Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.3/2005 Sectiunea Masina timpului
Comunitatea de Informaţii a României şi eliberarea jurnaliştilor români

Mireille Rădoi
Comunitatea de Informaţii a României şi eliberarea jurnaliştilor români

Articol introdus pe 01/08/2005

Nu trebuie să oprimaţi, nici să ac­cep­taţi opresiunea se spune în Coran şi Al Jazeera anunţa că răpitorii i-ar fi eliberat pe cei trei români şi pe însoţitor convinşi de un Şeic saudit şi de apelurile comunităţii arabe de la ei şi de la noi.

Jurnaliştii sunt ţinte privilegiate din două motive: notorietatea evenimentului este asigurată numaidecât de colegi, iar jurnaliştii sunt accesibili – ei riscă mergând în zone neprotejate. În Irak, de la începutul conflictului au fost răpiţi mai mult de 150 de cetăţeni străini, dintre care, în 2004, 22 de jurnalişti, iar în 2005 - alţi cinci. Doi din cei 27 de ziarişti răpiţi au fost executaţi, ceilalţi fiind eliberaţi, cu excepţia unei jurnalistei. Există o adevărată piaţă a străinilor în Irak, atât timp cât plătirea răscumpărării va fi o alternativă preferabilă faţă de intervenţia în forţă împotriva răpitorilor, care presupune riscuri pentru ostatici. Poate că recuperarea jurnaliştilor români a descurajat viitoare iniţiative similare, iar eliberarea franţuzoaicei Aubenas confirmă că operaţiunea nu a rămas fără efecte pozitive „colaterale".   

Este dificil să înţelegem sinuoasa evoluţie a celor 55 de zile de captivitate a românilor: sms-uri, casete, fotografii, scenarii, o mixtură de servicii de infor­maţii, politicieni şi tranzacţii financiare fabuloase... Revendicările privind retragerea trupelor au marcat momentul critic al trecerii în custodia unei grupări profesioniste. Regula de aur a fost respectată – preşedintele Traian Băsescu a declarat că statul român nu şi-a negociat politica prezentă şi viitoare şi nici nu a plătit răpitorilor. Instituţiile româneşti de securitate naţională fie ar fi probat slăbiciunea angajamentelor externe, fie ar fi stabilit un preţ al propriilor cetăţeni – alternative la fel de inacceptabile. Din perspectiva legitimităţii politice a Preşedintelui, ar fi fost un dezastru. 

Contrar aparentei ineficienţe pe care societatea românească o perce­pea din prelungirea perioadei de reţinere, câtă vreme existau garanţii că jurnaliştii sunt „in good health", câştigarea timpului era esenţială şi era un semn de eficienţă. Serviciile româ­neşti implicate în recuperare reuşeau să culeagă informaţiile necesare succe­sului operaţiunii. Nu credem că s-a nego­ciat propriu-zis cu răpitorii, ci că se urmărea retragerea suportului propriei comunităţi. Strategia era de a-i scoate din logica vreunui profit mai mult sau mai puţin direct ori materializabil. De îndată ce miza comunităţii arabe din România a întrecut „câştigul" răpitorilor, negocierea şi-a schimbat fundamental actorii şi coordonatele.

Mulţumirile Preşedintelui român au fost adresate familiilor celor trei, care au suferit cu decenţă, societăţii româneşti care a probat o solidaritate firească, fără agitaţie inutilă şi contra-productivă. (Cu unele excepţii notabile din partea mass-media, căzută în mirajul propriilor deformări – din dorinţa de a fi cât mai „la cald").

Dar mulţumirile s-au îndreptat mai cu seamă către SRI, SIE şi DIA – segmentele cele mai importante ale unei comunităţi de intelligence neinsti­tu­ţionalizată (încă!), dar care s-a dovedit funcţională în cele mai nedorite şi mai crâncene circumstanţe. La aero­port, la sosirea în ţară a românilor răpiţi, am asistat la defilarea „armelor întrunite" ale intelligence-ului românesc – SPP, DIA, SIE etc. Un rol important l-a avut însă gl. bg. Bureşin, Şeful departa­mentului de intervenţie antiteroristă al SRI, care, de altfel, i-a luat în custodie pentru pe cei trei jurnalişti, protejându-i de curiozităţile devoratoare ale noastre, ale tuturor...

O simulare reală. De la tâlhari, la terorişti. Negociere de cinci stele.

Oprirea interceptărilor nu a avut loc niciodată – doar că, din luna octombrie, nu SRI a analizat convorbirile lui Hayssam, ci structuri specializate ale Parchetului General care se afla în plin proces de documentare a unui dosar de excepţie. Prezumţia de eficienţă în colaborarea dintre diferitele instituţii ale statului trebuie să funcţioneze, la fel ca şi cea de nevinovăţie în instanţă.

Negocierea cu răpitorii îi furniza lui Omar Hayssam motivaţia pentru o fugă oficială. Drept urmare, el a solicitat întrevederi la Cotroceni şi, la aeroport, a făcut declaraţii privind cele 4 mil. $ răscumpărare, cu prilejul plecării lui Yassim Mohamad (29.03). Celula din partea căreia Hayssam a solicitat asistenţa de specialitate pentru răpirea românilor s-a dovedit a fi profesionistă. A continuat derularea operaţiunii şi, în absenţa angajatorului (între timp reţinut de autorităţile române), dacă tot avea ceva ostatici, i-a vândut (pe un preţ comparabil) unei grupări eficace, care a dat mult de furcă serviciilor române de informaţii, dar nu numai.

