Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.1/2006 Sectiunea Azimut 21
Gestionarea crizelor în Războiul Rece

Teodor Frunzeti
Gestionarea crizelor în Războiul Rece
(c) NATO
Articol introdus pe 01/07/2007

Mediul internaţional de securitate actual ca şi sistemul internaţional în întregul său pot fi înţelese pe deplin doar în strânsă corelaţie cu sistemul internaţional configurat în timpul războiului rece, ale cărui rezultate directe şi nemijlocite sunt.

Impactul războiului rece asupra prezentului şi chiar viitorului comun al omenirii este mai important decât s-ar putea crede la prima vedere: în timpul războiului rece s-a format generaţia de lideri care conduc astăzi majoritatea statelor lumii şi în special principalii actori din arena internaţională; în timpul războiului rece  au fost cristalizate principalele concepţii privind ordinea internaţională care au modelat atitudinea clasei politice şi a populaţiei; pentru prima dată în istoria umanităţii, războiul rece a consacrat un sistem internaţio­nal caracterizat de existenţa a două superputeri globale, diferit faţă de perioada precedentă, definită de existenţa unor puteri regionale, chiar dacă unele din ele cu aspiraţii globale; stereotipurile mentale formate în perioada războiului rece încă persistă şi afectează lumea de azi  (de exemplu, Rusia încă percepe NATO ca o ameninţare, deşi are un parteneriat strategic cu această organizaţie); organismele militare ale statelor au fost proiectate şi construite în timpul războiului rece, în baza unor principii de ducere a acţiunilor militare care se dovedesc astăzi caduce, dar structurile militare construite atunci sunt menţinute în linii mari şi astăzi, sau în cel mai bun caz se află în proces de restructurare şi transformare.

Războiul rece nu a fost un eveniment planificat sau anticipat de către principalii actori ce au participat la el, cu toate acestea  confruntarea politică, ideologică şi militară a durat mai mult decât oricare dintre războaiele "calde" ce au avut loc în lume în ultima jumătate de mileniu.

Chiar dacă este deja o pagină de istorie, războiul rece are consecinţe ce îşi pun amprenta pe evenimentele ce i-au succedat.

Iată de ce el reprezintă un fenomen ce trebuie să fie studiat în continuare, lecţiile învăţate din studierea sa fiind importante pentru desfăşurarea evenimentelor pe care le parcurgem în prezent şi cu care ne vom confrunta în viitor.

Mediul internaţional de securitate conţine, în acelaşi timp, atât elemente de continuitate, cât şi de discontinuitate, faţă de cel din timpul războiului rece. Cu toate acestea, evenimentele ce au avut loc în arena internaţională în ultimii cincisprezece ani cât şi forţele şi tendinţele ce acţionează în prezent par să pună în evidenţă o accentuare a schimbărilor şi o reducere graduală a elementelor de continuitate. În acelaşi timp, două elemente majore – sfârşitul războiului rece şi atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 – au marcat în mod semnificativ cele două perioade distincte din evoluţia sistemului internaţional din ultimii cincisprezece ani.

Noul secol în care am păşit de câţiva ani, a început într-o atmosferă de optimism, bazat pe ideea că odată încheiat războiul rece, lumea se va îndrepta spre o eră de pace şi stabilitate. Acest optimism avea ca punct principal de sprijin concepţia că o creştere a interdependenţei economice şi în mod simetric, a prosperităţii a tot mai multe naţiuni şi în consecinţă a unei tot mai mari părţi a populaţiei, va determina ca utilizarea puterii militare şi a războiului ca instrumente de promovare a intereselor (naţionale sau de grup) să fie percepută ca un comportament neacceptabil în relaţiile internaţionale.

Renunţarea la descurajarea nucleară în relaţiile dintre două superputeri din perioada războiului rece şi pe cale de consecinţă dintre NATO şi Tratatul de la Varşovia (iar după autodesfiinţarea acestuia, în 1991, dintre NATO şi fostele ţări comuniste) au determinat trecerea arsenalelor nucleare în fundalul arenei internaţionale.

Aceasta a permis revenirea războiului în ipoteza de instrument principal al politicii sau, aşa cum arăta Carl von Clausewitz în lucrarea sa „Despre război", o prelungire a politicii cu alte mijloace. Aceasta a determinat ca în prezent să fie în curs de desfăşurare o serie de conflicte deschise, dintre care cele mai virulente au loc în Irak şi Afganistan, în timp ce altele se găsesc în stare latentă sau sunt „îngheţate", având însă o mare potenţialitate de reîncălzire, precum cele din Sierra-Leone, Congo, Transnistria, Georgia, Kosovo etc.

În plus, în reconfigurarea raportului mondial de putere, puterea militară se manifestă inevitabil ca un ingredient indispensabil, la care fac apel toţi protagoniştii – principali sau secundari.

Analiştii în problemele securităţii internaţionale încearcă să determine care sunt elementele din mediul internaţional care pot produce îngrijorare la adresa securităţii şi bunăstării cetăţenilor lumii şi ce poate fi făcut pentru a atenua sau chiar înlătura sursele de turbulenţă. Aceleaşi întrebări au fost puse şi acum două sute, o sută sau cincizeci de ani, răspunsurile fiind însă de fiecare dată diferite.

În mod evident, procesul reevaluării securităţii naţionale şi internaţionale ce fusese modificat prin sfârşitul războiului rece, a fost din nou modificat prin introducerea în această ecuaţie globală a elementului terorism internaţional, o forţă de o amploare cu care lumea nu s-a mai confruntat niciodată până acum deşi terorismul şi colaborarea internaţională între terorişti existau, lipsind însă amploarea globală. Dacă prima jumătate a secolului trecut a fost cea mai sângeroasă perioadă din istoria umanităţii, cea de-a doua jumătate a fost printre cele mai puţin semnificative din acest punct de vedere. Fără îndoială, consecinţele unui război nuclear între cele două superputeri din timpul războiului rece – URSS şi SUA – ar fi fost devastatoare pentru întreaga omenire, dar realitatea este că războiul a fost utilizat doar la periferia sistemului internaţional din timpul războiului rece şi nu între actorii principali. Aceştia şi-au ales cu bună ştiinţă zonele de intervenţie militară, de exemplu Vietnam pentru SUA şi Afganistan pentru URSS, astfel încât să nu provoace o reacţie majoră în plan militar din partea părţii adverse. Putem chiar aprecia că aceste conflicte au îndeplinit rolul unor adevărate supape ce au permis eliberarea tensiunii acumulate în sistemul internaţional.

După 1991, încălcările păcii au fost reprezentate în general prin conflicte interstatale în mai multe zone ale lumii, în afara zonelor majore de interes ale puterilor militare existente. După 11 septembrie 2001, atacurile teroriste ce au produs SUA  pierderea vieţilor a mai mult de trei mii de persoane au întunecat auspiciile încă optimiste sub care începuse noul secol şi au ridicat noi imperative în priorităţile de securitate naţională şi internaţională.

Securitatea este un concept ce are dimensiuni variabile. Ceea ce ne face să fim sau să ne simţim în siguranţă (adică dimensiunile fizice şi psihologice ale securităţii) depinde de două fenomene elementare, fiecare dintre acestea putând avea valoare diferită.

Cea mai evidentă provocare la adresa securităţii sunt factorii care ameninţă tocmai valorile pe care punem preţ. Cele mai obiective dintre acestea sunt ameninţările fizice, ca de exemplu capabilitatea unui stat de a-şi distruge adversarii prin utilizarea puterii militare.

Ameninţările psihologice – ceea ce ne face să ne simţim în siguranţă sau nu – sunt de cele mai multe ori mult mai puţin palpabile şi concrete şi sunt mult mai subiective, fiind o problemă de interpretare personală, în cele mai multe cazuri.

Diferite persoane de exemplu, percep în mod diferit propria lor stare de securitate  în condiţiile unei aceleaşi ameninţări. Modul în care diferite persoane, la fel de bine ca şi diferite state se simt ameninţate de terorismul internaţional reflectă această dimensiune.

Aceasta ne conduce spre o a doua variabilă a securităţii, care este interpretarea proprie, diferită a mediului internaţional de securitate.

În mod evident, cele două aspecte variabile sunt dependente unul de altul. Un mediu mai ostil va diminua mai mult şi mai rapid dimensiunea psihologică a securităţii decât un mediu benign, în care  se manifestă mai puţini adversari şi competitori care să pună în pericol propriile interese de securitate.

Impactul asupra mediului înconjurător al pericolelor şi ameninţărilor la adresa securităţii internaţionale s-a schimbat în mod considerabil de la sfârşitul războiului rece. În prezent, de exemplu, nici unul dintre statele deţinătoare de arme nucleare nu au nici un motiv raţional şi plauzibil de a folosi aceste arsenale şi deci să producă distrugeri masive planetei noastre. Încă din anul 1997 SUA apreciau că nu mai aveau nici un competitor din aceeaşi clasă valorică, după dezmembrarea URSS(a se vedea Quadrennial Defence Review, 1997, 2001 şi 2006). Această situaţie s-a menţinut şi după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 şi se menţine şi în prezent.

Din aceste cauze ne aflăm acum într-o perioadă de reevaluare a ameninţărilor din mediul internaţional de securitate şi de reconsiderare şi ajustare a capacităţii de răspuns şi contracarare a acestor amenin­ţări prin utilizarea tuturor instrumentelor de putere la dispoziţia statelor şi comunităţii internaţionale. În cadrul acestei reevaluări un loc important trebuie acordat surselor şi aspectelor nemilitare ale securităţii.

Pentru o lungă perioadă de timp securitatea militară şi securitatea naţională au fost sinonime şi aproape că se puteau confunda. În timpul războiului rece ameninţarea militară a fost forma principală a competiţiei între cele două superputeri, URSS şi SUA, şi apoi între cele două alianţe pe care ele le conduceau.

Totuşi, chiar în timpul războiului rece, în strategiile naţionale de securitate ale unora dintre ţările occidentale au început a fi analizate şi aspectele nemilitare ale securităţii naţionale, în special cele din domeniul economic.

Lărgirea domeniilor pe care le considerăm că afectează securitatea naţională cât şi cele internaţionale a avut loc în mod continuu şi gradual.

Printre aspectele nemilitare "securitatea economică" de exemplu, a fost lărgită astfel încât să cuprindă securitatea mediului înconjurător. La domeniile clasice ale securităţii au fost adăugate recent aspecte care sunt în parte militare şi în parte nemilitare. Un exemplu concludent al acestor aspecte nemilitare de securitate îl constituie problema terorismului internaţional.

În perioada de după sfârşitul războiului rece, elementele militare, cele semimilitare şi cele nemilitare ale secu­rităţii se întrepătrund şi se intercondiţionează, în primul rând datorită faptului că elementele tradiţionale ale securităţii militare au un caracter mult mai puţin intensiv  dar au amploare mai mare decât în perioada precedentă a războiului rece.

Caracteristica majoră a mediului actual de securitate rămâne, chiar după 11 septembrie 2001, absenţa pericolului unui conflict major (de mare intensitate), desfăşurat între puterile principale ale lumii  de azi, de tipul unui război mondial sau de tipul celui ce ar fi putut avea loc acum cinsprezece ani, prin transfor­marea războiului rece într-unul fierbinte. Datorită faptului că ameninţarea existentă în timpul războiului rece, de declanşare a unui conflict nuclear între cele două superputeri SUA şi URSS ca urmare a unei erori de interpretare sau a escaladării necontrolate a unui conflict, nu a fost înlocuită cu o ameninţare echivalentă ca nivel de periculozitate, pentru securitatea globală şi pentru ordinea internaţională, aspectele semimilitare şi cele nemilitare ale securităţii au căpătat o importanţă mai mare în zilele noastre. În cea mai mare parte, aceste ameninţări au existat şi în perioada anterioară, dar au fost privite de toţi protagoniştii cu mai puţină atenţie. O altă parte a ameninţărilor sunt însă de dată mai recentă.

Toate aceste ameninţări, cu excepţia terorismului internaţional, nu reprezintă un pericol marcant la adresa securităţii internaţionale şi pot fi încadrate în gama dimensiunii psihologice a securităţii.

Pe de altă parte, datorită globalizării, dimensiunile semimilitare şi nemilitare ale securităţii privesc, din ce în ce mai mult, întreaga comunitate internaţională, efectele acestor ameninţări extinzându-se în zone tot mai îndepărtate şi nelimitându-se strict la un stat sau altul dintre cele direct vizate.

Din toate aceste motive rolul instrumentului militar în modelarea mediului internaţional de securitate actual este mult mai nuanţat şi mai polivalent, are un caracter interdisciplinar şi mai puţin agresiv.

Sfârşitul ordinii mondiale bazate pe bipolaritate a marcat în mod egal finalul unei ere de stabilitate  şi de echilibru relativ al forţelor adverse. Vidul de putere care a urmat, a deschis o adevărată cutie a Pandorei a conflictelor, care până atunci fuseseră îngrădite şi ţinute sub control de către cele două superpu­teri, în cadrul ordinii mondiale create de războiul rece şi de echilibrul ideologic şi militar ce se im­puseseră drept consecinţă a acestuia. Cea mai mare parte a acestor conflicte au fost şi continuă să fie conflicte  intrastatale, care au izbucnit  în regiuni unde slăbiciunea guvernelor statelor a devenit mai accentuată într-un cadru de securitate nou şi amorf. Lumea a de­venit mai nesigură, iar popoarele, grupurile etnice şi guvernele urmăresc scopuri şi obiective mai complexe decât înainte. Liniile de despărţire şi graniţele dintre acţiunile guvernelor, popoarelor, forţelor militare şi populaţiei civile,  sectorului public şi celui privat au devenit mult mai estompate şi neclare.

Am asistat la apariţia unei noi generaţii de combatanţi, entităţile sub-statale, grupurile non-naţionale şi trans-naţionale, a căror identitate este fundamentată pe o bază comună, ca de exemplu ideologia, apartenenţa tribală, cultura, etnicitatea, religia, geografia, activităţile economice ilegale sau pe o combinaţie a unora sau a tuturor acestor factori. Aceste entităţi au devenit mai violente şi vizează să modifice echilibrul intern al forţelor pentru a-şi promova propriile interese. Exacerbat până la extrem, un asemenea conflict are ca rezultat o fragmentare totală a structurilor statale şi societale şi împinge într-o stare de anarhie multe zone şi regiuni în care se manifestă şi inducând o creştere a violenţei globale în cadrul sistemului internaţional.

Un număr de factori alimentează caracterul schimbător al conflictelor şi posibilitatea materializării acestora. Glo­ba­li­zarea a intensificat interacţiunea economică dintre state şi a redus relevanţa frontierelor statelor. În timp ce un asemenea fenomen este în mod general pozitiv pentru statele dezvoltate din punct de vedere economic, efectele negative ale globalizării au făcut să apară un segment important de populaţie defavorizată, în special în Orientul Mijlociu, în Africa şi în Asia. Globalizarea va continua să amplifice diferenţele dintre cei bogaţi şi cei săraci, să mărească competiţia pentru resursele strategice şi în special pentru cele energetice, creând tensiuni care vor putea genera conflicte, mai ales în regiunile cu o creştere demografică rapidă. Cei perdanţi în acest proces de dezvoltare constituie astăzi o bază de recrutare, iar teritoriile ţărilor lor au devenit baze de antrenament şi sanctuare pentru reţelele teroriste şi criminale, care exploatează în interes propriu instrumentele, disfuncţionalităţile şi servituţile globalizării. Instrumentele principale ale acestor reţele sunt internetul şi tehnologia modernă a informaţiei care le permite să comunice, să acioneze şi să se deplaseze aproape oriunde în lume fără a fi detectaţi. Transparenţa şi permeabilitatea frontierelor nu va face decât să complice şi mai mult procesul de gestionare a securităţii naţionale şi internaţionale, permiţând tensiunilor şi conflictelor să se propage cu uşurinţă dintr-o ţară în alta.

Trebuie să ne aşteptăm ca momentul declanşării unor conflicte viitoare ca şi cel al finalizării lor să nu fie foarte clare şi, de asemenea,  este de aşteptat ca nu toate conflictele să fie urmate de o stare de pace. Dimpotrivă, contextul de securitate va evolua spre o zonă crepusculară, între pace şi război. Câmpul de luptă al conflictelor actuale şi viitoare nu mai este monopolizat de armatele convenţionale ale statelor, ci este partajat de o gamă largă şi crescândă a actorilor capabili să utilizeze forţa şi violenţa în moduri diverse şi diferite. Având în vedere lărgirea spectrelor posibile, se simte nevoia unei stra­tegii corespunzătoare, care să ia în considerare o gamă largă de răspunsuri, în care mijloacele militare şi cele ne-militare să fie utilizate în mod proporţional şi complementar.

Soluţiile ne-militare în gestionarea crizelor şi soluţionarea conflictelor constituie instrumente politico-diplomatice de impor­tanţă capitală pentru prezervarea păcii şi stabilităţii regionale şi globale, soluţiile cele mai eficiente din punctul de vedere al raportului dintre resursele investite şi rezultatele obţinute şi care salvează nu numai vieţi omeneşti, ci şi resurse mate­riale, financiare şi de inteligenţă importante, care pot fi  utilizate nu pentru distrugerea adversarului, ci pentru progres şi dezvoltare durabilă.

Complementaritatea utilizării puterii militare şi a mijloacelor nemilitare în soluţionarea crizelor şi a conflictelor este astăzi evidentă şi mai eficace decât oricând în istoria universală. Doar soluţiile politice sprijinite de măsuri de descurajare prin mijloace militare, sau după caz de utilizarea efectivă a acestui instrument de putere, pot conduce la rezultate durabile în timp, care să asigure stabilitatea, ordinea şi securitatea internaţionale, într-o lume mai democratică şi mai sigură.

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR