Dincolo de
BREAKING NEWS

Kosovo - o pace prea îndepărtată

Articolul semnat de Liviu Ioan Tatu vă va ajuta să înţelegeţi cele mai recente aspecte legate de statutul provinciei Kosovo, o problemă cu rădăcini de sute de ani, cu mulţi actori/jucători implicaţi, animaţi de un noian de interese, şi cu un final...

[citeste]

IPOTEZA "Z"

In cazul declarării independenţei Kosovo, va incerca Federaţia Rusă sa reacţioneze militar, in Balcani sau in altă zonă?
Da
Nu
Nu stiu

Arhiva
Citeste >>

Advertise here!

PETROM SERVICE

CAUTA

Lumea militara RSS RSS

Arhiva pdf - LUMEA MILITARA

Acasa nr.2/2005 Sectiunea Lumea militara literara
Laurenţiu Fulga - întregiri la o biografie

Nicolae Scurtu
Laurenţiu Fulga - întregiri la o biografie

Articol introdus pe 01/02/2005

T[âr]g[u]-Neamţ, 19 decembrie 1939

Respectat domnule Valerian,
Vă scriu tot de pe zonă, unde au fost forţat să rămân şi unde am petrecut Crăciunul aşa cum se poate petrece în uniformă. Dar, cu toate lucrările care mă înglobează – tot mai am timp liber să vă scriu. Am dorinţa fermă chiar, că tot aici, voi putea pune la punct volumul de nuvele cu care intenţionez să-mi fac debutul.

Am urmărit la zi toate anunţurile, doar voi afla ceva despre reapariţia Vieţii literare.

Îmi daţi voie să fiu sincer măcar cu mine însumi? Eu ştiu că o mulţime de greutăţi vă întâmpină, dar ideea revistei mi se pare prea în afară de vreme, atâta timp cât toţi ar vrea o carte. Şi doar aveţi: poezii, nuvele, romanul. Trebuie să scăpaţi puţin de furia grijilor şi să scoateţi neîntârziat un volum. Viaţa literară ar lungi dorurile de realizare. Or eu ca şi ceilalţi văd în dumneavoastră scriitorul, poetul.

N-aş vrea să mă condamnaţi că vorbesc aşa. Căci chiar dacă scoateţi revista – eu am să fiu acolo ucenicul.

În sfârşit la o dorită întâlnire s-ar putea preciza multe. Până atunci aştept surpriza.

Cu toată dragostea şi respectul ce vi-l port al d[umnea]v[oa]s[tră],

Laurenţiu Fulga

Unele precizări se impun spre a lămuri câteva din informaţiile de istorie literară pe care le conţine misiva aceasta. Revista Viaţa literară, pe care a fondat-o, condus-o şi supervizat-o, permanent I. Valerian, a apărut în răstimpul 20 februarie 1926 – aprilie 1938 şi, cu o întrerupere de doi ani, reapare în intervalul 6 aprilie – august 1941.

În orele de reflecţie petrecute la Târgu-Neamţ, şi nu au fost puţine, Laurenţiu Fulga şi-a adunat nuvele publicate în revistele Bilete de papagal, Viaţa literară şi Universul literar, care vor întregi structura întâ­ iului său volum de proze, semnificativ intitulat – Straniul paradis (1942).

În cât priveşte activitatea literară a lui I. Valerian se cuvine să precizez că, deşi avea numeroase posibilităţi, a publicat doar două plachete de versuri – Cara­ vanele tăcerii (1923) şi Stampe (1927), precum şi romanul Cara-Su (1935), iar după 1944 a adunat interviurile şi evocă­ rile în cărţile – Cu scriitorii prin veac (1967) şi Chipuri din viaţa literară (1970).

T[âr]g[u]-Neamţ, 10 ianuarie 1940

Respectat domnule Valerian,

Nu trebuie să vă surprindă că vă scriu atât de rar. De-aţi şti cât de singur mă simt; am început să mă dispreţuiesc chiar. Duc o viaţă fără elan, rupt de vânturi în pribegia asta cenuşie în uniformă kaki. N-am aici nici un prieten şi nici cărţi măcar. Încotro ridic ochii nu mă văd decât pe mine însumi suspendat în aer, ca un vrăjitor decapitat; trăiesc totuşi ca şi cum prin mine n-ar mai vibra decât otrăvurile şi farmecele din trecut.

Ştiu că întotdeauna mi-aţi fost mai mult ca un părinte – marele prieten, înţeleptul ocrotitor de fiecare zi. Între noi s-a fixat (dincolo de pasiunea şpaltului şi a gloriei) mai întâi admiraţia ucenicului pentru maestru şi apoi dragostea faţă de omul, pentru ale cărui manifestări de bunătate şi înţelegere adesea am plâns.

Era oare chiar o umilire, când, odată cu mâna întinsă protectoare – îmi vâraţi cu zâmbetul cald şi mirosul unei monede? Vă rog să credeţi că­n toate aceste ocazii m-am simţit ridicol, grotesc – şi cu cât mă reculegeam în mine – vă vedeam sălăşluit în propriul meu suflet. Voi ajunge vreodată să răscumpăr toate culminaţiile prieteniei d[umneav[oa][tră]? Voi fi vreodată în stare să echivalez toate mărinimoasele înălţări la propria d[umnea]v[oa]s[tră] personali­ tate?

Trebuie, d[omnu]le Valeriu, trebuie să merg mereu în urma d[umnea]v[oa]s[tră] sau alături. Trebuie să fiţi convins că (din clipa în care voi fi liber) voi lupta pentru apoteoza idealului d[umnea]v[oa]s[tră] scriitoricesc.

Iată de ce vă scriu: taina legăturii noastre e mai neomenească şi, mai stranie, pentru a nu pune mâna pe toc şi a gândi la toate cât s-au petrecut.

Aş vrea să vă întreb multe. Ce este cu cartea de poezii, cu cartea de nuvele? Ce se întâmplă cu Sectorul negru? Trebuie să scoateţi neapărat anul acesta o carte. Trebuie să vă câştigaţi mai mult dragostea şi admiraţia celor care au crezut ani de-a rândul în Viaţa literară. Trebuie să violentaţi puţin comoditatea visătoriei din ultimul timp.

Pe-aici, prin raiul acesta devastat, nimic nou. Soldaţi care aşteptăm să se întâmple ceva, plictisiţi de moarte, care spunem mereu „bună dimineaţa" vieţii că nu ni s-au adus încă sicriele– cel mai groaznic surghiun.

Când vom scăpa? Când ne vom reîntoarce la idolii şi uneltele noastre?

Domnule Valerian vă asigur că scrisoarea asta nu vine decât ca un semn al celui mai frumos omagiu, pentru unicul prieten de acolo, unde n­am căzut, ci tot prin dânsul m-am ridicat.

Fericit că mai mă auziţi încă şi că nu m-aţi uitat.

Laurenţiu Fulga

Privitor la informaţiile despre cartea de poezii sau la cea de proză, trebuie să precizez că I. Valerian a publicat, în revista Viaţa literară. precum şi în alte hebdomadare literare importante, unele fragmente dintr-un proiectat roman, Sectorul negru, care, însă, nu a fost tipărit în volum.

T[îr]g[u] Neamţ, 23 ianuarie 1940

Respectat domnule Valerian

Iată o scrisoare care vine să vă reamintească de mine, că n-am murit, că tot n-am scăpat de teroarea inamicului invizibil. Poate n-ar trebui să vă spun, dar adevărul mă soarbe şi mă închistează în durere. Bolnav, din ce în ce mai bolnav; zona ne-a adus într-o stare de crispare continuă. Acum sufăr de sciatică şi sunt obligat să merg mereu în baston. Vă mai amintiţi de Alexandru Sahia? L-am întâlnit într-o seară amândoi pe Sărindar. La fel era. Şi-n imaginea de atunci mă recunosc mai nevolnic şi mai singur pe mine însumi. Cei din jur mă compătimesc.

Într-adevăr sunt o victimă a elanului inversat pentru Patrie. Tinereţea noastră îşi poartă iluziile în bocanci şi-n căştile olandeze. Soldaţi, simpli soldaţi. Aşteptăm să sosească ziua necunoscută (netrecută în nici un calendar), care să ne ducă spre moarte sau spre altă îmbătrânire. Libertatea (singura floare pe care am purtat-o la butonieră ani de-a rândul) mi se pare atât de tristă, ca şi cum după ea ar urma cu adevărat o sclavie.

Nu ne rămâne decât o salvare sub regimul acestei sinistre cavalcade spre cer: aceea de a rămâne pentru totdeauna prietenul condeiului şi amantul hârtiei.

Cu toate că-ntre noi doi există o diferenţă a elementului social care ne-a realizat, ne simţim legaţi (sau ca să pas­ tişez echivocul), mă încred în înţelegerea d[umne]v[oa]s[tră] tocmai pentru că ne leagă senzaţiile aceleiaşi vocaţii şi patima aceleiaşi glorii. De asta mă confesez astăzi, de asta vă scriu. Adesea ai vrea (în mijlocul unei asemenea furtuni sau strangulat de brutalităţile lumii) ai vrea să cânţi, să te rogi sau să-ţi găseşti un prieten. E o echivalare cu satisfacţia celei mai trufaşe beatitudini cereşti.

Altfel, nimic nou pe aici. Din căşti, bocanci şi baionete nu se poate crea un imn lui Dumnezeu, nu se poate aduce elogii nici omului măcar.

Totul se scurge între decadenţă şi laşitate. Simt că mă întunec. M-aş dispreţui, aş vrea să mă uit pe mine însumi, dar nu mai sunt în stare să renunţ la propriul meu suflet, ori (chiar de-aş părea caraghios) nu pot ceda geniului meu de a învinge.

Poate în curând se vor sfârşi toate.

Ne vom întâlni şi ne vom recunoaşte cu greu. Sunt galben şi înăsprit, ca un om întors din pământ.

Vă rog să transmiteţi d[omnişoa]rei Malciu toate gândurile mele bune despre dânsa.

Şi acum mă întorc în bordei. La T[âr]g[u]-Neamţ aerul e într-adevăr foarte tare, dar aşa cum stăm ca bolovanii – parcă intrăm pentru totdeauna în cavou.

Luminile cele vaste tot la Bucureşti rămân. Femei, muzică, beţie!...

Şi aici e frumos, dar o frumuseţe evadată din beznă.

Şi aşa. Noroc bun, domnule Valerian.

Tânărul d[umnea]v[oa]s[tră] prieten şi ucenic,

Laurenţiu Fulga

Misiva se constituie într-o tulbu­ ră­ toare confesiune despre menirea scriito­ rului în momente limită, cum este cel pe care îl evocă, cu atâta naturaleţe tânărul prozator Laurenţiu Fulga.

Grigoriţa Malciu, menţionată în această epistolă, e o foarte talentată scrii­ toare, care nu şi-a adunat poeziile într-o plachetă. Era o apariţie ferme­ cătoare în redacţia revistei Viaţa literară. A devenit, în cele din urmă, cea de a doua soţie a lui I. Valerian.

15 iunie 1940, Reg[imen]t[ul] 22

Of[iciul] Poştal 41, În ţară

Respectat domnule Valerian,

În noua fericită fază a existenţei d[umnea]v[oa]s[tră], scrisoarea aceasta nu vine cu nici o altă semnificaţie sub­ versivă, decât aceea a continuităţii dra­ gostei sincere, pe care militarul şi de aici ar vrea să v-o dovedească în vreun chip. Nu ştiu ce se mai poate întâmpla de acum încolo. Dar o întoarcere în Bucureşti este exclusă pe câteva luni. Aci acelaş[i] regim, aceiaşi oameni, acelaş[i] peisaj moral. Într-un sat în care sărăcia e prietenă bună cu mizeria, prezenţa noastră aduce semnul unei funeste realităţi. Ca şi cum ne-am fi recucerit vechile suflete şi plângem lângă nebunia acestor năpăstuiţi de soartă. Niciodată nu mi s-a părut atât de dramatică viaţa oamenilor inferiori, ca aici şi acum, astăzi când în fiecare sunet de goarnă se presimte parcă un doliu sau un imn al decadenţei.

Dacă într-adevăr vom fi eroi, cred că nimeni nu va vrea curajul să ne ridice statui, ci mai degrabă să ne ia inelele, bijuteriile, chiar inima de-ar putea, dar să facă din ele grâu şi apă curată.

Eu pe cât pot citesc ce am şi scriu noaptea sub lumina unei lămpi cu gaz prost. Aş vrea să nu vă chinuiţi prea mult cu Societatea, gloria nu constă în a fi amicul eventual al altora; ce faceţi cu cărţile despre care îmi vorbeaţi cu atâta bucurie?

Nimic extraordinar nu se mai întâm­ plă. Vă mai aduceţi aminte de Stelaru? Băiatul acela care bea îngrozitor? Nici pe el nu l-a suportat viaţa. A murit ca un câine, înainte de-a se jertfi pentru ceva. Nu l-am avut niciodată în apropierea mea, dar îl regret sincer. Era ca şi mine tânăr şi putea să învingă.

Am să vă mai scriu, chiar dacă veţi fi plecat, tot aci la S[ocietatea] S[crii­ to­ ri­ lor] R[omâni].

Cu toată recunoştinţa,

Laurenţiu Fulga

Şi această misivă vine să completeze, cu tuşe sigure, portretul din tinereţe al unuia dintre cei mai viguroşi şi mai talentaţi prozatori români de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, la care a participat, în calitate de combatant şi, ca atare, de aici, evocarea dramelor şi ororilor inimaginabile ale unei lumi incapabile să raţioneze şi să pună stavilă unui cataclism de proporţii europene.

Epistola conţine două preţioase in­ formaţii literare – numirea lui I. Valerian ca secretar general al Societăţii Scrii­ torilor Români şi dispa­ riţia neaşteptată a poetului Dimitrie Stelaru, care s-a dove­ dit a fi o farsă, pe care şi-a regizat-o chiar autorul arhicunoscutei plachete Noaptea geniului.

Cele câteva misive, pe care le-am transcris aici, contribuie la conturarea personalităţii creatoare a unui artist singular, introvertit, bântuit de angoasele secolului în care a trăit şi care prefera, cu voluptate, solitudinea.

Astfel de documente, cunoscute sub denumirea de paraliteratură, se cuvin a fi descoperite, adnotate şi publicate în vederea elaborării unei biografii a lui Laurenţiu Fulga, care, în ultimele două decenii, a intrat într­un nejustificat şi apăsător con de umbră.

Fii primul care comenteaza acest articol.


ALTE ARTICOLE DE ACELASI AUTOR