Într-un teritoriu caracterizat prin insurgenţă, război de guerillă şi fără autorităţi care să reuşească să instituie ordinea, este posibil ca oricine, oricând şi oriunde să poată fi răpit. Ar fi utopic să considerăm că un serviciu de informaţii ar putea acoperi şi apăra pe "oricine, oricând, oriunde", pe cât de inacceptabil ar fi să ne raportăm la astfel de evenimente cu ironie şi maliţiozitate. Faptul că Marie-Jeane Ion sau tatăl său îl cunoşteau pe Hayssam nu schimbă coşmarescul celor 55 de zile, iar ceea ce iniţial era o simulare, prin consecinţe, a fost foarte real pentru cei trei români.

Pentru succesul recuperării s-a instituit un cadru complex de lucru, integrator din perspectiva metodelor şi a (re)surselor combinate. Nivelul instituţional (principal) a presupus sporirea capacităţii de culegere de informaţii din Irak; analiza operativă a datelor rezultate din toate sursele, cooperarea internaţională în cadrul NATO, dar şi cu servicii din ţări arabe influente în zonă, un „negociator" versat care să reprezinte autorităţile române, precum şi procesul propriu-zis de comunicare şi operare. La nivel religios, s-a creat o atmosferă în comunitatea arabă de la noi care de-legitima răpirea în ochii islamiştilor, iar într-un moment critic a intrat în scenă Consiliul Înţelepţilor Musulmani (27.04), corelat cu „Proba de bunăvoinţă" solicitată de negociatorul român o zi mai târziu  (forţându-se simbolistica legată de Maria în Islam şi numele româncei). Filierele private (familiale) au fost cele mai puţin vizibile, dar asta nu are de-a face cu eficienţa.

Să fi fost, totuşi, vorba despre aşa-numitul efect de sanctuar, o formă de cooperare frecventată în lumea intelligence-ului? Aceasta să fie una dintre cheile care descifrează secretul unei eliberări fără „plăţi compensatorii"? Dincolo de orice, admirabilă este coerenţa eforturilor României în a-şi respecta angajamentele derivate din noul său statut şi sprijinul pe care Parlamentul îl acordă iniţiativelor româ­neşti în materie de politică de securitate. Marţi, 24 mai, deputatul PD Romeo Raicu, Preşedintele Comisiei de control al activităţii SIE, arăta că necesitatea şi legitimitatea prezenţei trupelor noastre în cadrul forţei multi­naţionale din Irak provine dintr-o Rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, într-un context în care începeau să se audă voci care susţin că „merce­nariatul" este mai potrivit decât lupta în numele unui interes naţional proiectat atât de departe.

După perioada de silenzio stampa a urmat furnizarea explicaţiilor – lămuri­toare, pe cât posibil, asupra a ceea ce s-a întâmplat. Se revine acum la agenda politică de dinaintea furtunoaselor eve­nimente. Alegerile anticipate, restruc­tu­rarea componenţei şi responsabilităţilor CSAT (cu lecţiile învăţate de la Celula de criză), constituirea comunităţii de informaţii (a cărui subordonare va fi, cel mai probabil, la Cotroceni, punctul focal al recuperării ostaticilor), schimbarea desuetei legi 51/ 1991 a siguranţei naţionale şi promovarea unui cadru legal adecvat, care va avea în centru o lege a securităţii naţionale. Toate acestea fac parte dintr-un proiect de gestionare post-criză, de regândire a premiselor sistemului naţional de securitate.

Cât priveşte Comunitatea de Infor­maţii a României, ca finalizare institu­ţională a acestui succes operaţional, considerăm că grupul de analiză SIE, SRI, DIA reprezintă sămânţa viitoarei structuri unitare de analiză-sinteză a tuturor produselor de informare din România, centru menit să ofere o imagine coerentă asupra problemelor relevante pentru securitatea naţională şi să direcţioneze la timp informaţiile către beneficiarul adecvat. De ase­menea, prin această structură, s-ar putea asigura atât o sistematizare a cererilor de date, precum şi un feed-back în timp real, privind calitatea şi utilitatea produselor de informare în decizia curentă a beneficiarului.

Oricum, cu acest nefericit prilej, Preşedintele Băsescu a devenit expert în materie de culegere şi utilizarea a informaţiilor de securitate naţională, precum şi în conducerea de operaţiuni speciale... Domnia sa a demonstrat că distinge între date, informaţii, cunoştinţe, acte de constatare şi mijloace de probă, dar şi între diferitele atribuţii şi limite operaţionale ale serviciilor de la noi sau din alianţă. Cât despre Grupul Antitero de la SIE - este un fel de a spune, o extrapolare care a stârnit confuzie, pentru că de fapt referinţa era la personalul menit să protejeze demnitarii români aflaţi în misiune diplomatică şi care, în ţările cu ameninţări de natură teroristă, îşi adaptează misiunea la cerinţele conjuncturale. Probabil, tot dintre aceştia (sau mai degrabă de la DIA?!) erau cei patru care au stat într-o casă din Bagdad, gata să intervină în 03.05, la prima încercare de eliberare. Refuzul autorităţilor române de a-i pune pe cei trei români mai întâi la dispoziţia Working Hostage Group poate fi motivată de faptul că ar fi preferat să obţină informaţii preţioase, pe care apoi să le „schimbe" avantajos, sau chiar de dorinţa de a menaja echilibrul şi răbdarea celor trei şi a celor de acasă – deloc de neglijat.

O parte dintre "analiştii eveni­men­telor" îşi fac o temă predilectă din a întreba ce au dat românii în schimb, dacă a fost „o operaţiune scumpă". A fost un târg – dar nu cu politica externă a ţării, nu cu bani, nu cu militari şi nici cu civili! Atunci nu ne mai priveşte: problemele de securitate naţională nu se rezolvă prin referendum, ci eficient şi cu respectarea legilor în vigoare într-un stat democratic.

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR