Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.1/2006 Sectiunea Lumea militara literara
Poezii

Nicolae Boghian
Poezii

Articol introdus pe 01/07/2007

LUPII SIBERIEI

M-am retras într-o izbă curată
ascunsă între lupii Siberiei,
jumătate din  noapte mă-nchin la icoane,
jumătate din zi pictez sânii materiei.

Crivăţul îmi dă împăcarea cu mine –
oricum moartea e mult mai rece,
iar la ochiul de geam, necuprinsul
nu dă semne c-ar vrea să plece.

Mă privesc blând, jupuit de putere
şi de mătasea patimilor, decolorată,
doar mirosul amar de mesteceni
îmi mai dă o ameţeală ciudată.

Nu mă ciuguleşte nici o întrebare
deşi pe-un colţar stă un craniu sferic,
i-am pus în găuri câte-o lumânare
şi-l aud cum gândeşte, eteric.

Şi cum pictez, mă biruie somnul,
pensonul lunecă, vopselele curg,
aud cum saltă izba pe mine
călărindu-mă înspre amurg.


REGATUL LUPILOR

Aş putea fi peste lupi şef de stat
să aflu ce gândesc ei despre mine,
chiar la sănii aş ceda să mă-nhame
de-ar vrea pustiul să mi-l închine.

Sub cupole de-argint şi de aur
urletul lor ar fi imnul regal
pus pe note de stelele caprelor
junghiate la spasmul dintre apă şi mal.

Şi când se-adună, fierbinţi, în haite,
să mă proclame cel mai bun de iernat
parcă mă încercuie cu veşnicie
lăsându-mă îngheţului nebotezat.

Cum garoafa limbii lor spânzură
ca un drapel râvnit de armate
ştiu că vor birui până la sânge
punând coroane pe beregate.

COROANA IERNII

Ca din altă lume se revarsă atolul
de ace îngheţate hăcuind rămurişul
lumina se umple de sânge albastru
până când cerul îşi crapă învelişul.

Atâtea vietăţi vin să se roage
purpura apusului să mai rămâie
că pădurea-i Biblie de-nchinat ciuruită
mirosind a ceară şi a tâmâie.

Şi nici nu cutez să deschid uşa
de teamă să nu crape montura
de diamante şi perle cu care
coroana iernii se dă de-a dura.

Şi cum izba clipeşte pe trunchiuri
ca pasărea pe neant mergătoare
eu sunt doar gheara ce sfâşie carnea
acestui sălbatic apus de soare.

O DUŞCĂ DE DISPERARE

Ce caut eu în Siberia Mare,
cum de m-am deportat de bună-voie
în necuprinsul pustiu albastru
să-i fiu cal de lemn ruseştii Troie?

Cum de trăiesc ce-mi flutură gândul
în năpraznica iarnă ţaristă
şi-mi pun viaţa la gâtul lupilor
s-o picure sângele ca pe-o batistă?

Pun totul pe seama copilăririi,
a epidemiei de fugă de toate
când la doi paşi îşi taie venele
vietatea care din tine te scoate

Şi te unge cu iertarea păcatelor
dându-ţi binecuvântarea perversă
de-a şiroi pe albul mestecenilor
slobozind bulbul inimii în aversă

De-a fi hipnotizat de vecernii
de iarna ce-şi descuie dezmăţul
atârnându-te de gâtul sălbăticiunilor
ca şi cum morţii i-ai pune hăţul.

Ce caut eu în Siberia Mare
pe o bandă interzisă de lume –
decât o duşcă de disperare
şi o şea pe galopul singurătăţii în spume.

SFATUL DE TAINĂ

M-am retras să gândesc, aş putea spune
filosofiei stingându-i cărbunii,
să sorb apa neîncepută
din steaua nordică a înţelepciunii

Să îndrug singur verzi şi uscate
din magie luând câte-o duşcă
pe când afară vietăţile-şi flutură
carnea cu miros de praf de puşcă

M-am retras să pun hamuri pe inimă
şi s-o strunesc cât pot, zvăpăiata
căci ştiu: în albastrul viscol de-afară
Dansul lupilor o va da gata

Nu am termene ori măsurătoare,
nu voi da la final doctorate –
pe scoarţa mestecenilor vreo ciocănitoare
mă va însemna de păcate

M-am retras cerând un respiro
să dau sfatul de taină lupimii:
nările-n cer şi preludiu subţire
când pe inima mea vor fi primii.

PRIDVOARELE SIHLEI

Cum se retrag lupii să moară
în pridvoarele sihlei, anesteziaţi de ozon
ochind din vreme bucata de lume
pe care să joace în moarte şotron

Cum gândesc ei, – se vede pe urme –
mai apăsate şi cu dublă arcană,
şi pe soarele ieşit din spărtură
ca şi cum ar ţâşni sânge din rană

Nu-s împăcaţi, dar nu plâng amarnic
iar spiţa nu şi-o văd în amurg –
şi strămoşii lor au dus moloz cu sila
în mlaştinile de sub Sankt-Petersburg

Şi dacă urlă prelung şi sinistru
de se face sihla seu vânăt pe bot
ei lasă burţii Siberiei fiorul
de-a mânca lupii cu moarte cu tot.

IMPERIUL DE GHEAŢĂ

Când vezi imensul imperiu de ghiaţă
întins ca o blană de miel la uscat
ţi se face subit frică de spaţiu
şi de mărirea care l-a despresurat

Întunericul alb se dilată vifornic
suflecând chipul nopţii, cerat
şi te răstoarnă în depresie mută,
fără zori şi fără înserat


Violetul îndată se face albastru,
suflarea – cristal şi auzul o dâră
tot mai străvezie în haos
ca o undiţă la care trage o câră

Când, învârtejit, dai să fugi oriunde
şi ca diamantul îngheţul te taie,
nu-ţi mai flutură decât nădejdea
de-a fi înţepenit pe o piele de oaie

Să vină lupii să te miroase
şi cu aburul gurii să te învie
aducându-te lumii lor proaspete
ca un trofeu pe o panoplie.

ATACAT DE FIARĂ

Ca un fulger orbitor mă spintecă
gândul de-a fi atacat de fiară,
simt în vintre greaţa tăioasă
cum scoate fitilul spaimei afară

Un abur fierbinte năuc răbufneşte
din samovarul în clocot al frunţii
şi-ngheaţă în aceeaşi clipă de parcă
în locul capului ar creşte munţii

Inima tună-n auz ca o moară,
limba în gură a-mpietrit făcând cruce,
îmi stă în faţa ochilor, albă
grămăjoara de oase în care m-oi duce

Şi blestem trupul ce-şi scoate-n răspântii
mirosul cărnii asmuţind prădătorii –
în timp ce un alt fulger despică
visul din care înfulecă zorii.

ORIENTÂND GHIOCUL

Rusa nu are verbul proprietăţii,
nimeni nu stă călare pe am,
a fost odată – cel din poveste
trage cu pustiul paşnic la ham

Frigul virgin scoate vrăjile-afară
până când şi-argintul viu se încheagă
şi rămâne ca o lacrimă sfântă
peste Siberia Mare pribeagă

Aşa, nici eu nu-mi încui izba,
nu-mi semnez pânzele şi nu jelesc
trunchiurile rămase în picioare
ce-or ajunge ambalaj la magazinul sătesc

Stau însă gânditor peste hartă
în loc de busolă orientând ghiocul –
aud că nenorocirea nu iartă
până când nu-i trece sorocul.

                         (Din volumul „Lupii Siberiei")

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR