţia unui fenomen cu efecte dezastruoase la adresa existenţei omenirii, prin adâncirea şi perpetuarea stării de haos şi degradarea ei într-o dezordine generalizată.

Mediul de securitate la nivel zonal şi regional este într-o continuă schimbare, ca urmare a complexităţii interacţiunii şi interdependenţei fenomenelor şi proceselor sociale, economice, politice, militare, demografice şi ecologice din lume, ceea ce face ca statele să fie interesate de apărarea şi securitatea proprie. România contribuie în mod direct la dezvoltarea politicii europene de securitate şi apărare, atât la nivel politic, cât şi militar.

Perioada de pace şi stabilitate fără precedent pe care a traversat-o Europa la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea se datorează în mare parte existenţei Uniunii Europene. Ea este cea care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică pe continent, ci şi o nouă abordare a securităţii, întemeiată pe soluţionarea paşnică a disputelor şi pe cooperarea internaţională multilaterală prin intermediul unor instituţii comune[10]. Desigur că un rol crucial în asigurarea securităţii europene l-a jucat SUA, atât prin angajamentele de securitate faţă de Europa luate în cadrul NATO, cât şi prin sprijinul acordat integrării europene. În această perioadă forţe militare provenind din Europa au fost trimise în străinătate mai mult decât în orice altă perioadă[11].

Mediul de securitate la nivel zonal şi regional este conturat preponderent de următoarele tendinţe majore:

- accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu proliferarea acţiunilor având ca scop fragmentarea statală;

- convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, însoţită de accentuarea tendinţelor regionale anarhice;

- revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.

În această lume complexă, dinamică şi turbulentă, confruntarea principală se poartă între valori fundamental diferite, între democraţie şi totalitarism, şi este determinată de agresiunea majoră a terorismului internaţional, structurat în reţele transfrontaliere, împotriva statelor democratice şi a forţelor politice raţionale din statele angajate în procesul democratizării. Tendinţele majore ce guvernează evoluţiile globale în epoca post-bipolară creează îngrijorări justificate, generează noi provocări, oferă oportunităţi şi prezintă riscuri la adresa valorilor şi intereselor naţionale. În acest mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale.

În contextul acestei configuraţii complexe, regiuni întregi sunt afectate de stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează amplificarea noilor riscuri şi ameninţări. Dintre acestea, unele pot avea un impact major asupra securităţii României. La nivel regional, persistă stări de tensiune determinate de vechi dispute de natură etnică sau religioasă, separatiste ori de contestare a frontierelor existente, precum şi de criminalitatea transfrontalieră în creştere; multe dintre aceste tensiuni au potenţial exploziv.

Lichidarea comunismului ca sistem politic şi instaurarea democraţiei în Europa Centrală şi de Est, extinderea NATO şi a Uniunii Europene, deschiderea frontierelor, intensificarea fluxurilor de persoane, mărfuri şi capital, precum şi dezvoltarea tehnologică au creat premise favorabile pentru racordarea noilor democraţii la zona de prosperitate şi securitate euro-atlantică.

Pentru România, aceste fenomene, coroborate cu situaţia sa geopolitică, se constituie în oportunităţi strategice importante, între care cele mai semnificative sunt: apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică; integritatea în spaţiul economic, politic, cultural şi de securitate comunitar, parteneriatul strategic cu SUA; creşterea rolului şi a ponderii regiunii Mării Negre în preocupările de securitate şi energetice ale Europei; experienţa acumulată în participarea la misiuni internaţionale în sprijinul păcii; gradul ridicat de interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare ale României cu structurile similare ale statelor membre ale NATO şi UE.

Toate aceste aspecte evidenţiază faptul că întregul proces de fluidizare a mediului internaţional de securitate este caracterizat, de tendinţe, astfel: accelerarea globalizării şi integrării regionale, concomitent cu persistenţa unor acţiuni având ca finalitate fragmentarea statală; convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurii unei noi arhitecturi de securitate stabile şi predictibile însoţite de evoluţii anarhice în unele regiuni; revigorarea eforturilor statelor vizând influenţa lor în dinamica relaţiilor internaţionale; multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor non-statali în evoluţia acestor relaţii[12].

Prin prisma celor prezentate, suntem de părere că trăsăturile mediului de securitate la nivel global, zonal şi regional sunt influenţate de sistemul relaţiilor internaţionale existent la nivel mondial, de repoziţionările şi evoluţiile ce se înregistrează în toate planurile. Acest sistem de relaţii a început să fie analizat în termeni de putere, urmare a tendinţei unor actori ai scenei internaţionale de a-şi exercita puterea în planurile menţionate, iar pe de altă parte, datorită eforturilor anumitor ţări de ieşire din sfera de influenţă a marilor state ale lumii, în scopul intrării în anumite organizaţii de securitate, pentru a-şi putea promova interesele naţionale. În acest sens, se remarcă faptul că Uniunea Europeană a reuşit să rămână, din punct de vedere economic, pe unul din primele locuri la nivel mondial (chiar şi în condiţiile actualei crize financiare), Federaţia Rusă rămâne, în continuare, a doua putere nuclear-militară şi o superputere energetică, iar China şi India, alături de Japonia cunosc o dezvoltare economică accelerată, în multe domenii sociale.

Noile relaţii dintre Statele Unite şi Rusia, pe de o parte, şi dintre NATO şi Uniunea Europeană, pe de altă parte, marchează în prezent mediul internaţional de securitate – un nou parteneriat, dar şi noi tensiuni. În aceste circumstanţe lipsa de bani, de timp, de viziune şi de voinţă politică ar putea afecta nu doar securitatea naţională, cât mai ales pe cea internaţională[13].

Din alt punct de vedere, Statele Unite ale Americii rămân singura ţară – superputere mondială, care reuşeşte să îmbine în mod eficient toate componentele puterii, capacităţile politice cu cele militare, economice şi cu influenţa culturală. Urmarea acestor realităţi este faptul că SUA au devenit principalul beneficiar al revoluţiei informatice, al globalizării şi al noii economii. Puterea de care dispune îi permite să se implice şi să influenţeze toate marile probleme ale lumii contemporane, fie printr-o abordare directă, fie prin intermediul organizaţiilor internaţionale de securitate sau economico-financiare.

O opinie interesantă, în ceea ce priveşte tendinţele de evoluţie ale mediului internaţional de securitate este cea a lui Zbigniew Brzezinski care consideră că esenţa noii structuri de securitate a lumii se află în relaţia dintre SUA şi Eurasia (care cuprinde pe lângă Europa, Rusia, China, India şi Japonia)[14]. În cadrul acestei relaţii se pot identifica două triunghiuri de putere eurasiatică: SUA, Europa, Rusia sau SUA, China, Japonia.

Ca un răspuns la hegemonia SUA se pot înregistra noi combinaţii bazate pe interese geopolitice, acces la surse de energie, tehnologie nucleară, activităţi spaţiale, infrastructuri critice etc. Se pot observa noile formule: Rusia-China-India; Rusia-China; Rusia-Franţa etc.[15].

Observaţia cea mai pertinentă referitoare la cele două triunghiuri de putere este aceea că, în fiecare din ele, una din puteri (Europa şi, respectiv, Japonia) mizează clar pe ideea de stabilitate şi securitate internaţională, în vreme ce câte una din celelalte puteri (China şi respectiv Rusia) rămân deschise şi interesate în eventualele mutaţii geopolitice. Un alt punct pertinent de vedere, complementar celui anterior, consideră că la originea „noii schisme mondiale” s-ar afla tensiunea dezvoltată între două „câmpuri”diferite de putere, întemeiate pe principii opuse de organizare: pe de o parte Statele Unite ale Americii, adepte ale unipolarităţii, pe de altă parte ceilalţi actori majori ai scenei internaţionale – Uniunea Europeană, Rusia, China, Japonia – adepţi ai multipolarităţii[16].

În opinia noastră, noile circumstanţe internaţionale reclamă noi reguli în domeniul securităţii internaţionale. Redefinirea regulilor privind securitatea la nivel global după prăbuşirea ordinii bipolare au ridicat şi ridică numeroase probleme, nu doar de ordin practic, ci chiar şi de ordin conceptual.

Aceste dificultăţi sunt determinate de mai mulţi factori[17]:

- mediul internaţional a devenit mult mai dinamic şi mai complex decât în perioada războiului rece;

- lipsa unui consens privind modul de abordare a securităţii internaţionale a permis manifestarea diverselor grupuri de interese la toate nivelurile, astfel încât nu au putut fi elaborate politici consistente;

- datorită proliferării accesului la informaţii în timp real (aşa-numitul „efect CNN) liderii politici trebuie să ia de multe ori decizii de moment care nu permit evaluări mai profunde;

- multiplicarea instituţiilor specializate la nivel naţional şi internaţional care abordează problemele din unghiuri specifice şi determină analize şi decizii fragmentate;

- lipsa unui „model de securitate” rezonabil şi acceptabil pentru majoritatea ţărilor lumii a favorizat reacţii ad-hoc şi abordări punctiforme.

Extinderea securităţii şi a democraţiei constituie o trăsătură fundamentală a mediului internaţional de securitate. Această trăsătură este determinată de cele două procese paralele, dar interdependente, de extindere a celor mai importante organizaţii internaţionale, NATO şi UE, procese considerate complementare pentru asigurarea în sens larg a securităţii.

Evoluţiile probabile ale mediului de securitate vor ţine cont de următoarele aspecte[18]: progresele rapide în planul informaţiilor şi al tehnologiilor vor crea noi capacităţi combative dar şi noi vulnerabilităţi pentru fiecare actor de securitate, atât la nivel global cât şi la nivel regional; noile tehnologii vor continua să diferenţieze actorii din lumea contemporană, în primul rând în privinţa potenţialelor militare, şi vor continua să-i afecteze, pozitiv ori negativ, în acelaşi timp, dar nu în aceeaşi măsură; interesele naţionale ale statelor avansate vor putea fi afectate, ca urmare a vulnerabilităţilor pe care le implică infrastructura economiei globale, ceea ce ar putea avea efecte neprevăzute şi în planul securităţii; energia va continua să aibă o semnificaţie strategică majoră pentru toate procesele sociale, dar în plan militar, probabil, importanţa va fi vitală; frontierele vor deveni mult mai transparente, unele se vor modifica iar altele ar putea dispare; suveranitatea statelor va fi supusă la unele presiuni, dar ca rezista, bazându-se pe valorile fundamentale naţionale, cu implicaţii corespunzătoare în domeniul securităţii; vor coexista, probabil, procese contradictorii de concentrare şi de disperare a componentelor factorilor de putere în plan internaţional, ceea ce ar putea duce şi la fragmentarea ori dispariţia unor state, cu efecte destabilizatoare pentru statele vecine şi regiunile în care au loc; crizele externe s-ar putea suprapune cu cele interne, caracterizate de atrocităţi şi acte de terorism deliberate, inimaginabile, asupra populaţiei şi infrastructurii civile, pentru a forţa intervenţia externă, uneori favorizantă; spaţiul extraterestru va deveni un mediu critic şi competitiv din punct de vedere militar, ca a cincia dimensiune a mediului de confruntare; esenţa războiului, legile şi principiile luptei armate nu se vor schimba în mod profund, noi vor fi, probabil, forţele, mijloacele şi procedeele de atingere a scopurilor acestuia; vor creşte, probabil, structurile forţelor şi mijloacelor din complexul războiului internaţional, care trebuie implicate, în aceeaşi măsură, în proiectarea măsurilor de modernizare a armatelor şi în planificarea şi desfăşurarea operaţiilor de orice fel.

În final, dorim să evidenţiem faptul că, urmare a schimbărilor petrecute în mediul de securitate internaţional, într-un timp relativ scurt, considerăm că actualul mediu global de securitate ar trebui analizat şi cercetat printr-o perspectivă echilibrată şi cuprinzătoare, pentru ca noua viziune asupra conceptului de securitate să răspundă provocărilor mileniului trei. În acelaşi timp, o viziune cuprinzătoare asupra modului de acţiune a organizaţiilor internaţionale de securitate trebuie să ia în considerare şi fenomenul militar contemporan, caracteristicile şi modalităţile sale de manifestare, ceea ce asigură cuprinderea necesară şi integratoare, la nivel global, regional şi zonal.

BIBLIOGRAFIE

[1]. Mureşan, M., Ţenu, C., Stăncilă, L., Enache, D., Filote, D., Securitatea Europeană la începutul mileniului III, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2006.

[2]. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

[3]. Sarcinschi, Al., Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005.

[4]. Frunzeti, T., Zodian, V., coord, Lumea 2007, Enciclopedie Politică şi Militară, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.

[5]. Manualul NATO, 2001, Ministerul Informaţiilor Publice (Traducere din Office Of Information and Press, nato, Bruxelles, Belgium); Tratatul Nord-Atlantic, art.3,5; România-NATO, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2002.

[6]. Dinu, M.Şt., Alexandrescu, G., Surse de instabilitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007, apud: Buzan, B., Popoarele, statele şi teama, editura Cartier, Chişinău, 2000.

[7]. Dogaru, M., Strategie şi modernitate, referat de cercetare ştiinţifică nr.1, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, fondul de carte al Bibliotecii Naţionale de Apărare „Carol I”, cota D 1102, Bucureşti, 2006.

[8]. Paşcu, I.M., Vintilă, S.N., Teoria relaţiilor internaţionale. Note de curs, Editura Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Ştiinţe Politice, Bucureşti, 2007.

[9]. Strategia de securitate naţională a României adoptată de CSAT prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006, Bucureşti.

[10]. Solana, J., A secure Europe in a better world, Thessaloniki European Council, June 20, 2003, la http://www.eu. int/ oressdata/EN/reports/76255.pdf, accesat în 09.01.2010.

[11]. Mureşan, L., Pop, A., Bonciu, Fl., The European Security And Defence Policy – A factor of in uence on the actions of Romania in the field of security and defence, research paper, The European Institute of Romania, Bucureşti, 2004.

[12]. Ibidem, p. 10.

[13]. Mureşan, L., The New International Security Landscape, în: Defense and Security Sector Governance and Reform in South East Europe: Insightsand Perspectives, Second volume: Macedonia, Moldova, Romania, edited by J. Trapans and P. Fluri, DCAF-Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forced, Geneva/Belgrade, 2003.

[14]. Brzezinski, Z, The Geostrategic Triad – Living with China, Europeand Russia, The Center for Strategic and International Studies Press, The CSIS Press, Wanshington, DC, 2001.

[15]. www.tol.cz/look/TOL/article.

[16]. Pop, A., prefaţă la volumul elaborat de Beaumarchais Center for International Researc, Puteri şi influemţe, Editura Corint, Bucureşti, 2001.

[17]. Mureşan, L., Uniunea Europeană – Politica europeană de securitate şi apărare, lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare RO-2002/000-586.03.01.04.02, Formare iniţială în afaceri europene pentru funcţionarii publici din administraţia publică centrală, implementat de Institutul European din România în colaborare cu EUROMED-Euro mediteranean Networks din Belgia în anul 2005. Lucrarea face parte din Micromonografii – Politici Europene.

[18]. Dumitru, D., Scrieciu, L., Buşe, D., Mediul internaţional de securitate şi influenţa acestuia asupra artei militare, Editura Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007.

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR